Institutul „Olga Lengyel” din New York finanțează o expoziție la Colegiul „Octav Băncilă” Iași

2arte-prof. dr. Mihaela Chiribau-Albu

Dimensiune font:

| 14-03-2021 16:16

* expoziția se va realiza, împreună cu alte activități, în cadrul proiectului „Words and colors” * acest proiectul își propune să creeze o rețea de profesori, elevi și studenți dornici să învețe despre Holocaust și să acționeze pentru promovarea drepturilor omului

Elevii de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” vor realiza o expoziție cu reproduceri ale unor picturi apaținând unor artiști de origine evreiască, precum și un portofoliu digital cu mesaje inspiraționale, scrisori către Anne Frank și alte compoziții. Grantul obținut pentru implementarea acestor activități este de 1300 de lei și este oferit de Institutul „Olga Lengyel” prin Institutul Intercultural Român din Timișoara. Scrisoarea de felicitare trimisă către colegiu este semnată de doamna Oana Nestian Sandu, International Program Director. Aceste activități vizează educația pentru înțelegerea Holocaustului, astfel încât în viitor să se evite repetarea a tot ce a însemnat acest moment nefast al sec. al XX-lea.

Institutul „Olga Lengyel”, o organizație neguvernamentală, cu sediul la New York, implementează programe de dezvoltare profesională și sprijină profesorii în realizarea de proiecte pe tema Holocaustului, a altor genocide și a drepturilor omului, în Statele Unite și în Europa.

În 2020, prof. dr. Mihaela Chiribău-Albu (foto) a fost selectată pentru participarea la cursul „Holocaustul – o lecție despre trecut pentru generațiile prezente și viitoare”, organizat în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” (menționăm că Mihaela Chiribău-Albu a reprezentat România în septembrie 2009 la un seminar european pe tema Holocaustului, organizat de Consiliul Europei la Auschwitz, Birkenau si Cracovia).  Cursul s-a desfășurat pe platforma Zoom, iar temele abordate de specialiști au fost: „Identitate, stereotipuri, discriminare” (Oana Neștian Sandu, Oana Bajka); „Anti-semitismul în România interbelică” (Ana Bărbulescu); „Holocaustul în Europa” (Radu Ioanid); „Genocidul romilor” (Petre Matei); „Mărturii de la Pogromul din Iași” (Iancu Țucărman); „Ion Antonescu în istoriografie” (Marius Cazan); „Cazul Gropii comune de la Popricani, județul Iași” (Elisabeth Ungureanu); „Competențe pentru cultură democratică” (Călin Rus); „Educație despre Holocaust și drepturile omului” (Oana Neștian-Sandu).

Ca urmare a participării, prof.dr. Mihaela Chiribău-Albu a trimis o aplicație în vederea obținerii finanțării unei idei pe care a avut-o doamna prof. dr. Simona-Elena Amitroaiei – aceea de a face cunoscute elevilor, profesorilor și publicului larg lucrări ale unor pictori evrei.  În cadrul activităților propuse prin aplicație se află și realizarea unor compoziții relaționate cu tematica Holocaustului pornind de la texte ficționale sau nonficționale, activitate coordonată de catedra de limba română. De asemenea, elevii vor crea mesaje inspiraționale legate de toleranță, de drepturile omului, imprimate pe tricouri sub îndrumarea cadrelor didactice de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, specializarea Arte Textile - Design Textil. Elevii și studenții implicați vor fi coordonați de către doamna conf. univ. dr. Ecaterina Mărghidan, lector univ. dr. Mădălina Vieriu și asistent univ. dr. Raluca Hodoroabă ca urmare a parteneriatului de colaborare încheiat între  Facultatea de Arte Vizuale și Design și Colegiul Național de Artă. Andrei RUSU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:41

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Haosul rutier din Iași. Aglomerația de coșmar umbrește sărbătorile
12/12/2024 14:47

În fiecare dimineată si seară, Iasul se transformă intr-un labirint urban unde străzile sunt acoperite de o mare de masini. Indiferent de ora zilei, centrul orasului si zonele comerciale sunt supraagl ...

 Un instalator din Iași a câștigat 320.000 de euro la Loto 6/49: 'Am mai câștigat o Dacia Solenza'
12/12/2024 13:37

Caştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 8 decembrie şi-a ridicat caştigul in valoare de 1,62 milioane de lei (peste 325.000 de euro), informează joi Loteria Romană Caştigătoru ...

MIHAI CHIRICA-Încă 20 străzi din municipiul Iași vor fi modernizate
12/12/2024 12:48

 Primarul Mihai Chirica a semnat un contract pentru servicii de proiectare a lucrărilor de modernizare a incă 20 de străzi din toate zonele orasului.     Este vorba despre:   ...

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCȘINESCU
12/12/2024 11:39

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCSINESCU Medical Hub Ropharma, situată pe Strada Smardan, reprezintă o solutie inovatoare pentru profesionistii din domeniul sănătătii care caută spat ...

PNRR: Comuna Tutova anunta finalizarea proiectului ”Dotarea cu mobiler, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, jud. VASLUI”
12/12/2024 10:59

Comunicat de presă   PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformata !" Comuna Tutova anunta finalizarea proiectului ”DOTAREA CU MOBILER, MATERIALE DIDACTICE SI ECHIPAMENTE DIGITALE A ...

„L-am visat pe Moș Crăciun
12/12/2024 08:01

  Pe afisul Teatrului „Luceafărul”, titlul preferat in aceste zile este L-am visat pe Mos Crăciun, o productie pentru publicul de toate varstele. Anticipand cu mijloacele teatralit ...

Nevoia îmbunătățirii reglementării conceptului de înstrăinare părintească în contextul protecției drepturilor copiilor
12/12/2024 07:55

Presedintele Asociatiei „Justitie pentru minori” Iasi, avocat Geta Lupu, a participat la editia a VII-a a Conferintei internationale de drept civil cu tema „Familia intre evolutia ca nevoie si ...

Sfântul Spiridon, ocrotitorul vindecării
12/12/2024 07:43

În tumultul istoriei si in forfota lumii moderne, există figuri sfinte care aduc lumină, vindecare si sperantă, chiar si peste veacuri. Printre acestia, Sfantul Spiridon, episcopul Trimitundei, este o ...

Jale mare pe piaţa ieşeană a muncii. E ca în pandemie!
11/12/2024 22:36

Ceea ce se prefigura deja la sfarşitul lunii septembrie a fost validat miercuri, de centralizatorul remis presei de către AJOFM Iaşi. Contracţia pieţei muncii a ajuns la paroxism, acum mai sunt disponibile ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei