IPJ Iaşi a început vânătoarea comercianţilor de petarde

2petarde

Dimensiune font:

| 11-12-2022 23:59

Până acum au fost deschise trei dosare penale pentru nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice * anul trecut, la Iaşi, controalele au scos la iveală 42 de infracțiuni şi au dus la confiscarea a 720 de kg de articole pirotehnice

Până pe 4 ianuarie, la nivel naţional se desfăşoară acţiunea „Foc de artificii”, care are ca scop creşterea siguranţei cetăţeanului prin activităţi de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023. La acţiune participă, firesc, şi angajaţii Inspectoratului de Poliţe Judeţan (IPJ) care deja se confruntă cu primele încălcări ale legii. „Până în prezent, în cadrul planului au fost efectuate şase acțiuni și controale în județul Iaşi, fiind înregistrate trei dosare penale, în care sunt cercetate trei persoane.  De asemenea, a fost indisponibilizată cantitatea de 37 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3. Ca reper, în perioada sărbătorilor de iarnă 2021-2022, în județul Iași au fost efectuate 110 acțiuni și controale, fiind înregistrate 42 de dosare penale, în care sunt cercetate 42 de persoane. În urma acestor activități, au fost constatate 42 de infracțiuni. Totodată, au fost confiscate aproximativ 720 de kg de articole pirotehnice”, spune comisarul șef de poliție Florin Rotaru, şeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Iaşi. 

Situaţii în care petardele şi artificiile sunt interzise

Potrivit acestuia, folosirea articolelor pirotehnice este intezisă în şapte situaţii. În primul rând, la o distanţă mai mică de 50 de metri  de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 metri  faţă de cele cu peste 4 niveluri, respectiv la o distanţă mai mică de 500 metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze sau la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie. Articolele pirotehnice mai sunt interzise în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre, pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane şi la o distanţă mai mică de 500 metri de păduri. Nu în ultimul rând, nu pot fi folosite între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale. În ceea ce priveşte sancţiunile, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.

Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Caz halucinant la Cluj-Napoca. Pacient cu accident vascular, transferat cu elicopterul la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici
05/05/2024 09:50

 Un pacient cu accident vascular a fost transferat cu elicopterul SMURD la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici. Practic, in tot Centrul Universitar Cluj nu s-a găsit o clinică unde să fie oper ...

Urșii își fac de cap la Slănic Moldova
05/05/2024 09:35

Un grup de turişti, din care făcea parte şi un britanic, s-a intalnit, vineri, cu patru urşi pe traseul ‘300 de scări’ din Slănic Moldova, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău ...

Poveste de film tragic: O femeie din Vaslui a fost ucisă de o mașină fix în timp ce mergea la Înviere
05/05/2024 09:12

O femeie de 85 de ani a murit, in noaptea de sambătă spre duminică, pe un drum din judeţul Vaslui, după ce a fost lovită de un autoturism in timp ce se indrepta spre biserică, să asiste la slujba de Inv ...

„Școala modulară” de la Colegiul Pedagogic va fi realizată în patru luni!
05/05/2024 08:15

* primarul Mihai Chirica a semnat luni, 29 aprilie, contractul privind amenajarea platformei modulare in care urmează să-si desfăsoare activitatea elevii si cadrele didactice de la Colegiul Pedagogic „ ...

Parteneriate care salvează vieți sau cum să fii un catalizator pentru schimbare în comunitate
05/05/2024 07:30

9 ore. Atat a stat pe masa de operatie Ana, fiica Roxanei Ciuhulescu. Vorbim de o interventie chirurgicală pe coloană care i-a redat nu doar bucuria de a face din nou balet ori demnitatea de a merge pe strad ...

Încendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, Neamț
05/05/2024 06:26

Un incendiu a izbucnit, in noaptea de sambătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu fla ...

Chinul lui Andrei, băiatul de 14 ani omorât de tată într-un sat din Vaslui. Pedeapsă minoră primită de criminal
05/05/2024 06:01

Un bărbat din Vaslui si-a rănit mortal fiul pe fondul consumului de alcool si al unor probleme psihice netratate. Băiatul era maltrat de tatăl său de ani de zile, care de multe ori il bătea fără motiv. ...

Continuă războiul surd, pentru Cheile Bicazului, între Secuime și Neamț. Alt proces pierdut de Harghita
05/05/2024 05:30

De ani de zile, autorităţile din Harghita incearcă, fără succes, să preia in administrare celebrul defileu, considerand că li se cuvine. Recent, au pierdut un nou proces, la fel ca multe altele. „Inal ...

Gheorghe Flutur: Foarte mulţi creştini cu zâmbetul pe buze au venit să primească Sfânta Lumină- Uitaţi-vă cum pleacă de la Suceava către Cernăuţi
05/05/2024 04:45

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat, sambătă seară, după ce Lumina Sfantă a ajuns la Suceava, că foarte mulţi creştini au venit să ia această lumină, iar de a ...

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extragerea cheagului
04/05/2024 21:47

Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sambătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extrage ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei