La Iaşi, creşte nevoia de angajaţi cu studii superioare

1munca-site

Dimensiune font:

| 16-02-2022 23:59

 * HoReCa şi construcţiile se pregătesc de noul sezon şi fac tot mai multe angajări * comerţul e într-un mic recul, la fel şi industria * s-a ajuns la un număr de 600 locuri de muncă în străinătate * posturile de culegător de mazăre şi măcelar asigură grosul ofertei

Conform datelor AJOFM, piaţa ieşeană a muncii este în revenire. Atât la nivelul judeţului, cât şi în ce priveşte oportunităţile de angajare în străinătate. În plan local, e vorba de un total de 468 posturi vacante, cu 16 mai multe decât săptămâna trecută. Creşterea se datorează, în principal, construcţiilor (189/178) şi HoReCa (12/6), domenii care se pregătesc de noul sezon. Ceva mai multe locuri de muncă disponibile sunt în transporturi (12/10), confecţii (36/32) şi servicii, altele decât cele menţionate (128/126). Ca de obicei, nimic în asigurări, mai puţine angajări în comerţ (19/22), industrie (67/73) şi sănătate (4/5).

De remarcat, ponderea tot mai mare a joburilor care presupun studii universitare. Acum s-a ajuns la un necesar de 94, faţă de 92 în intervalul precedent. Paleta e şi ea foarte diversificată: analist, analist financiar, analist servicii client, asistent social, consilier juridic, consilier orientare privind cariera, contabil, expert legislaţia muncii, ingineri (CCIA, confecţii tricotaje, de sistem în informatică, de sistem software, energetician, instalaţii, mecanic), librar, manager marketing, manager proiect, operator procesare text şi imagine, programator, proiectant sisteme de securitate, psiholog în psihologia muncii şi organizaţională, responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal, specialist îmbunătăţire produse, specialist resurse umane sau specialist SIG/IT.

În continuare, destule oportunităţi pentru necalificaţi. Aceştia se pot angaja ca agenţi de securitate (pază), ambalatori manual, călcătorese, curieri, femei de serviciu, îngrijitori clădiri, lucrători salubrizare şi manipulanţi marfă.

Ţările nordice dau, practic, toată oferta de muncă la nivel continental

Numărul locurilor de muncă la nivel continental, cuprinse în platforma EURES, a ajuns acum la 600, faţă de 557, valoarea de săptămâna trecută. În cvasitotalitatea lor, acestea sunt în ţările nordice. 252, în Germania (eternii măcelari), 165 în Danemarca (culegători de mazăre, 65 cu relocare în Portugalia), 80 în Norvegia (betonişti, mecanici auto, schelari, şoferi de autobuz, tâmplari), 53 în Olanda (culegător de căpşuni, lucrători în pepinieră, electricieni în construcţii, sudori, electricieni în industria petrochimică), 22 în Finlanda (mecanici caroserii auto, muncitori asamblare industria tehnologică) şi cinci în Irlanda (îngrijitori vizite la domiciliu).

În rest, un post de chirurg plastician în Elveţia, se caută câţiva farmacişti în Franţa, iar polonezii au nevoie de 15 lucrători, calificaţi în meseriile de operator CNC, lăcătuş, sudor MIG, strungar sau lăcuitor/vopsitor. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Accident grav la Suceava. Cinci persoane au fost rănite în satul Roșiori
07/05/2024 12:51

Cinci persoane, dintre care una minoră, au fost rănite după ce un autoturism s-a răsturnat, marţi, in afara părţii carosabile, pe raza localităţii Roşiori, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului ...

  Țara Fagilor, Catedrala de lemn a Bucovinei
07/05/2024 11:44

Gigantii verzi, martori ai secolelor, domină peisajul,turistii fiind incantati de molizi care se inaltă pană la 60 de metri, brazii maiestuosi de peste 50 de metri si fagii robusti, care cresc la altitudini ...

A murit un fost rector al UTI
07/05/2024 11:00

S-a stins din viată prof. univ. dr. ing. Mihai Cretu, fost rector al Universitătii Tehnice din Iasi (TUIASI). Profesorul a fost rector al institutiei de invătămant superior in perioada 2000 – 2008. ...

Bărbat scos din fântână la Dorohoi
07/05/2024 10:54

Un bărbat in varstă de 63 de ani din municipiul Dorohoi a fost salvat de pompieri, marţi dimineaţă, dintr-o fantană adancă de aproximativ şapte metri, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru ...

Licitația pentru construcția depoului din Dacia a intrat pe ultima sută de metri
07/05/2024 07:57

Firmele care doresc să construiască noul depou din Dacia au la dispozitie mai putin de trei săptămani pentru a se inscrie la licitatie, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 mai 2024. Licitatia est ...

500 de autovehicule vor dispărea, în acest an, de pe străzile Iașului
07/05/2024 07:55

* prima de casare anuntată in cadrul Programului „Rabla local” este de 3.000 de lei, jumătate din sumă urmand să fie suportată de la bugetul AFM, iar cealaltă de către primării * la editia d ...

O noapte de amor, un an de nopți dormite pe sub poduri şi prin şanţuri
07/05/2024 06:59

* femeia a adus destule bunătăţuri şi aştepta să inceapă petrecerile * n-a fost loc, Florin a venit mai mult decat cherchelit şi cu mare chef de sex * doi pumni zdraveni in mandibula nevestei * i-a pus ...

Copertinele din stațiile pentru călători vor fi consolidate și reabilitate
07/05/2024 06:56

Copertinele pentru protejarea călătorilor amenajate in statiile mijloacelor de transport in comun din municipiu vor fi consolidate si reabilitate in cadrul unei actiuni care vizează igienizarea punctelor de ...

Primul pacient cu AVC transferat de la Cluj la Suceava
07/05/2024 06:50

Ceea ce părea imposibil in urmă cu cativa ani a devenit realitate, in weekend. La Spitalul Clinic Judetean de Urgentă Suceava a fost transferat, de la Cluj Napoca, un pacient cu AVC, fiind prima solicit ...

Zece băcăuani se luptă pentru scaunul de primar al urbei
07/05/2024 06:49

În disputa electorală pentru functia de primar al municipiului Bacău, Biroul Electoral Judetean a validat 10 candidaturi.  Cine sunt acestia, vă prezentăm in continuare. Primul candidat (in or ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei