tigari

Dimensiune font:

Mii de pachete cu ţigări de contrabandă confiscate la Vicovu de Jos

| 05-04-2020 20:31

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de frontieră Suceava au descoperit şi confiscat în cursul zilei de sâmbătă 8.320 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 97.000 lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă. Mai întâi, în jurul orei 14.00, având ceva indicii prealabile, un echipaj s-a deplasat la un imobil din comuna Vicovu de Jos, în garajul căruia existau era parcat un autoturism asupra căruia existau suspiciuni că ar fi burduşit cu ţigări de contrabandă. Maşina, un Audi A6 înmatriculat în România, nu aparţinea proprietarului imobilului, acesta din urmă declarând că a fost lăsată acolo de persoane necunoscute. Poliţiştii de frontieră au transportat autoturismul la sediul STPF Suceava pentru verificări. Astfel, s-au 6.320 pachete cu ţigări de diferite mărci, fără timbru fiscal, de provenienţă extracomunitară. Ţigările, în valoare de 73.944 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Totodată, autoturismul marca Audi A6, în valoare de 30.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Suceava pentru continuarea cercetărilor.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus în timpul executării misiunii de supraveghere a frontierei de stat, în jurul orei 17.00, pe raza comunei Bilca, la aproximativ 15 metri de linia de frontieră, a observat două persoane care transportau colete voluminoase din Ucraina în România. La vederea poliţiştilor de frontieră, persoanele au abandonat coletele şi s-au întors pe teritoriul statului vecin.

Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări fără timbru fiscal, de diferite mărci, în valoare de 23.400 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Totodată, au fost informate autorităţile ucrainene pentru cercetarea în comun a evenimentului. Petru HADÂRCĂ

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
Patru ani de la moartea membrilor echipajului SMURD
03/06/2020 00:00

  La Cimitirul „Sfintii Petru şi Pavel” a avut loc ieri o ceremonie in amintirea celor patru angajati ai SMURD Iasi căzuţi in accidentul din urmă cu patru ani, cand un elicopter al ser ...

Elevii nu mai vor la şcoală!
03/06/2020 00:00

    Ieri, foarte mulţi dintre elevii ieşeni nu s-au prezentat la cursuri de teama infectării cu noul coronavirus, mai cu seamă că au apărut informaţii că la o şcoală din oraş a fost depis ...

Monument istoric, lăsat de autorităţi să se degradeze!
03/06/2020 00:00

  Liviu Brătescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Culturii, a lansat un semnal de alarmă referitor la stadiul in care se află unul din elementele de identitate ale patrimoniului cultural na ...

Zece zile de asfaltări în Mircea cel Bătrân
03/06/2020 00:00

  Începand de astăzi, 3 iunie, pană sambătă, 13 iunie, intre orele 8.00 si 18.00, echipele Citadin SA vor face reparatii, dacă vremea o va permite, pe strada Cerna, intre intersectia cu str ...

Domeniul public, zonă liberă de rable
03/06/2020 00:00

  Primăria Municipiului Iasi continuă eforturile pentru a mentine si imbunătăti aspectul civilizat si urban al orasului. Pe langă investitiile in modernizarea infrastructurii, actiunile curen ...

Licitaţii pe Whattsapp, la Primărie!
03/06/2020 00:00

  Primăria Municipiului Iasi organizează luna aceasta mai multe licitaţii pentru inchierea locurilor de parcare in oraş (procedurile au loc utilizand aplicatia WhatsApp). Prima are loc pe 15 iunie ...

 Cel mai mare ţepar din ultimul deceniu insistă să fie pus în libertate
02/06/2020 22:14

De loc din Suceava, Traian Onofrei (acum in varstă de 59 de ani) şi-a făcut ucenicia in escrocherii in urmă cu mai bine de un deceniu, ajungand rapid mana dreaptă a reputatului ţepar Florin Pătlăgică. ...

Academia Română a donat tablete copiilor din 25 de sate vasluiene
02/06/2020 21:14

* beneficiarii au performanţe notabile la invăţătură, sunt olimpici la faze judeţene, regionale şi naţionale sau premianţi la diverse concursuri de fizică, chimie, creativitate ştiinţifică, tehnolo ...

Transport public ecologic și inteligent în Piatra-Neamț
02/06/2020 21:13

Proiectul „Modernizarea statiilor de asteptare pentru transport public (TP)” a intrat in implementare după ce, in luna februarie, a fost semnat contractul de proiectare si executie. Proiectul are v ...

 Bacăul pregăteşte „cel mai modern aeroport din ţară”!
02/06/2020 21:12

Consiliul Judetean Bacău investeste un milion de euro pentru exproprierea unei mari suprafete de teren din apropierea pistei de aterizare/decolare a Aeroportului „George Enescu”. Aici, se vor monta ...