O nouă ediție a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film

post PSY

Dimensiune font:

| 04-04-2023 13:55

 

Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film ajunge din nou la Iași, cu o ediție sub genericul „Femeia, eterna poveste?”. Evenimentul este programat în perioada 21-23 aprilie 2023, la Cinematograful Ateneu din Iași și aduce în atenție un program special.
Printre invitații ediției a IV-a se numără directorul artistic al festivalului, Irina-Margareta Nistor (cine-interpret), Andreea Sabbadini (online), Ștefan Feldmann (psiholog), Dragoș Zămosteanu (regizor) și Constantin Pușcașu (actor).
În cele trei zile, spectatorii vor putea viziona filme de lungmetraj de public și de nișă, filme în premieră, o selecție de scurtmetraje, o animație adresată copiilor și un cine-concert în prezența actorului ieșean Constantin Pușcașu. Programul va cuprinde, ca în fiecare an, discuții și intervenții din partea unor terapeuți, psihoterapeuți și psihanaliști.

„O ediție racord cu frumusețea, dar și cu cele care ne fac viața mai altfel sau știu să se lupte pentru drepturile tuturor. De la Liz Taylor la Isabelle Huppert, oprindu-ne și la Katharine Hepburn, vom psihanaliza personajele, dar și actrițele, o animație cu Cleopatra și un mut de peste un secol, cu un cine-concert și o surpriză, pe scenă, cu un actor strălucit al Iașului: Constantin Pușcașu, un documentar fascinant în premieră absolută și Mara, Alina și Ioana, trei cineaste la început de drum. Vă așteptăm cu nerăbdare, între 21-23 aprilie, inclusiv în Duminica Tomei, cea a Nunților de bun augur!”, a spus Irina Margareta Nistor.

Imersia simţurilor într-un cine-concert aduce experienţa vieţii într-o sală de cinema. Este ca o tură într-un parc de distracţii, concentrată în fiecare mişcare a ansamblului ce acompaniază filmul. Surpriza vine din faptul că cine-concertul e viu şi se hrăneşte cu energia celor din sală. „Spre deosebire de vampiri, dacă ştii să te scurgi în experienţă, energia pe care o primeşti înapoi se amplifică. Cu alte cuvinte, pe cât dai, pe atât te hrăneşte. Secretul? Sincer, cred că vampiriţele îl ştiu foarte bine şi sigur o să aflaţi, măcar o bucată din el, în siguranţa întunericului din sala de cinema”, a adăugat Ștefan Feldmann. 

Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film este proiecția românească a European Psychoanalytic Film Festival, prezidat în trecut de marele regizor italian Bernardo Bertolucci și organizat la Londra o dată la doi ani. Festivalul își propune, ca în fiecare an, să orienteze publicul cu gândul, către valorile clasice și întrebările esențiale, la raportul cu cei din jur dar și cu sinele. Să faciliteze pentru participanți un moment de reflecție – la fericire, căutarea frumosului și a evoluției, încurajarea creativității și a potențialului de fericire din fiecare dintre noi.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:
Vineri, 21 aprilie 2023
Ora 18.30 – Deschiderea oficială a festivalului
Ora 19.00 – Femeia îndărătnică (The Taming of the Shrew, SUA-Marea Britanie-Italia, 1967), regia: Franco Zeffirelli, 122 min. – AG
Psihanalizat de Andrea Sabbadini (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Sâmbătă, 22 aprilie 2023
Ora 14.00 – Scurt-metraje românești
Eu contez (2021), regia: Alina Șerban, 20 min. – AG
Spin Your Dream (2022), regia și animația: Ioana Satmari, 4:55 min. – AG
Moonaut (2022), regia, animația și muzica: Ioana Satmari, 1:45 min. – AG – PREMIERĂ ABSOLUTĂ
Contratimp (2023), regia: Mara Crăcăleanu, 18 min. – AG – PREMIERĂ ABSOLUTĂ
În prezența regizoarei Mara Crăcăleanu
Scurt-metraje psihanalizate de Cătălin Știrbu (on-line) și cine-interpretate de Irina-Margareta Nistor

Ora 17.00 – Simțul luminii (România, 2023), regia, scenariul, imaginea și producția: Dragoș Zămosteanu, 70 min. – AG – PREMIERĂ ABSOLUTĂ
În prezența regizorului Dragoș Zămosteanu
Psihanalizat de Ștefan Feldmann și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Ora 19.30 – Sindicalista (Franța, Germania 2023), regia: Jean-Paul Salomé , 121 min. – AP 12, – PREMIERĂ
Psihanalizat de Bogdan Cuc (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Duminică, 23 aprilie 2023
Ora 14.00 – Mumiile: Aventuri moderne (Mummies, Spania-SUA, 2023), regia: Jesús García Galocha, 88 min. – AG – Proiecție de film pentru copii, 3D/dublat în limba română
Psihanalizat de Oana Paveliuc (Master Coach NLP, Time Line Therapy™ & Hipnoterapie) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Ora 17.00 – Ghici cine vine la cină? (Guess Who's Coming to Dinner, SUA, 1967), regia Stanley Kramer, 108 min. – AP 12
Psihanalizat de Ilinca Bălaș (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Ora 19.30 – Cine-concert: Genuine – povestea unui vampir (a unei vampirițe!)
Un episod din evoluţia genului horror, cu pasaje din Kafka și scene din Irma Vep
Genuine, a Tale of a Vampire (Germania, 1920), regia: Robert Wiene, 44 min. (restaurat) – AP 12
Muzică originală live cu ansamblul Foley’Ala:
Alin Zăbrăuţeanu – compoziţie, foley, live processing
Koszika – voce, vioară
Radu Rădescu – concept, percuţie, selecţie texte
Irina-Margareta Nistor – lectură, traducere live
Invitat: actorul Constantin Pușcașu (Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași) – lectură
Psihanalizat de Matei Georgescu (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

Preț bilet filme: 15 lei
Preț bilet concert-lectură: 20 lei

 


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Nouă candidaturi pentru funcția de primar al Iașului au fost admise de biroul electoral
02/05/2024 11:25

 Nouă candidaturi pentru functia de primar al Iasului au fost admise de biroul electoral. Dosarele altor trei candidati au fost respinse din cauza problemelor legate de listele de semnături de sustinere. ...

Nutriționiștii recomandă prudență maximă!
02/05/2024 09:00

Sărbătorile pascale ne bat la usă si, impreună cu acestea, mesele luate impreună cu familia si cu prietenii, din care nu lipsesc, aşa cum e tradiţia, meniurile elaborate, bogate in grăsimi si in zaharur ...

Dilema de Paște: luăm ouă gata vopsite, sau le vopsim acasă?
02/05/2024 08:45

Cu cateva zile inainte de Paste, in supermarketuri este forfotă. Romanii merg să se aprovizioneze si de pe listele de cumpărături nu lipsesc ouăle. Nu există Paste fără ouă vopsite, iar in comert găsi ...

Un deţinut din Penitenciar scapă de brăţara eletronică, deoarece mamei sale i se descarcă mereu telefonul
02/05/2024 08:45

Pană pe 2 mai a.c., C.I.R. din Coarnele Caprei a fost, probabil, singurul deţinut din penitenciarele ţării, obligat, printr-o sentinţă judecătorească, să poarte brăţară electronică prin care să-i ...

Un nou tramvai personalizat, de Ziua Națională a Tineretului
02/05/2024 08:30

Ziua Natională a Tineretului va fi marcată in acest an la Iasi prin inaugurarea unui nou tramvai personalizat, in cadrul proiectului initiat de Compania de Transport Public (CTP) impreună cu Asociatia Pasion ...

Drogurile din duba polonezului i-au adus o condamnare de şapte ani
02/05/2024 08:26

Jacek Andrzejczak e de loc din oraşul Strumiany, regiunea Borek, Polonia. Pană in toamna trecută, a lucrat ca agent internaţional de livrări pentru o firmă din oraş. Acum e in Penitenciarul Iaşi, unde v ...

Campania „grebla și lopata” continuă și în luna mai!
02/05/2024 08:20

Chiar dacă, oficial, campania de curătenie de primăvară a orasului s-a incheiat, municipalitatea va continua si in această lună programul de infrumuseţare a cartierelor şi de plantare de material dendro ...

Trimis în judecată, după ce a furat zece ciocolate
02/05/2024 08:00

Mult prea pofticios din fire, indrăgostit de dulciuri, ieşeanul Dănuţ L. nu s-a putut abţine şi s-a dus să fure din supermarket. Pentru simplul motiv că, la acel moment, n-avea bani. A inşfăcat de la ...

Elevii de la Colegiul Pedagogic din Iaşi, din nou pe podiumul Olimpiadei
02/05/2024 07:45

    Performanta la disciplinele psihopedagogice a fost confirmată din nou de către elevii si profesorii normalisti. Scoala pedagogică ieseană reconfirmă an de an prin rezultatele remarcabile ale ...

Elevii de la LIIS merg în California cu un câine electronic!
02/05/2024 07:30

Doi elevi din Iaşi participă in luna mai la un prestigios concurs de robotică din SUA. Cei doi sunt elevi la Liceul de Informatică şi reprezintă Romania la Regeneron ISEF (International Science and Engine ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei