Pelerinii care nu vot veni la Iași, îndemnați să citească Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

judecati-electorale-152526

Dimensiune font:

| 06-10-2020 07:42

 

Noile restricții comunicate de secretarul de stat Raed Arafat fac imposibil accesul pelerinilor la ceremoniile de la Iași, la racla Sfintei Parascheva, ce ar urma să aibă loc pe 14 octombrie. Referitor la organizarea sărbătorilor religioase, aceasta este permisă numai localnicilor, fără participarea pelerinilor din alte localități. Este extrem de necesar și trebuie să înțelegem riscul major nu este numai participarea, ci și pe durata transportului. Dacă se stă într-un autocar ore în șir, este suficient să fie infectată o singură persoană și toți să se infecteze. Sper ca populația să ne înțeleagă”, a afirmat Arafat.

În acest context, preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a făcut câteva precizări, pe contul său de pe Facebook: Arhiepiscopia Iașilor ia act de această decizie a autorităților. În esența ei, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioși care vor putea participa, în speță cei din Iași. Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iași să folosească pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei. De exemplu, pot citi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cu nădejdea că Dumnezeu le va asculta cererile cele bune și le va aduce mângâiere. Cu siguranță pentru acești pelerini va veni și clipa când vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. Old Age S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 5193/99/2015(290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. Old Age S.R.L.: 1. Bun imobil – Proprietate industrială situată în Comuna cadastrală UAT Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași – formată din : - teren intravilan în sup. de 1.976 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 681,33mp) și C2 – platformă betonată (s.c. 488,15 mp); - teren intravilan în sup. de 4.065 mp și construcțiile C1 – hală (grajd nr. 4 – s.c. 383,88 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 227,21 mp) și C3 – magazie (s.c. 17,82 mp)- teren intravilan în sup. de 2.712 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 685,44 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 422,46 mp) și C3 – hală (s.c. 695,86 mp) - Cota indiviză teren în suprafață de 810,62 mp din teren în suprafață totală de 2.326 mp, având nr. cad. 1519/10 înscris în CF nr. 3019 a UAT Ciurea, Jud. Iași. Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare- 209.840 Euro (exclusivTVA). 2. Bunuri mobile de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport- Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 12,19,26.02.2021 respectiv 05,12 și 19.03.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare, astfel:  500 lei pentru bunurile mobile  2.000 lei pentru bunul imobil  dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO47PIRB2400741082005000 deschis pe numele debitoarei S.C. Old Age S.R.L. la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
 Țepe cu mașini din Germania, la Botoșani. Un bărbat este cercetat de polițiști
25/02/2021 13:16

  Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani au percheziţionat locuinţa unui tanăr de 28 de ani, suspect ...

Aeroport internațional modern, la Iași
25/02/2021 13:00

  Întruniţi in şedinţă ordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat ieri, scenariul 2 din Master Planul Integrat privind dezvoltarea Aeroportului International Iasi, care presupune constr ...

Un sfert dintre locurile de muncă disponibile la Iași presupun studii superioare
25/02/2021 12:21

În mod normal, venirea primăverii ar fi trebuit să aducă o inviorare pe piaţa muncii. Surprinzător insă, centralizatorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Muncă Iasi arată un recul faţ ...

Iașul revine la troleibuze
25/02/2021 12:00

  Achiziţia celor 32 de tramvaie noi şi a autobuzelor electrice nu sunt singurele elemente care vor schimba din temelii transportul public. În următorii 20 de ani Iasul va beneficia exclusiv de u ...

Hoţul-mercenar a mai scăpat o dată de puşcărie
25/02/2021 11:17

Iulian n-a absolvit decat şase clase elementare şi de aceea ii este foarte greu să găsească de lucru. În asemenea condiţii, tanărul, care va implini peste cateva luni 20 de ani, a găsit o metodă ...

Secetă la Botoșani! Sute de familii nu au apă potabilă nici măcar în fântâni
25/02/2021 10:59

Sute de familii din judeţul Botoşani nu au apă potabilă nici măcar in fantani, deşi stau la doar 40 de kilometri de raul Prut. Panza freatică din comuna Blandeşti nu poate asigura volumul necesar, iar ...

Ieşenii vor traseu CTP pe ruta Iași - Valea Lupului
25/02/2021 10:30

Problemele cu transportul din zona metropolitagnă revin in actualitate. De această dată este randul ieşenilor care locuiesc in Valea Lupului să solicite prezenţa Companiei de Transport Public Iaşi pe raz ...

140 de dispozitive body-cam au ajuns la Inspectoratul de Poliţie Judeţean
25/02/2021 09:53

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – la structurile de poliţie rutieră, ordine publică şi transporturi din mediul urban şi rural au fost distribuite dispozitive tip body-cam, pe c ...

 Vin banii pentru noul sediu al Operei Naționale Române Iași
25/02/2021 09:10

  Deputatul PNL Alexandru Muraru afirmă că in proiectul de buget transmis Parlamentului de către Guvern se regăseste alocarea primelor fonduri in vederea construirii unui nou sediu pentru Opera Nation ...

38 de elevi şi 20 de profesori ieșeni, depistaţi pozitiv cu COVID
25/02/2021 07:00

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat ieri, 24 februarie, situaţia cazurilor de COVID-19 inregistrate in cadrul unităţilor de invăţămant din judeţ de la reluarea cursurilor din semetrul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei