Polițiști și șoferi, laolaltă, judecați pentru mită

3politisti

Dimensiune font:

| 06-03-2024 11:45

Trei poliţişti ieșeni au fost trimişi în judecată după ce Direcţia Generală Anticorupţie i-a prins luând mită de la şoferi. Ei sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată. În acelaşi dosar au fost cercetaţi şi şase şoferi. Şi ei au fost trimişi în judecată, însă sub acuzaţia de dare de mită.

Este vorba de un agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Lespezi, care are atribuţii pe linia controlului rutier. El a pretins şi primit bani de la şoferii opriţi în trafic pentru a nu-i sancţiona contravenţional. „În perioada mai - iunie 2023, acesta, fie singur sau împreună cu un alt agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Lespezi din judeţul Iaşi, au săvârşit 12 acte materiale de luare de mită asupra unor conducători auto opriţi în trafic, cărora le-a pretins diverse sume de bani şi a primit sume cuprinse între 50 şi 300 de lei pentru neaplicarea măsurilor legale, respectiv contravenţii la regimul rutier pentru săvârşirea unor abateri, spun cei de la DGA.

Lucrătorii de poliţie judiciară ai DGA şi un procuror au reuşit să probeze faptul că  pe 16 mai 2023, în timpul controlului traficului rutier pe raza localităţii Buda, comună Lespezi, agentul de poliţie, împreună cu un coleg, au oprit o autoutilitară încărcată cu lemne. Pentru a nu i se efectua controlul asupra autoutilitarei, conducătorul auto a mers la autoturismul de poliţie şi pe geam, în dreptul inculpatului, a introdus mâna în autoturismul de poliţie şi a lăsat să cadă înăuntru suma de 100 de lei. „Cei doi agenţi nu au mai procedat la efectuarea controlului, iar inculpatul a luat de jos suma de 100 de lei pe care a introdus-o în buzunar, şi mai târziu a dat jumătate din sumă colegului său poliţist”, transmit cei de la DGA.

Cel de-al doilea poliţist trimis de DGA în judecată este un alt agent de poliţie, tot în cadrul Postului de Poliţie Lespezi, care la rândul său are atribuţii pe linia controlului rutier. El este acuzat că a primit de trei ori mită de la şoferii prinşi în trafic. „Acesta a solicitat sume de câte 100 de lei, din care a primit de fiecare dată câte 50 de lei, pentru a nu aplica măsurile legale de sancţionare asupra unor conducători auto opriţi în trafic pentru control”, spun cei de la DGA.

Referitor la cel de-al treilea poliţist, este vorba de un agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Cristeşti, cu atribuţii pe linia controlului rutier.

Cei de la DGA spun că în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu poliţistul a adoptat o atitudine infracţională unică. Mai precis, pretindea şi prime sume de bani de la conducătorii auto pe care-i oprea în trafic. „Din cercetări a rezultat că, în opt acte materiale documentate tot în lunile mai şi iunie 2023, inculpatul a pretins şi primit sume în general de 50 euro şi/ sau 100 de lei, pentru a a nu aplica sancţiuni cu privire la nereguli constatate”, spune DGA. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aqua Park de la Insula de Agrement din Bacău, investiție eșuată, nefuncțională și nerecepționată de aproape 10 ani
27/04/2024 13:30

Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău poate fi considerată esecul ultimelor trei administratii locale, desi s-au cheltuit peste 12 milioane de euro si s-au pierdut fondurile europene in proiectul incă n ...

„Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt și ei niște oameni mici, pe care noi ne străduim să-i facem mari”
27/04/2024 10:53

  „Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt niste oameni mici pe care noi ne străduim să-i facem mari” * dialog cu Daniela Anghelescu, profesor de Limba si literatura romană la Liceul Teo ...

Pelerinaje de Florii în județele Moldovei
27/04/2024 10:43

In această zi, vor avea loc mai multe pelerinaje organizate in Arhiepiscopia Iaşilor cu prilejul sărbătorii Floriilor. Astfel, la Piatra Neamţ va avea loc pelerinajul Fiul lui Dumnezeu – Izvorul Vietii. ...

La Iași, tradiționalul Pelerinaj de Florii va începe astăzi, de la ora 15, la Biserica Bărboi
27/04/2024 10:26

Purtătorul de cuvant al arhiepiscopiei Iasului, Lucian Apopei, a precizat că cei 60 de slujitori ai sfintelor altare vor străbate, ca si in anii precedenti, traseul Biserica „Sfintii Petru si Pavel” – ...

BCU Iași: Stagiu de formare profesională în Oslo și activități de mentorat pentru angajați
27/04/2024 10:09

În luna aprilie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU Iasi) si Asociatia Ready to Open Intercultural Spaces (ROIS) au derulat activităti cu profil international prevăzute ...

BCU Iași încheie lucrările și activitățile prevăzute în proiectul RO-CULTURA
27/04/2024 09:57

Luni, 29 aprilie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU Iasi) si Asociatia Ready to Open Intercultural Spaces (ROIS) ii invită la Palatul Fundatiei Universitare „Regele Fer ...

Numărul autorizațiilor de construire, în creștere la Iași
27/04/2024 09:48

În luna februarie, in judetul Iasi s-au eliberat 161 autorizatii de construire pentru clădiri rezidentiale, cu 75,0% mai mult comparativ cu luna anterioară si cu 10,3% mai multe fată de luna corespun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei