S-a aflat cauza incendiului de la Palatul Administrativ

00000  ULTIMA-ORA-pe

Dimensiune font:

| 07-03-2021 15:51

S-a aflat cauza probabilă a incendiului care a afectat sâmbătă Palatul Administrativ.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului care a afectat sâmbătă Palatul Administrativ a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.

Comisia de cercetare de la fața locului, compusă din specialiști IPJ, Poliție Criminalistică, ISU și specialiști pe rețele electrice, a stabilit faptul că incendiul a izbucnit în zona unuia dintre grupurile sanitare de la nivelul mansardei. Focul s-a extins în zona podului, care era puternic ventilat de golurile de aer și în care se afla o cantitate mare de materiale combustibile (îndeosebi lemn), astfel încât s-a produs o ardere generalizată, într-un timp foarte scurt. Inclusiv vântul puternic a fost factor favorizant în dezvoltarea flăcărilor.

În altă ordine de idei, tot astăzi, s-a efectuat evaluare preliminară a clădirii și s-a observat că parterul și primul etaj sunt puțin afectate. Este posibil, ca în perioada imediat următoare, spațiile de la nivelul parterului să poată fi reutilizate.

De asemenea, în ședința CJSU s-a stabilit relocarea de urgență a unor spații de la Palatul Administrativ, către alte spații pe care le administrează Consiliul Județean, astfel încât activitatea celor două instituții să nu aibă de suferit din acest punct de vedere.

Amintim că un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineața, la Prefectura din Suceava. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Senatoarea Șoșoacă, acuzată că a încălcat deontologia parlamentară
20/04/2021 16:00

    Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară in cazul senatoarei ieşence Diana Şoşoacă, aşa cum sunt reclamate in sesizarea grupului PNL, a afirmat, ier ...

10 persoane din Neamț au fost arestate pentru trafic de droguri de mare risc
20/04/2021 15:41

Cele 10 persoane care au fost reţinute de procurorii DIICOT Neamţ pentru trafic de droguri de mare risc la sfarşitul săptămanii trecute au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, de judecătorii Tribun ...

Un bărbat din Iași a obținut în instanță daune morale de 10.000 de euro, după ce un restaurant a refuzat să-l servească
20/04/2021 15:06

Tribunalul Iasi a obligat decis ca firma care administrează restaurantul „Moara de Foc”, din municipiul Iasi să ii plătească unui profesor universitar despăgubiri de 10.000 de euro, după ce in ...

Primarul Bacăului, acuzat că ar fi provocat un accident de muncă
20/04/2021 13:35

Primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, ar putea fi cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru că ar fi provocat un accident de muncă, la adăpostul pentru caini. Incidentul a surveni ...

Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial
20/04/2021 13:07

Circa 110 km de drum de mare viteză - drum expres sau autostradă - vor fi realizati intre Pascani si Suceava si mai departe pană la Vama Siret, in continuarea autostrăzii „Moldovei” A7 care ajun ...

GALERIE FOTO/VIDEO - Daruri de Paști pentru copilașii de la Casa Mia Inculeț
20/04/2021 12:43

 Doar o oră, atat a fost de ajuns pentru ca toti cei 30 de copilasi de la Casa Mia Inculet să umple centrul de veselie. Ei au primit vizita colegilor nostri de la Ziarul Evenimentul, care le-au adus daru ...

Doar 7 botoșăneni s-au imunizat cu serul AstraZeneca
20/04/2021 12:34

Autorităţile sanitare din Botoşani avertizează asupra atractivităţii scăzute in cazul singurului centru de vaccinare din municipiul reşedinţă de judeţ in care se administrează serul AstraZeneca. ...

HiSky începe operarea pe Aeroportul Iași
20/04/2021 12:27

Compania aeriană HiSky deschide săptămana viitoare prima sa cursă de linie la Aeroportul International Iasi. Noua rută directă Iasi-Dublin (si retur) va fi disponibilă incepand cu data de 29 aprilie si ...

Blocuri turn în Parcul Ciurchi şi complex rezidenţial în Primăverii
20/04/2021 10:30

  Primăria Iaşi, prin serviciul de urbanism, reia dezbaterile publice a documentatiilor de urbanism depuse in vederea autorizării. Sunt mai multe astfel de şedinţe pe parcursul lunii viitoare, prima ...

Un nou val de decese in randul pacientilor infectati cu coronavirus la Iași: opt morţi într-o singură zi!
20/04/2021 09:05

 În ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost inregistrate 55 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, in scădere  faţă de ultima raportare, a anunţat ieri, 19 aprilie, Institut ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei