Şapte localităţi cu probleme pandemice, la Iași

1covid

Dimensiune font:

| 14-03-2022 00:00

Incidenţele se menţin la valori curpinse între 3 şi 4 cazuri la mia de locuitori, în cele  șapte unități administrativ-teritoriale * ceva mai ridicate rămân incidenţele din Valea Lupului şi Miroslava

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 65 de cazuri noi de coronavirus față de raportarea din ziua precedentă (102 cazuri sâmbătă), informează Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Cifra poate părea derizorie, însă este ştiut faptul că, în week-end, numărul de testări scade. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat șapte externări și 19 internări. Din păcate, în judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat două decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând la  2.350. Până ieri, 13 martie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 107.073 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. .

În judeţ, situaţia se ameliorează de la o zi la alta. Nu mai sunt localităţi în scenariul roşu, ci doar comune cu incidenţe de până în patru cazuri la mia de locuitori. Sunt şapte localităţi aflate în această situaţie, începând cu municipiul Iaşi – 3,65 la mie (faţă de 3,92 sâmbătă) şi continuând cu Bârnova – 3,64 (3,64), Ciurea – 3,84 (4,11), Gorban – 3,04 (4,06) şi Grozeşti – 4,26 (4,87). În alte două localităţi,  incidenţele sunt mai mari. Este vorba, evident, de Valea Lupului – 5,97 6,35) şi Miroslava – 5,03 (5,42).

Paturi libere

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 209 paturi din care 18 sunt paturi ATI. În momentul de faţă sunt libere 26 paturi ATI, după ce săptămâna trceută erau libere 29. Sunt 6 paturi ATI libere  la Spitalul de Neurochirurgie, alte 15 paturi ATI la Spitalul Modular Lețcani, 4 paturi ATI la Spitalul Municipal Paşcani şi un ATI  la Spitalul „Sf. Spiridon”. Pentru persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus, în momentul de față, în unitățile sanitare sunt puse la dispoziție paturi la mai multe unități sanitare: CF Paşcani – 10 paturi, CF Iaşi – 40 paturi, Spitalul de Pneumoftiziologie – 28 paturi, Spitalul de Boli Infecţioase – 138 de paturi, 4 paturi la Spitalul Municipal Paşcani, 14 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 12 paturi la Spitalul Orășenesc Hîrlău și 15 paturi la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac”. La Spitalul Mobil Lețcani sunt ocupate 4 paturi pentru forme ușoare și medii. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Aproape de o tragedie! Accident feroviar care s-a produs în orasul Târgu Frumos între un tren şi un autoturism. Șoferul a fost rănit ușor
12/05/2024 12:47

Un accident intre un tren şi un autoturism s-a produs duminică dimineaţă, la Targu Frumos, in judeţul Iaşi. Şoferul autoturismului a fost rănit uşor, insă a refuzat transportul la spital. ”In urma ...

Incendiu puternic la o fabrică din Suceava. A fost emis mesaj RoAlert
12/05/2024 12:33

Un incendiu puternic a izbucnit la o hală a unui operaror economic cu profil de productie tamplărie din PVC, pe raza orasului Salcea din judetul Suceava, anuntă Monitorul de Suceava. Intervin pompierii mil ...

Patron la un pas de moarte. A fost înjunghiat de un zilier deoarece nu-i achitase suma de 50 de lei
11/05/2024 20:26

Cazul unei fapte de violenţă extremă, in urma căreia un bărbat din Neamţ, administrator al unei firme de construcţii, a fost la un pas de moarte, a fost soluţionat de judecători, sentinţa fiind cu exe ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 12-18 mai 2024
11/05/2024 17:05

Duminică, 12 mai - Duminica a 2-a după Pasti (a Sfantului Apostol Toma) În această zi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvarşită de către Înaltpreasfi ...

Studenții din Iași pot afla cum să se pregătească pentru viitor
11/05/2024 16:07

 Pe 13 mai, studentii din Iasi pot afla cum să se pregătească pentru viitor la evenimentul: „Community Meeting TINERI SI JOBURI”.  Evenimentul se va desfăsura pe două paneluri de disc ...

Moartea suspectă a mezzosopranei Maria Maxim Nicoară: procurorii au decis redeschiderea dosarului
11/05/2024 11:44

Procurorii din Iasi au decis redeschiderea dosarului mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cercetările, spun magistratii, sunt considerate „deficitare”, iar pianistul Codrin Nicoa ...

Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
11/05/2024 10:33

O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina in care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descar ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
11/05/2024 10:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
11/05/2024 09:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
11/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei