1protest opera

Dimensiune font:

Scandalul de la Opera din Iaşi continuă. Copiii din cor, în lacrimi la finalul spectacolului „Carmen"

| 13-02-2020 21:26

 

 

Anunţat încă de săptămâna trecută, protestul de astăzi din faţa Operei Naţionale Române Iaşi a adunat din nou părinţii copiilor din Corul „Juniorii Operei” pe treptele instituţiei de cultură. Ei au dorit astfel să-şi manifeste solidaritatea cu dirijorul corului, Raluca Zaharia, aflat într-un litigiu de muncă generat de desfiinţarea postului, în aceeaşi situaţie fiind şi Simona Alice Gorgan (fostul şef contabil), Alina Ghiorghiu (responsabil Achiziţii) şi balerinul Dan Berihoi. Protestul a fost susţinut şi de Sindicatul ArtIS Moldova, afiliat la Federaţia Sindicatelor din Instituţiile de Cultură FSIC şi la Confederaţia Sindicală Blocul Naţional Sindical. „În acest zile, Corpul de control al Ministerului Cultură desfăşoară la Opera Naţională Română Iaşi un amplu control, în urma sesizării unor posibile fapte de natură penală, sesizare făcită de fostul contabil şef al ONRI. Sindicatul ArtIS Moldova este alături de angajaţii Operei Naţionale Române Iaşi care au avut de suferit de pe urma noii organigrame impuse de managerul Beatrice Rancea, cu desfiinţarea posturilor ocupate prin concurs - Raluca Zaharia, Simona Alice Gorgan, Alina Ghiorghiu şi Dan Berihoi”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Marius Aftaragaci, preşedintele sindicatului.

La protest au participat, alături de părinţi, şi foşti angajaţi ai Operei, toţi cerând acelaşi lucru – dreptate pentru cei ale căror posturi au fost desfiinţate abuziv şi clarificarea situaţiilor financiare. Protestul a avut loc înainte de spectacolul Carmen”, în care au apărut şi micii artişti dirijaţi de către Raluca Zaharia.

Reamintim că părinții copiilor din Corul „Juniorii Operei” sunt deciși să nu renunțe la proteste și au anunțat intenția de a trimite o Scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, ultima soluție într-un conflict care nu ne aparține”.

Protestul a avut loc înainte de spectacolul „Carmen", ultimul pe care Raluca Zaharia l-a avut în calitate de dirijor al corului de copii. Ca de obicei, micii artiști au fost apreciați, iar la final răsplătiți cu aplauze, ca de altfel toți cei care au urcat pe scenă, spectacolul fiind foarte bine primit de public. Din păcate, pentru micii artiști seara a fost una plină de lacrimi -- după ce și-au împins pe scenă dirijorul pentru a-și primi răsplata publicului, după ce l-au îmbrățișat, ei au auzit cum din culise s-a cerut ca peste ei să cadă cortina, pentru ca publicul să nu fie martor până la final la gestul lor de solidaritate cu dirijorul. Micuții artiști au plecat cu ochii în lacrimi și au plâns în brațele părinților. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
Bugetul Iaşului, adoptat fără votul consilierilor liberali
22/02/2020 00:00

Consilierii locali au identificat mai multe proiecte si măsuri menite a a imbunătăti infrastructura rutieră, scolară, medicală, in paralel cu initiative in folosul comunitătii iesene. Le-au expus, su ...

A încălcat ordinul de protecţie şi s-a ales cu un cuţit în omoplat
21/02/2020 23:57

În cinci randuri, conflictele conjugale n-au putut fi mediate de către poliţişti, s-au făcut dosare penale care se află acum in studiul procurorilor. În trei dintre ele, femeia a reclamat viole ...

38 de ani de puşcărie şi aproape 70.000 lei daune pentru doi asasini
21/02/2020 23:57

O crimă produsă cu multă sălbăticie şi fără vreun motiv cert a şocat o comunitate indeobşte obişnuită cu violenţele, aşa cum e cea din comuna Ruginoasa. Fapta s-a petrecut in a treia duminică dup ...

O ieșeancă produce jucării, pe care le vinde pentru a ajuta animalele fără adăpost
21/02/2020 22:12

* Lucretia are 65 de ani si vinde jucării de diferite dimensiuni pe internet, iar din banii castigati cumpără mancare si tot ce au nevoie cei 16 caini si cele 13 pisici La varsta la care multi se gandesc la ...

ISJ Iași încearcă să salveze 180 de elevi aflați în situație de risc educațional
21/02/2020 22:11

* dintre acestia, 120 provin din mediul rural, iar 50 sunt de etnie romă * acestia provin de la Scoala Gimnazială „Petru Rareş” Harlău, Scoala Gimnazială Pircovaci, Scoala Gimnazială „Al ...

Bani europeni pentru Aeroportul Iași
21/02/2020 22:08

Aeroportul International Iasi va intra intr-un proces complex de dezvoltare si modernizare, printr-un proiect european. Reprezentantii aerogării iesene si ai Ministerului Transporturilor, Infrastructurii si Co ...

 Accident deosebit de grav pe strada C.A  Rosetti
21/02/2020 21:33

  Un grup de 4 tineri veneau către oras, pe marginea străzii,  pe C.A. Rosetti, de la grătar... O masină visinie a acrosat pe un băiat de 20 de ani, rănindu-l grav, fiind transportat la spital ...

Două universități ieșene, în topul The Times Higher Education
21/02/2020 20:41

Universitătile de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” si „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi se regăsesc in topul celor mai performante 533 de universităti din 47 de tări din intreaga ...

PNL il reevalueaza pe Chirica si lasa loc de manevra in ce priveste candidatura la Iasi: Are potential de explozie
21/02/2020 20:07

 Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan sustine ca sunt argumente pro si contra candidaturii primarului din Iasi, Mihai Chirica, din partea PNL, dar ca trebuie luate in considerare si dezvaluirile cu " ...

#StopApelurilorFalseLa112
21/02/2020 13:27

 8 secunde a durat apelul la 112 prin care un bărbat ameninta că a pus o bombă la un mall din Bucuresti. 5 institutii au intrat in alertă. 100 de specialisti s-au mobilizat la fata locului. 2 ore a ...