Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan

20
sfantul-gherasim-de-la-iordan

Dimensiune font:

| 03-03-2024 15:53

Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 4 martie.

Născut în Licia (Asia Mică), Sfântul Gherasim a intrat de tânăr în monahism, retrăgându-se în pustiul Tebaidei din Egipt.

După o vreme s-a întors în Palestina, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), şi s-a sălăşluit în pustia Iordanului, unde a întemeiat o mănăstire, într-un loc retras.

Sfântul Gherman a fost amăgit de erezia monofizită, susţinută de Eutihie, arhimandrit din Constantinopol. A mers atunci la părinţii care rămăseseră statornici în dreapta credinţă şi se retrăseseră din lume din cauza marilor tulburări provocate de eretici. De la pustnici a învăţat pe deplin dreapta credinţă, căindu-se foarte mult de înşelăciunea sa de mai înainte.

Monofizismul a provocat în Biserică mari tulburări şi a fost nevoie de o adunare sinodală, Sinodul al IV-lea Ecumenic, care să restabilească adevărul de credinţă.

Sinodul al IV-lea Ecumenic s-a ţinut între 8 şi 25 octombrie 451, la Calcedon, şi a avut o participare impresionantă. Au fost prezenţi la întrunirea convocată de împăraţii Pulcheria şi Marcian în jur de 600 de Părinţi.

Sfântul Gherman a ridicat o mănăstire în apropierea Iordanului, având sub ascultarea sa şaptezeci de monahi, care se rugau în chiliile lor primele cinci zile din săptămână, iar sâmbăta şi duminica participau la sfintele slujbe şi se împărtăşeau cu Sfintele Taine. Se îmbinau astfel cele două moduri de vieţuire monahală, cenobitic (obşte) şi idioritmic (de sine), specifice comunităţilor monahale din pustia Egiptului.

"Erau sub mâna lui în pustie nu mai puţin de şaptezeci dintr-aceşti vieţuitori, cărora le era dată rânduiala vieţii de Cuviosul Gherasim, astfel: Cinci zile pe săptămână fiecare şedea în pustniceasca sa chilie, singur, în tăcere, având oarecare lucru de mâini; mânca puţină pâine uscată, pe care o aducea cu sine din mănăstire, apă şi curmale; iar a gusta vreo fiertură nu le era slobod; nici foc nu-i lăsa să aprindă în chiliile lor, ca nici cu cugetul să nu dorească ceva în acele cinci zile". (Vieţile Sfinţilor)

"Se mai povesteşte şi aceasta: Unii din acei părinţi pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, îl rugau ca să le poruncească să aprindă uneori lumânare în sihăstreştile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori să aprindă şi foc ca să-şi încălzească apă pentru trebuinţa lor. Sfântul le răspundea: 'De voiţi să aveţi foc în pustie, veniţi de petreceţi în mănăstire, împreună cu noii începători, căci eu niciodată nu voi lăsa să se facă foc în locaşurile pustniceşti, în toate zilele vieţii mele'". (Vieţile Sfinţilor)

Pentru curăţenia vieţii sale, Sfântul Cuvios Gherasim era ascultat şi de animalele sălbatice. Un leu, pe care l-a îngrijit şi l-a vindecat, scoţându-i un ghimpe din picior, îl asculta şi-l însoţea întotdeauna.

După sfârşitul Sfântului Gherasim, leul, care nu se afla atunci în lavră, a fost dus de monahi la mormântul stareţului, căci acesta răcnea cumplit în timp ce-l căuta prin mănăstire pe stăpânul său. Şi deasupra mormântului, leul a murit de durere.

"Însă aceasta s-a făcut nu pentru că leul a avut suflet cuvântător, ci Dumnezeu a voit să preamărească pe cel ce L-a preamărit pe El, adică pe Sfântul Cuviosul Gherasim, nu numai în viaţă, ci şi după moarte. Apoi să ne arate nouă, câtă ascultare aveau fiarele către Adam în Rai, mai înainte de a lui neascultare şi cădere din Rai". (Vieţile Sfinţilor)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Pastorala de Paști a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei - „Prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat”
03/05/2024 07:31

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel ...

Numărul salariaților din județul Iași, în creștere
03/05/2024 07:23

Efectivul de salariati din judetul Iasi la data de 1 martie 2024 a fost de 195.146 de persoane, in crestere cu 3.352 de persoane (+1,7%) fată de luna corespunzătoare din anul 2023 si in crestere cu 665 de per ...

Speranța la viață a unor pacienți de la „Parhon” a venit cu avionul, din Bulgaria!
03/05/2024 07:19

Luptă contracronometru pentru salvarea vieţii a două persoane, internate intr-un săital iesean, a căror stare de sănătate era grav afectată. Pentru cei doi, salvarea a venit cu avionul, de la o persoan ...

Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora două, în noaptea de Înviere!
03/05/2024 07:00

Circulatia mijloacelor de transport in comun din municipiul Iasi va fi prelungită pană la ora două in noaptea de Înviere, anuntă Compania de Transport Public (CTP). „Dorim să vă bucurati de S ...

Accident produs de un bucureştean care a murit după ce a suferit un infarct la volan. Alte trei persoane, rănite
03/05/2024 06:24

O tragedie a avut loc in prima zi a acestei luni pe o stradă dintr-un oraş din Neamţ, un bărbat pierzandu-şi viaţa. In accidentul in care au fost implicate mai multe maşini, rănite au fost şi trei feme ...

Centru de recuperare de tip ambulatoriu destinat persoanelor cu afecțiuni neuromotorii
03/05/2024 06:23

Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) a depus spre finantare către Guvernul Romaniei un proiect in valoare de 3.376.214,68 lei fără TVA privind infiintarea unui centru de ...

Banda de spărgători care opera noaptea pe E85, destructurată. Trei persoane au fost reţinute
03/05/2024 06:18

Poliţiştii au reuşit să-i identifice, după efectuarea mai multor descinderi, pe autorii unor infracţiuni de furt petrecute in parcările de pe un sector din Neamţ al Drumului European 85. Cercetările i ...

Clădirea în care își desfășoară activitatea DGASPC va deveni autonomă energetic!
03/05/2024 05:55

Clădirea in care isi desfăsoară activitatea Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) va deveni autonomă din punct de vedere energetic odată cu implementarea unui proiect ca ...

Ce lucruri speciale pot fi văzute în locul ce păstrează vie dragostea dintre Eminescu şi Veronica Micle
03/05/2024 05:49

Prin Neamţ, dincolo de atracţii renumite, Ceahlăul, mănăstiri seculare, Cheile Bicazului, Cetatea Neamţ, lacul de acumulare de la Bicaz sau Rezervaţia de zimbri, sunt şi altele care merită văzute. Es ...

Boala tăcută care este principala cauză de deces la nivel mondial. Un mare spital din Iași intră în lupta cu această afecțiune
02/05/2024 20:14

Conform statisticilor, hipertensiunea este, in continuare, principala cauză de deces la nivel mondial. Cifrele ne arată că peste 900 de milioane de persoane de pe glob se confruntă cu această problemă. I ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei