Suspect de furt identificat de polițiștii din Gura Humorului în cadrul unei acțiuni cu efective sporite

IMG_8143

Dimensiune font:

| 02-12-2022 16:19

Pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională, menţinere aordinii şi liniştii publice în segmentul stradal, în incinta sălilor de jocuri de noroc şi pub-uri şi pentru prevenirea şi combaterea nerespectării regimului legal de viteză şi a depăşirilor neregulamentare decătre participanţii la traficul rutier, precum și a conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a   altor   substanțe,   în   noaptea   de   30.11/01.12.2022,   pe   raza   orașului   Gura   Humorului   și   a comunelor arondate, a fost organizată o acţiune preventiv – reactivă, cu efective suplimentare. S-a acționat în filtre fixe cu efective mărite cât și prin oprirea din mișcare a autovehiculelor care circulau din sens opus pe principalele artere de circulație cu risc accidentogen ridicat cât și pestrăzile  secundare,   efectuându-se  şi   controale  in   incinta  sălilor   de  jocuri   de  noroc  şi   unităţilor economice de pe raza de competenţă.  În cadrul raziei, polițiștii au verificat peste 80 de vehicule și au legitimat peste 165 depersoane. Au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, toate la regimul rutier, în valoare de 6815 lei.De  asemenea,  în  cadrul  acțiunii  polițiștii  Poliției  Orașului Gura  Humorului  au  reușit  cu operativitate identificarea unui bărbat bănuit de comiterea unui furt în zona Gării Burdujeni din municipiul Suceava.       

   Astfel, la data de 30.11.2022, orele 20.20, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată de către personalul din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Suceava, cu privire la faptul că la Postul de Poliție   TF   Burdujeni  s-a   prezentat   un   bărbat  de   53   ani   care   a  reclamat   faptul   că   o  persoană necunoscută i-a sustras telefonul mobil. În regim de urgență au fost informate toate subunitățile de poliție din cadrul IPJ Suceava, fiind dispuse măsuri specifice de căutare. În urma activităților informative și investigative, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului au obținut date și informații care au dus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei,  respectiv  un  bărbat    de  34 ani,  din  sat  Mironu,  com. Valea  Moldovei,  cu  care  victima relaționase anterior pe peronul gării din Suceava. Polițiștii l-au reperat ulterior pe bărbatul bănuit de comiterea faptei pe raza Orașului Gura Humorului și au reușit și recuperarea telefonului sustras, în valoare de cca. 1000 lei, acesta fiind restituit persoanei vătămate.       

  Cauza a fost preluată ulterior, conform competențeie de către polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare – Burdujeni, urmând a fi soluționată procedural, existând indicii cu privire lasăvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 din Codul Penal

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Doi ani de detenţie pentru un ieşean care a condus fără permis
01/04/2023 10:59

 În 99,9% din cazuri, infracţiunile la regimul rutier se lasă cu condamnări neprivative de libertate. Cu suspendare sau cu amanarea aplicării pedepsei. Chiar şi in speţele in care se consemneaz ...

Camionagii rulează bine-mersi pe marile bulevarde, la ore de vârf!
01/04/2023 10:32

  Din nou, consilierii locali ieşeni au atras atenţia asupra unor hotărari votate in trecut, dar care, in prezent, nu sunt puse in aplicare. Una dintre acestea se referă la restricţiile de circulaţi ...

Victorie degeaba în instanţă, apelantul rămâne după gratii
01/04/2023 10:30

Multă vreme, ieşeanul Florin Ovidiu Pancu (43 de ani) s-a crezut mare şmecher şi tare mardoi, imposibil de atins de către braţul legii. Prima altercaţie care i-a adus dosar penal a avut loc in seara de 1 ...

Gabriel Brehuescu, tânărul care și-a pus în minte să facă din cifre o armă cu care să cucerească lumea
01/04/2023 10:15

 Pentru doar cativa dintre noi, matematica reprezintă o minune care se săvarseste in fiecare zi. Pentru toti ceilalti, disciplina aceasta imposibil de imblanzit capătă felurite forme detesatabile, mere ...

Femeie din Bacău bătută cu pumnii de un șofer. Ea nu a vrut să se așeze pe scaun
01/04/2023 09:45

Un şofer de microbuz din judeţul Bacău a fost reţinut, vineri, după ce a lovit cu pumnii, in repetate randuri, o femeie care a refuzat să se aşeze pe scaun. Incidentul a fost filmat de alţi pasageri car ...

Doar 55,17 la sută dintre elevii ieșeni au trecut Simularea Evaluării Naţionale
01/04/2023 09:34

Calculele matematice şi gramatica limbii romane par a fi o foarte mare dilemă pentru mulţi dintre elevii ieseni care termină opt clase. Cel puţin aşa reiese din primele rezultate ale Simulării Evaluării ...

Spectacolele lunii aprilie la POpera din Iași
01/04/2023 09:23

În aprilie, primele spectacole oferite publicului de către Opera Natională Romană din Iasi vor fi „Aida” de Giuseppe Verdi. Ca urmare a interesului urias arătat in anii trecuti de specta ...

Noi trasee de autobuz în zona metropolitană, de la 1 aprilie
01/04/2023 08:59

    Începand de pe 2 ianuarie, transportului public iesean a intrat intr-o nouă etapă importantă prin introducerea, in premieră, a curselor de transport metropolitan, care fac legătura in ...

„Rolul de femeie este cel mai frumos din viața mea”
01/04/2023 08:13

- Dacă ar fi să fiti portretizată intr-un tablou, cum v-ar plăcea să arătati? Cum v-ati imagina portretul dvs imortalizat pe o panză? - As ruga artistul să-mi surprindă lumina si bucuria din ochi. Cat ...

Portal de Open Data la Primăria Iaşi
31/03/2023 13:59

Primăria Iasi a lansat portalul Open Data (https://iasi.oras.digital/), un instrument inovator care va ajuta comunitatea ieseană să acceseze si utilizeze informatiile publice. Acesta oferă cetătenilor si c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei