Suspectul crimei din Moara de Vânt ar putea fi eliberat!

2marocan

Dimensiune font:

| 24-10-2022 15:00

* se aşteaptă ca judecătorii de la Curtea de Apel să analizeze, peste câteva zile, contestaţia depusă de aceasta în privinţa rechizitoriului * funcţie de decizia judecătorilor de la Curtea de Apel se va şti dacă se începe judecata propriu-zisă sau dacă dosarul se va întoarce la Parchet pentru a fi completat

Studentul marocan, suspectat că şi-a ucis un coleg de la Facultatea de Medicină şi pe iubita acestuia, în locuinţă lor din Moara de Vânt, ar putea fi eliberat mult mai devreme decât s-ar fi gândit cineva.

La aproape un an de la dubla crimă care a şocat Iaşul şi întreaga ţară, Ahmed Sami El Bourkadi ar putea fi eliberat.

Avocata lui spune că anchetatorii nu au mai adus probe noi la dosar. El Bourkadi se află în arest preventiv de la sfârşitul anului trecut. Următorul termen va avea fi în noiembrie.

Avocata principalului suspect în cazul dublului asasinat din Moara de Vânt, Raluca Andrei, spune că procesul încă se află în camera preliminară. Se aşteaptă ca judecătorii de la Curtea de Apel să analizeze contestaţia depusă de aceasta în privinţa rechizitoriului. Noul termen va fi la începutul lunii noiembrie. Funcţie de decizia judecătorilor de la Curtea de Apel se va şti dacă se începe judecata propriu-zisă sau dacă dosarul se va întoarce la Parchet pentru a fi completat.

Pentru a-l menţine pe Ahmed Sami el Bourkadi după gratii, procurorii se bazează pe petele sale de sânge găsite la locul dublei crime. Aceste probe ADN îl transformă pe marocanul de origine canadiană - Sami El Bourkadi - din studentul la Medicină în principalul suspect în cazul morţii lui Youssef Ajniyah şi iubitei acestuia, Vanessa Burlacu. Ambii au fost ucişi în decembrie 2021 în vila închiriată pentru a locui în Moara de Vânt.

În ciuda probelor incriminatorii, El Bourkadi a negat şi neagă acuzaţiile aduse. Din contră, el susţine că nu i-a mai văzut de la o petrecere dată de aceştia în casa lor pe 8 decembrie. Însă, Ahmed Sami el Bourkadi a fost surprins de camerele de supraveghere cum vorbește la telefon cu una dintre victimele sale, Youssef Ajniyah, care îi era şi coleg de facultate, înainte de a intra în casa acestuia. Semnalul de la firma de telefonie îl plasează la rândul său pe El Bourkadi în zona respectivă.

În plus, nu este în avantajul său faptul că a plecat din ţară într-un aşa zis city break la câteva ore în care se presupune că Youssef Ajniyah şi iubita lui au fost ucişi. El fost prins la Roma la câteva zile după ce a fost descoperită dubla crimă din Moara de Vânt şi avea înfăţişarea schimbată.  

Ahmed Sami El Bourkadi a fost acuzat, pe 8 mai 2022, de omor calificat, furt şi distrugere. Acuzaţiile aduse pe numele său vin după ce în noaptea de 10 spre 11 decembrie 2021, într-o vilă din Moara de Vânt poliţiştii au găsit două cadavre. Oamenii legii au pătruns în locuinţă la solicitarea telefonică făcută de rudele lui  Youssef Ajniyah, pentru că acesta nu a ajuns la Burxelles, unde trebuiau să se întâlnească.

Medicii legişti spun că trupul lui Youssef Ajniyah şi cel al iubitei sale aveau urme de înjunghiere. El avea 17 astfel de urme, iar ea 33, cele mai multe lovituri fiind aplicate în zonele în care se află organele vitale. De asemenea, s-a constatat că ucigaşul a încercat să incendieze casa pentru a-şi şterge urmele. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

  Serviciul de termoficare, concesionat pentru următorii 10 ani!
29/04/2024 07:30

Întruniti in sedintă ordinară, consilierii locali au aprobat, vineri, concesionarea serviciului public de termoficare, impreună cu regulamentul si caietul de sarcini pentru scoaterea la licitatie. Potr ...

Contrabandiștii au scăpat cu fuga, abandonând aproape 35.000 de pachete de țigări
29/04/2024 07:30

Politistii de frontieră din cadrul SPF Izvoarele Sucevei au descoperit abandonate, pe un drum forestier din localitatea Lupcina, 34.750 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, in valoare de 406. ...

Evadare la Suceava. Un interlop periculos a fost dat în consemn la frontieră
29/04/2024 07:29

Cunoscut in lumea interlopă sub numele de Tonici, Mihai Pinzari fusese eliberat din arestul preventive joi, 25 aprilie, si trimis in arest la domiciliu, conform hotărarii magistratilor. Vineri dimineat ...

Inflație de specialiști în listele electorale
29/04/2024 07:27

Partidele politice s-au pozat in fata Biroului Electoral, cu ce au găsit mai bun prin bătătură, să vadă si electoratul cat de seriosi le sunt candidatii. Unii au mizat pe vechea gardă, altii au pus. Mai ...

Se caută bani pentru lărgirea unui drum important din oraș
29/04/2024 07:21

Printre prioritătile Consiliului Judetean vis-a-vis de infrastructura rutieră se numără lărgirea unui important drum care leagă partea de sud a municipiului cu soseaua de centură, precum si asigurarea un ...

CJ Iași sprijină financiar aducțiunile de gaz din 52 de comune
29/04/2024 07:20

Consiliul Judetean a repartizat către primăriile din judet peste 20 de milioane de lei din fondul total pe care il are la dispozitie in urma aplicării cotei de 6% la impozitul pe venit estimat a fi incasat l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei