Toate podurile din Piatra-Neamț necesită lucrări de reabilitare

pod neamt

Dimensiune font:

| 16-06-2022 00:00

 * „Am preluat un oraș cu o infrastructură în prag de colaps”, susține Primarul municipiului Piatra-Neamț, Andrei Carabelea

 Podul de la Luțca, care s-a dărâmat la nici șapte luni de la inaugurare, nu este singurul cu probleme din județul Neamț. Primăria municipiului Piatra-Neamț a efectuat o evaluare a principalelor poduri din oraș, analiză în urma căreia s-a constat că toate necesită lucrări de reabilitare și modernizare. Podul din zona Pieței Centrale, podul rutier din zona Spitalului Județean sau cel de peste râul Cuejdi sunt prevăzute în proiectele de investiții. „Situația în care se află podurile și punțile din orașul nostru este rezultatul a decenii de neglijență și dezinteres”, a spus Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra-Neamț.

Podul din zona Pieței Centrale, construit în anul 1965, este inclus în proiectul de regenerare a coridorului de mobilitate Bulevardul 9 Mai – strada Dimitrie Leonida. Aici, vor fi efectuate reparații la nivelul infrastructurii, cu mortar armat de înaltă rezistență. De asemenea, va fi refăcută calea podului existent, aceasta fiind amenajată pentru a asigura o lățime corespunzătoare pentru 3 benzi de circulație și un trotuar cu lățimea de 2 metri. „Pe lângă reabilitarea acestui pod, va fi construit unul nou, care va avea o bandă de circulație și un trotuar de 2 metri. Contractul de execuție a fost semnat pe 3 iunie, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat astăzi. Lucrările pe întregul tronson vor fi finalizate până la încheierea termenului de 18 luni. Finanțarea este realizată din fonduri europene”, au transmis autoritățile locale.
Un alt pod extrem de circulat este cel din zona Spitalului Județean, care a fost construit în 1972. În urma expertizei tehnice a rezultat necesitatea construirii unui nou pod, care va fi realizat pe amplasamentul podului existent. „Va avea o deschidere de 18 metri și o lungime totală de 20,51 metri. Lucrările vor fi realizate în cadrul proiectului de reorganizare a coridorului de mobilitate Bulevardul Decebal – Piața Mihail Kogălniceanu – Bulevardul Traian. Contractul de execuție a fost semnat astăzi, iar lucrările vor demara după emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Termenul de finalizare pentru întreg tronsonul este de 8 luni. Proiectul este finanțat din fonduri europene”, a declarat primarul Andrei Carabelea.
La podul de peste râul Cuejdi, de pe strada Mihai Viteazu, vor fi efectuate reparații, constând în injectări și aplicare de vopsele speciale de protecție, lucrări de injectare a fisurilor și rebetonări locale, inclusiv suplimentarea armăturilor acolo unde este necesar și aplicarea mortarelor de înaltă rezistență. Termenul de finalizare a lucrărilor pe întreg coridorul de mobilitate este de 15 luni.

Investiții în pasaje și punți pietonale

Pasajul de pe strada Mihai Viteazu, situat peste strada Fermelor, va fi reabilitat prin proiectul de reorganizare a coridorului de mobilitate. Vor fi efectuate lucrări la fundația podului prin injectări și cămășuieli, vor fi refăcute zidul de gardă și suprastructura podului, prin montarea a 21 de grinzi prefabricate noi, suprabetonare, refacerea covorului asfaltic, montarea de parapeți noi și refacerea marcajului rutier. Contractul de execuție a fost deja semnat, spun autoritățile, iar termenul de finalizare a lucrărilor, după emiterea ordinului de începere, este de 15 luni pentru întreg proiectul, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.

De ani de zile nu s-au mai făcut lucrări la puntea pietonală de la Ștrand. Aici vor fi efectuate lucrări ample de consolidare: înlocuirea căii de rulare, a parapeților, toroanelor și montanților. În acest moment lucrările sunt în procedură de achiziție. Pentru punțile pietonale de peste Cuejdi a fost semnat contractul de proiectare, conform rezultatelor expertizelor tehnice deja realizate. Finanțarea este realizată din bugetul local. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Caz incredibil în Iași: Un preot a fugit cu amanta și cheile de la biserică. Enoriașii fac acuzații grave
08/05/2024 14:16

Telenovelă in Iasi unde un preot a fugit cu cheile de la biserică si cu presupusa amantă, după ce sătenii s-au plans de el. Caz incredibil in localitatea Hăbăsesti, judeţul Iaşi! Săteni nu mai au lin ...

 Romanian Fashion Week 2024: cel mai longeviv și așteptat catwalk al anului va găzdui, la Palas Iași, zeci de designeri, talk-uri și expoziții
08/05/2024 13:30

Romanian Fashion Week 2024: cel mai longeviv si asteptat catwalk al anului va găzdui, la Palas Iasi, zeci de designeri, talk-uri si expozitii  Irina Schrotter: „Ne-am intors să ne reconsolidăm pe ...

„O istorie a balului cuprinsă în ordinele de dans”, expoziție la Palatul Culturii
08/05/2024 13:30

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi - Muzeul de Istorie a Moldovei - Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, in parteneriat cu Muzeul National Brukenthal Sibiu, organizează in peri ...

Comunele hi-tech din nordul Moldovei. Cum se dezvoltă unele localități făcând economie datorită sistemelor IT
08/05/2024 12:48

In judetul Botosani, cateva comune incep să se bazeze pe tehnologii industriale moderne pentru a dezvolta comunitătile, dar si pentru a face economie la buget. Printre altele, au iluminat stradal cu telegesti ...

Sinucidere înfiorătoare în Neamț. Un ieşean s-a aruncat de pe un pod în faţa unui tren care trecea în viteză
08/05/2024 11:59

In judeţul Neamţ, cateva cazuri de sinucidere petrecute in acest an au frapat prin modul in care victimele au ales să-şi pună capăt zilelor. In unele situaţii, motivul gestului extrem va rămane un miste ...

Joia Verde sau Paștile țigănești
08/05/2024 11:36

Joia Verde, numită si „Joia rea” in folclorul romanesc, este considerată o zi cu mare putere, ea aflandu-se la mijlocul Săptămanii Luminate. Credintele populare o descriu ca fiind o zi nefast ...

Casă distrusă de foc la Bacău
08/05/2024 11:21

O gospodărie din localitatea Sănduleni a fost distrusă de un incendiu care a izbucnit, miercuri dimineaţă, din cauza coşului de fum, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău. L ...

  Țara Fagilor, Catedrala de lemn a Bucovinei
08/05/2024 10:44

Gigantii verzi, martori ai secolelor, domină peisajul,turistii fiind incantati de molizi care se inaltă pană la 60 de metri, brazii maiestuosi de peste 50 de metri si fagii robusti, care cresc la altitudini ...

CTP repune în circulaţie cursele speciale pentru elevi şi studenţi
08/05/2024 09:07

Începand de miercuri, 8 mai, odată cu reluarea cursurilor după vacanţa de Paşte, Compania de Transport Public (CTP) reintroduce in circulaţie cursele speciale pentru transportul elevilor şi studenţ ...

Miroslava va avea piaţă agroalimentară
08/05/2024 09:02

* aceasta va fi amenajată in apropierea căminului cultural, valoarea estimată a investiţiei ridicandu-e la 1.258.226,07 lei Întruniţi in şedinţă extraordinară de indată, consilierii locali ai c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei