Tragedie la Finanţele locale

1tragedie

Dimensiune font:

| 05-02-2021 00:00
Unei femei i s-a făcut rău în timp ce aştepta la ghişeu * aceasta s-a prăbuşit de pe un scaun, iar în ciuda eforturilor medicilor, sosiţi imediat, nu a mai putut fi salvată

 

Ieri dimineaţă,  la etajul 1 al Corpului B al Primăriei Municipiului Iași a avut loc un incident soldat cu decesul unei persoane de sex feminin, M. V., în vârstă de 68 de ani. Aceasta a venit la sediul menționat pentru a rezolva o problemă de natură fiscală, care viza regimul juridic al locuinței în urma decesului soțului acesteia, survenit în urmă cu circa două luni. M.V. a fost îndrumată de polițistul local care asigură accesul contribuabililor în clădire la camera 3 de la etajul 1. Persoana s-a așezat pe un scaun pentru a-și pregăti documentele în vederea rezolvării problemei pentru care venise. La un moment dat, angajații din cadrul Compartimentului Registratură Persoane Fizice al Centrului de Informații pentru Cetățeni au auzit scaunul căzând și, împreună cu mai mulți contribuabili aflați în incintă, au intervenit în ajutorul femeii. Întrucât aceasta nu răspundea ajutorului oferit, un contribuabil a început să realizeze manevre de resuscitare, anume masaj cardiac. În același timp a fost apelat numărul unic de urgențe 112 în vederea anunțării evenimentului.

Resuscitată 40 de minute

Ambulanța a fost așteptată în parcarea din spatele instituției, iar la venirea acesteia echipajul medical a urcat de urgență la locul la care se afla persoana cu probleme și a început manevrele de resuscitare. Acestea au fost realizate aproximativ 40 de minute, după care a fost declarat decesul. Ulterior, la fața locului au venit și polițiști din cadrul Secției a 3-a de Poliție pentru a constata cele întâmplate, iar apoi a sosit și un echipaj de la Institutul de Medicină Legală pentru a ridica corpul decedatei.

Din informațiile primite de angajații municipalității de la o vecină care o însoțea, femeia avea antecedente medicale, mai exact afecțiuni cardiace, de care avea cunoștință și medicul de familie al acestei.

Conducerea Primăriei Municipiului Iași regretă sincer acest incident tragic și transmite condoleanțe familiei îndoliate.

Ieşenilor li se recomandă să folosească metoda online

Reamintim că activitatea cu publicul a municipalității în ceea ce privește activitatea de impozite și taxe locale a fost întreruptă în perioada stării de urgență declarate pe fondul pandemiei de COVID-19 (16 martie - 15 mai 2020) și a fost reluată parțial pe 21 mai 2020, cu o serie de măsuri stricte de protecție sanitară, afișate, de altfel, la toate intrările în instituție.

În toată această perioadă municipalitatea a recomandat contribuabililor ca plata impozitelor și taxelor locale să se fac online (fie prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online ghiseul.ro, fie de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi - meniul Taxe Online, fie prin virament bancar prin Trezoreria Municipiului Iași), iar orice cereri sau documente să fie depuse la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanță: fax (0232.410.266) sau e-mail (impozite.taxepf@primaria–iasi.ro în cazul persoanelor fizice, respectiv  impozite.taxepj@primaria–iasi.ro în cazul persoanelor juridice).

Certificatele de atestare fiscală pentru persoane juridice și persoane fizice privind impozite, taxe locale și alte venituri datorate bugetului local, cât și anexa la certificatul de atestare fiscală privind verificarea eligibilității solicitanților de fonduri externe nerambursabile, după caz, pot fi solicitate de contribuabili, precum și comunicate acestora prin platforma pentru integrarea serviciilor de e-guvernare în sistemul electronic național: https://edirect.e-guvernare.ro. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Student la Medicină, mort la un mare spital din Iași. A căzut de la etajul al treilea
08/05/2024 14:59

Un student la Medicină din Iasi, in varstă de 20 de ani, a căzut de la etajul al treilea al Spitalului „Sfantul Spiridon” din Iasi, unde era internat. Tanărul suferise o interventie chirurgical ...

Caz incredibil în Iași: Un preot a fugit cu amanta și cheile de la biserică. Enoriașii fac acuzații grave
08/05/2024 14:16

Telenovelă in Iasi unde un preot a fugit cu cheile de la biserică si cu presupusa amantă, după ce sătenii s-au plans de el. Caz incredibil in localitatea Hăbăsesti, judeţul Iaşi! Săteni nu mai au lin ...

 Romanian Fashion Week 2024: cel mai longeviv și așteptat catwalk al anului va găzdui, la Palas Iași, zeci de designeri, talk-uri și expoziții
08/05/2024 13:30

Romanian Fashion Week 2024: cel mai longeviv si asteptat catwalk al anului va găzdui, la Palas Iasi, zeci de designeri, talk-uri si expozitii  Irina Schrotter: „Ne-am intors să ne reconsolidăm pe ...

„O istorie a balului cuprinsă în ordinele de dans”, expoziție la Palatul Culturii
08/05/2024 13:30

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi - Muzeul de Istorie a Moldovei - Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, in parteneriat cu Muzeul National Brukenthal Sibiu, organizează in peri ...

Comunele hi-tech din nordul Moldovei. Cum se dezvoltă unele localități făcând economie datorită sistemelor IT
08/05/2024 12:48

In judetul Botosani, cateva comune incep să se bazeze pe tehnologii industriale moderne pentru a dezvolta comunitătile, dar si pentru a face economie la buget. Printre altele, au iluminat stradal cu telegesti ...

Sinucidere înfiorătoare în Neamț. Un ieşean s-a aruncat de pe un pod în faţa unui tren care trecea în viteză
08/05/2024 11:59

In judeţul Neamţ, cateva cazuri de sinucidere petrecute in acest an au frapat prin modul in care victimele au ales să-şi pună capăt zilelor. In unele situaţii, motivul gestului extrem va rămane un miste ...

Joia Verde sau Paștile țigănești
08/05/2024 11:36

Joia Verde, numită si „Joia rea” in folclorul romanesc, este considerată o zi cu mare putere, ea aflandu-se la mijlocul Săptămanii Luminate. Credintele populare o descriu ca fiind o zi nefast ...

Casă distrusă de foc la Bacău
08/05/2024 11:21

O gospodărie din localitatea Sănduleni a fost distrusă de un incendiu care a izbucnit, miercuri dimineaţă, din cauza coşului de fum, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău. L ...

  Țara Fagilor, Catedrala de lemn a Bucovinei
08/05/2024 10:44

Gigantii verzi, martori ai secolelor, domină peisajul,turistii fiind incantati de molizi care se inaltă pană la 60 de metri, brazii maiestuosi de peste 50 de metri si fagii robusti, care cresc la altitudini ...

CTP repune în circulaţie cursele speciale pentru elevi şi studenţi
08/05/2024 09:07

Începand de miercuri, 8 mai, odată cu reluarea cursurilor după vacanţa de Paşte, Compania de Transport Public (CTP) reintroduce in circulaţie cursele speciale pentru transportul elevilor şi studenţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei