Trenul Suceava-București, suspendat
Dimensiune font:
CFR Călători va suspenda temporar, în perioada 16-20 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, unele trenuri care aveau drept scop transportul elevilor de la domiciliu la centrele școlare, pe durata suspendării cursurilor de către Ministerul Educației și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Compania monitorizează atent gradul de ocupare a trenurilor în condițiile în care mai multe companii/societăți au anunțat program redus sau munca de la domiciliu pentru angajații lor. În aceste condiții este posibilă suspendarea unor trenuri de navetă. Orice modificare în graficul de circulație al trenurilor va fi anunțată public. De asemenea, întrucât Ucraina sistează, începând de astăzi, circulația trenurilor internaționale de călători pe teritoriul său, CFR Călători limitează circulația trenurilor internaționale 380/381 București Nord-Suceava-Vadu Siretului și retur, până la/de la Suceava și suspendă circulația trenurilor 1384/1385 Suceava-Vadu Siretului și retur. În funcție de evoluția situației, în concordanță cu măsurile luate și de celelalte administrații feroviare din țările vecine, graficul de circulație poate include suspendarea și altor trenuri internaționale. Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau