Victimele Holocaustului, comemorate la Iaşi

2holocaust

Dimensiune font:

| 09-04-2021 00:00

 

Primarul Mihai Chirica a participat ieri, 8 aprilie, în Piața Prieteniei Româno - Israeliene, de lângă Sinagoga Mare, la o scurtă ceremonie organizată de Ziua Memorială a Holocaustului (Yom HaShoah). „Nu există, în nicio limbă a pământului, cuvinte suficiente care să descrie întreaga grozăvie a Holocaustului. Dar există în viața de zi cu zi gesturi simbolice care ne ajută să nu uităm drama milioanelor de evrei care au pierit ori au suferit privațiuni cumplite în vremea celui de-al doilea război mondial. Marșul celor vii, organizat în această perioadă odată cu Ziua Memorială a Holocaustului (Yom HaShoah), este o lecție de istorie despre durere, toleranță și speranță. Durere, fiindcă ne obligă să rememorăm drame care ne cutremură; toleranță, pentru că ne îndeamnă să-l înțelegem și să-l acceptăm pe celălalt; speranță, deoarece ne dă puterea și încrederea de a merge mai departe. Faptul că, an de an, mii de tineri, de toate naționalitățile și din întreaga lume, parcurg drumul de aproape 3 kilometri de la Auschwitz la Birkenau, fostele lagăre naziste de pe teritoriul Poloniei, pentru a se reîntâlni mai apoi la Zidul Plângerii din Ierusalim, ne demonstrează că noile generații vor să înțeleagă trecutul. Există istorii triste care rămân pentru totdeauna gravate în memoria umanității. Holocaustul este una dintre cele mai dramatice dintre ele. De aceea, nu de uitarea trecutului ne temem astăzi, ci de falsificarea lui.

De Ziua Memorială a Holocaustului, mă alătur cu inima și cu mintea celor care vor să facă lumea mai bună”, a transmis primarul Mihai Chirica. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Pompierii ieşeni au stins un frigider părăsit
20/04/2021 20:04

 De o intervenţie cu totul inedită a avut parte, luni seară, un echipaj din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi. În jurul orei 22.30, alertaţi de locuitorii din zonă, pompierii ieşeni au ...

Hoțul a restituit chiloţii furați, dar tot n-a scăpat de puşcărie
20/04/2021 16:55

Era aproape ora 23.00 cand a pătruns in apartament şi n-a zăbovit acolo mai mult de 15 minute. A inşfăcat o pereche de chiloţi, una de adidaşi, una de ghete din piele de culoare maro, două perechi de bl ...

Ieșean făcut KO cu propria bâtă de baseball şi tâlhărit de amicii de pahar
20/04/2021 16:51

Costel M. lucra, impreună cu nepotul său, Cătălin, şi prietenul acestuia, Vasile H. la vila consăteanului lor din Leţcani, Ştefan B. Beneficiarul ii omenea aşa cum se cuvine şi, ca un ritual, după sf ...

Senatoarea Șoșoacă, acuzată că a încălcat deontologia parlamentară
20/04/2021 16:00

    Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară in cazul senatoarei ieşence Diana Şoşoacă, aşa cum sunt reclamate in sesizarea grupului PNL, a afirmat, ier ...

10 persoane din Neamț au fost arestate pentru trafic de droguri de mare risc
20/04/2021 15:41

Cele 10 persoane care au fost reţinute de procurorii DIICOT Neamţ pentru trafic de droguri de mare risc la sfarşitul săptămanii trecute au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, de judecătorii Tribun ...

Un bărbat din Iași a obținut în instanță daune morale de 10.000 de euro, după ce un restaurant a refuzat să-l servească
20/04/2021 15:06

Tribunalul Iasi a obligat decis ca firma care administrează restaurantul „Moara de Foc”, din municipiul Iasi să ii plătească unui profesor universitar despăgubiri de 10.000 de euro, după ce in ...

Primarul Bacăului, acuzat că ar fi provocat un accident de muncă
20/04/2021 13:35

Primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, ar putea fi cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru că ar fi provocat un accident de muncă, la adăpostul pentru caini. Incidentul a surveni ...

Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial
20/04/2021 13:07

Circa 110 km de drum de mare viteză - drum expres sau autostradă - vor fi realizati intre Pascani si Suceava si mai departe pană la Vama Siret, in continuarea autostrăzii „Moldovei” A7 care ajun ...

GALERIE FOTO/VIDEO - Daruri de Paști pentru copilașii de la Casa Mia Inculeț
20/04/2021 12:43

 Doar o oră, atat a fost de ajuns pentru ca toti cei 30 de copilasi de la Casa Mia Inculet să umple centrul de veselie. Ei au primit vizita colegilor nostri de la Ziarul Evenimentul, care le-au adus daru ...

Doar 7 botoșăneni s-au imunizat cu serul AstraZeneca
20/04/2021 12:34

Autorităţile sanitare din Botoşani avertizează asupra atractivităţii scăzute in cazul singurului centru de vaccinare din municipiul reşedinţă de judeţ in care se administrează serul AstraZeneca. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei