Noapte de infarct la UPU!

upu

Dimensiune font:

| 01-01-2022 21:11

Mulţi ieşeni care au petrecut peste măsură în noaptea de Revelion au ajuns în stare gravă la  Urgenţe. Medicii spun că marea majoritate a cazurilor au fost traumatisme datorate petardelor şi artificiilor, dar şi consumului exagerat de alcool. Din această cauză au fost pacienţi care erau să îşi piardă vederea, alţii care au fost aduşi în comă.

Cel mai tânăr pacient ajuns la UPU este un băieţel în vârstă de 5 ani. La prezentarea la spital micuţul prezenta o plagă corneană provocată accidental cu un cuţit de sora sa mai mare cu 2 ani.  Un bărbat de 26 ani a fost adus de ambulanţă din Cucuteni după ce a fost înjunghiat de un vecin în timpul unei agresiuni. Incidentul a avut loc chiar pe drumul de lângă casa sa. Tânărul a fost înjunghiat în toracele stâng anterior și posterior, 2 plăgi  cu pneumotorax și hemotorax stâng și laceraţie pulmonară stângă. A fost dirijat la Clinica de Chirurgie Toracică a Spitalului de Pneumologie. Testul rapid a arătat că este pozitiv la COVID19 deşi pacientul a declarat că a fost  imunizat cu două doze de vaccin Pfizer.  
La UPU au ajuns şi persoane care au avut de suferit din cauza petardelor sau artificiilor. Un astfel de caz este cel al unui tânăr de 26 ani, din Valea Adâncă. El a suferit arsuri de gradul I, pe 4 % din corp, în urma exploziei unor artificii. După ce a primit îngrijiri medicale necesare el a fost trimis la domiciliu. De asemenea, un bărbat, de 58 ani, din Hârlău, riscă să îşi piardă vederea după ce a suferit o plagă supraspâncenară dreaptă şi traumatism ocular forte, în urma unei explozii orovicate de o petardă. A fost internat în Clinica de Oftalmologie.  

În garda de Revelion cei de la UPU s-au confruntat şi cu multe cazuri de pacienţi care au consumat alcool cu mult peste măsură. Astfel, o tânără de 18 ani a ajuns la spital aproape în comă alcoolică, după ce a fost adusă de Ambulanţă de la majoratul său. La rândul său, un bărbat de 31 ani, a devenit agitat psiho-motor cu tulburări de comportament după ce a consumat mult alcool. Bărbatul, cunoscut ca având infecție HIV și hepatită acută, a fost direcţionat de la Spitalul Socola pentru consult de specialitate. Ulterior a fost direcţionat spre Spitalul de Boli Infecţioase.

În noaptea de Revelion a fost adus la UPU şi un bărbat de 40 ani, din Ciurea, care pe fondul consumului de etanol a  dezvoltat psihoză etanolică. În timp ce îşi fugărea soţia cu toporul, bărbatul a căzut şi a suferit un traumatism cranio facial fără pierderea stării de conştienţă. El a fost adus de poliţişti, în cătuşe, la spital. Aici a fost evaluat de  medicii urgentişti, cei de la Clinica ORL, Clinica OMF, şi Clinica de Oftalmologie. Ulterior a fost dirijat către Spitalul de Neurochirurgie şi Spitalul Socola pentru internare.  

Un bărbat de 43 ani a fost adus din Trifeşti de un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, după ce a fost găsit în stop cardiorespirator. Familia bărbatului spune că este băutor cronic de alcool, inclusiv de spirt. El a fost resuscitat după ce a suferit o pneumonie de aspirație severă. După resuscitare, bărbatul a intrat în comă. A fost intubat și ventilat mecanic. Starea sa este gravă, medicii fiind rezervaţi în privinţa prognosticului vital.  

Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
„Longevitatea nu este un concept pur cronologic. Calitatea dă valoare timpului și sens acțiunilor noastre”
02/06/2024 14:16

 Într-un timp in care imbătranirea este adesea percepută ca o perioadă de declin si limitări, conceptul de longevitate activă se remarcă prin schimbarea paradigmei. Nu mai este vorba doar de pr ...

 Ştefan Mandachi a cumpărat o nouă firmă
02/06/2024 13:33

Omul de afaceri Ştefan Mandachi a cumpărat toate părţile sociale deţinute de Alexandru Golea in firma California Holding, arată o decizie a asociatului, obţinută de Economica.net. California Holding e f ...

Accident auto în județul Botoșani: doi tineri răniți au fost răniți
02/06/2024 06:57

Doi tineri au fost răniti aseară, după ce masina in care se aflau a părăsit partea carosabil, a rupt un gard si s-a oprit in zidul unei case, in localitatea Broscăuţi din judetul Botosani. La fata locul ...

Piețele Nicolina și Alexandru cel Bun vor avea noi parcuri fotovoltaice
01/06/2024 11:08

Conducerea Societătii „Eco-Piata” din Iasi a anuntat că va mări parcurile fotovoltaice pentru Pietele Nicolina si Alexandru cel Bun, asigurand, in mare parte, consumul energetic. ”În ...

01/06/2024 00:19

O tanără de 19 ani din Suceava a murit din cauza unor complicatii medicale apărute după nastere. Anul trecut, Bogdan Curelusă s-a căsătorit cu Bianca, iar in urmă cu o lună de zile fericirea le-a fost ...

Dumitru Buzatu, prima reacție după ce a fost exclus din PSD: 'Sunt simpatizant, simpatizanţii sunt mai răi ca membrii' / Decizia instanței
31/05/2024 15:27

Tribunalul Vaslui a decis, vineri, menţinerea arestului la domiciliu in cazul fostului preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, hotărarea nefiind definitivă.   "Menţi ...

Muzeul Memorial ‘Ion Creangă’ din Humuleşti se redeschide
31/05/2024 13:00

Muzeul Memorial ‘Ion Creangă’ din Humuleşti se va redeschide publicului incepand cu 2 iunie, după ce in ultimele luni a beneficiat de un proiect de conservare şi protejare a patrimoniului. &lsq ...

Copil salvat de la moarte după ce a fost operat pe creier. Interventția a durat 5 ore și s-a desfășurat în semiîntuneric
31/05/2024 12:09

O echipă medicală, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, a efectuat o operaţie revoluţionară, in semiintuneric, pentru a ...

  Neamțul se urcă pe „podiumul” național al accidentelor rutiere
31/05/2024 09:30

Judetul Neamt se află pe locul trei la nivel national in ceea ce priveste numărul de evenimente rutiere grave inregistrate pană la data de 29 mai 2024, cu un total de 60 de accidente grave, se arată intr-un ...

  Drumurile expres prind viteză în Moldova, cu câteva zile înaintea alegerilor!
31/05/2024 09:07

La sediul Consiliului Judetean Botosani s-a desfăsurat, in această săptămană, o importantă intalnire vizand armonizarea variantelor de traseu pentru viitorul drumu de mare viteză Botosani – Suceava ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei