Ofensiva asistaților social

1saracie1

Dimensiune font:

| 01-02-2022 12:17

Fiecare al patrulea român trăieşte în sărăcie, riscul acesta pândind încă o treime din populaţia ţării!

Sărăcia afectează puternic populaţia, însă face mici „excepţii”, în funcţie de grupa de vârstă şi de capacitatea de muncă de care dispun românii. Evident, cea mai afectată categorie o reprezintă tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 ani, cu un nivel al sărăciei mult sub cel al adulţilor. Totodată, pensionarii sunt afectați într-o mare măsură de sărăcie, un sfert dintre aceşti trăind chiar sub limita decenţei.

La nivel naţional, 159.123 români încasau, la 1 ianuarie 2022, ajutor social. Un calcul simplu ne arată că, cu cei 35.920 asistaţi social aflaţi în plată (22,57%), Regiunea de Dezvoltare Nord-Est (judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău, Neamţ şi Vaslui) conduce detaşat în topul sărăciei naţionale.

Practic, din primele 8 judeţe ale acestui top, 5 sunt din Moldova, cu judeţul Bacău pe poziţia a doua!

Mult mai elocvent, 8 din primele 10 localităţi româneşti  cu cei mai mulţi asistaţi social sunt din zona Moldovei, lider fiind comuna Valea Moldovei, cu 518 dosare de ajutor social.

Din judeţul Iaşi, în topul naţional a intrat comuna Lungani, pe poziţia a opta, cu 440 asistaţi social.

Judeţul  Bacău are 11 comune cu peste 200 asistaţi social

Bacăul a devenit, în ultimii ani, pol al sărăciei din zona Moldovei. La 31 decembrie anul trecut, 8.879 băcăuani încasau ajutor social de la stat, numărul acestora fiind în creştere faţă de luna precedentă, însă în scădere cu mai bine de 1.000 de persoane faţă de decembrie 2018, când erau înregistrate 9.880 persoane. În total, aceste persoane încasează, lunar, 2,35 milioane lei.

Practic, zeci de comune din județ contabilizează, lunar, sute de persoane care trăiesc doar din mila statului, recordul fiind înregistrat la Horgești – 413 persoane cu dosar la legea venitului minim garantat. Urmează alte zece comune cu peste 200 de asistați, numărul acestora fiind în creștere: Moinești - 332, Stănișești – 321, Ungureni – 311, Dărmănești – 301, Lipova – 255, Răchitoasa – 252, Poduri – 248, Pârjol – 231, Buhuși – 230, Blăgești – 218. La polul opus, cele mai puține cazuri sunt consemnate în Mărgineni – 7, Măgura – 8, Iţeşti şi Slănic Moldova - câte 9, Traian – 10.

În municipiul Bacău , la 1 ianuarie 2022 erau în plată la Legea venitului minim garantat 146 de persoane.

Suceava dă „campioana” naţională la asistaţi social

Scăderea nivelului de trai se remarcă şi în judeţul Suceava, unde statisticile au consemnat, la finalul anului trecut, cele mai multe noi dosare de ajutor social din ţară - de la 6.080 în noiembrie, la 6.243 în decembrie. Creşterea este însă mult mai mare (+428 ), dacă ar fi să ne raportăm la luna august a anului trecut, când statisticile indicau 5.815 persoane dependente de ajutorul social! Lunar, cei 6.243 asistaţi suceveni încasează 1,88 milioane lei.

De remarcat faptul că judeţul Suceava dă „campioana” naţională la asistaţi social – comuna Vadu Moldovei, cu 518 persoane la 1 ianuarie 2022, plasând în „top 10” şi comuna Dolhasca, care, cu 447 asistaţi, ocupă poziţia a 7-a! După Valea Moldovei şi Dolhasca, în nedoritul top judeţean se situează comunele Pătrăuţi – 269 persoane, Baia – 244, Păltinoasa – 205, Arbore – 200. De remarcat faptul că judeţul raportează, lună de lună, două comune cu „zero asistaţi” – Botoşana şi Dărmăneşti. Alături de acestea alte câteva comune au sub 10 dosare în plată: Coşna – 1, Gălăneşti – 3, Siminicea şi Fântânele – câte 4, Hârtop şi Breaza – câte 5.

În municipiul Suceava, doar 81 de persoane încasează ajutor social.

Dezinteres total din partea autorităţilor, la Iaşi

Iaşul reprezintă un caz aparte, fie doar şi pentru simplul fapt că în comuna Lungani au fost anulate, în iunie  2019, peste 90 la sută dintre dosarele de ajutor social, considerate ilegale, însă numărul acestora a ajuns, din nou, la cifre de neimaginat. Aşadar, de la 10 dosare înregistrate în iunie 2019 (416 cu o lună înainte), la Lungani s-a ajuns astăzi la 440 dosare de ajutor social, iar numărul creşte de la lună la lună, sub privirile dezinteresate ale autorităţilor!

În momentul de faţă, topul sărăciei din judeţul Iaşi este completat de comuna Mironeasa – 283 cazuri, municipiul Iaşi – 257, Ţibăneşti – 233, Sireţel – 170, Popeşti – 163.

La polul opus, două comune nu au asistaţi social – Andrieşeni şi Ţuţora, dosare puţine aflându-se, lunar, în plată la Vlădeni – 2, Plugari – 3, Valea Lupului – 5, Costuleni, Bârnova, Oţeleni, Roşcani – câte 6, Leţcani – 7, Strunga - 8.

În total, cei 6.062 asistaţi ieşeni încasează lunar 1,62 milioane lei, ceea ce reprezintă o medie de 268,34 lei de persoană.

Numărul asistaţilor este în creştere faţă de luna august 2021, când erau în plată 5.888 ieşeni, însă a scăzut simţitor faţă de decembrie 2018, lună în care se înregistrau 6.857 dosare de ajutor social.

Comuna vasluiană Voineşti, locul secund în topul sărăciei din România

Considerat multă vreme pol al sărăciei din Uniunea Europeană, judeţul Vaslui a scăpat de această „etichetă”, în principal datorită exodului unei însemnate părţi a populaţiei în alte state europene, dar şi a sărăciei accentuate care a cuprins judeţul vecin, Bacău.

În prima zi din acest an, 7.316 vasluieni încasau 1,96 milioane lei în concept de venit minim garantat, cu 1.064 mai puţini faţă de decembrie 2018.  

Totuşi, cu 459 de dosare de ajutor social întocmite în decembrie 2021, comuna vasluiană Voineşti s-a plasat pe locul al doilea în topul sărăciei din România. Urmează, în judeţ, comunele Băceşti – 281, Pungeşti – 246, Gârceni – 237, Dragomireşti – 230, Iana – 207, municipiul Bârlad – 186, Puieşti – 178, Oseşti – 171, Ivăneşti – 166, municipiul Vaslui – 124.

Între comunele cu foarte puţine cazuri se află Viişoara – 6, Blăgeşti – 9, Găgeşti – 13, Muntenii de Sus şi Fruntişeni – câte 18.

Asistaţii social din Neamţ încasează, lunar, 1,24 milioane lei

Judeţul Neamţ a înregistrat, în ultimii trei ani, o scădere accentuată a numărului de dosare aflate în plată la Legea privind venitul minim garantat. Dacă în decembrie 2018 se înregistrau 5.595 asistaţi social, numărul acestora a scăzut până la 4.714 la 1 ianuarie 2022. Cu toate acestea, din august 2021 şi până în prezent cifrele au consemnat o uşoară creştere, evidentă an de an în perioadele de toamnă şi iarnă.

La această dată, nemţenii cu probleme de venit minim garantat încasează lunar 1,24 milioane lei, reprezentând o medie de 264,10 lei de persoană.

În topul judeţean al sărăciei se află comunele Oniceni – 259 dosare de ajutor social, Răuceşti -243, Pipirig – 217. La polul opus, comuna Dumbrava Roşie – doar 2 dosare, Mărgineni – 4, Zăneşti – 5, Timişeşti – 6.

Municipiul Piatra-Neamţ are în plată 180 de asistaţi social.

Municipiul Botoşani adună cei mai mulţi asistaţi

Judeţul Botoşani consemnează, an de an, scăderi importante în privinţa dosarelor de ajutor social. Dacă în decembrie 2018 erau în plată 3.550 botoşăneni, numărul asistaţilor a scăzut la 2.696 în momentul de faţă, aceştia încasând, lunar, 671 mii lei.

La această dată, cele mai mari probleme se înregistrează chiar în municipiul reşedinţă de judeţ, cu 229 asistaţi social, nedoritul clasament fiind completat de comuna Hudeşti – 154 dosare, municipiul Dorohoi – 128, şi oraşul Ştefăneşti – 125.

Unităţile administrativ-teritoriale cu cele mai puţine dosare sunt Gorbăneşti – 2, Mitoc -3, Răuseni şi Dersca – câte 4, Mihăileni – 5, Lunca şi Roma – câte 7, Unteni  - 8.


Potrivit datelor Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în decembrie 2021 s-a plătit ajutor social pentru 159.123 asistaţi, judeţele cu cele mai multe persoane în plată fiind Dolj -10.013, Bacău – 8.879, Buzău – 7.819, Tulcea – 7.395, Vaslui – 7.316, Galaţi – 6.949, Suceava – 6.243, Iaşi – 6.062. În total, statul a plătit asistaţilor social, într-o singură lună, 41.428.016 lei!

Venitul minim garantat (VMG), este unul din cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei.

Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare. Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Beneficiile de asistență socială reprezintă, potrivit legii, o formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obținute din muncă, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal, precum și o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții anumitor categorii de persoane ale căror drepturi sociale sunt prevăzute expres de lege.
Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat de 95 de milioane euro pentru TAROM
05/05/2024 16:59

Comisia Europeană a aprobat, luni, planurile Romaniei de a acorda transportatorului aerian naţional deţinut de stat, TAROM, un ajutor de restructurare in valoare de pană la 95,3 milioane euro (473,69 milioa ...

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele trei luni din 2024 cu 6,78%
05/05/2024 15:00

Numărul inmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut in primele trei luni din 2024 cu 6,78%, comparativ cu perioada similară a anului 2023, totalizand 37.686 unităţi, din care 73,48%, respect ...

Eurostat: România, în topul țărilor europene cu cel mai mare număr de găini ouătoare
05/05/2024 07:30

Potrivit unui raport Eurostat, Romania este unul dintre tările cu cel mai mare număr de găini ouătoare din Uniunea Europeană In 2022, Romania detinea peste 38,7 milioane de găini ouătoare, clasandu-se, ...

LOTO 6/49 din 4 mai 2024. Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker sâmbătă, 4 mai
04/05/2024 22:21

 Loteria Romană a organizat sambătă, 4 mai 2024, Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Pasti.   Loto 6/49 din 4 mai, tragerea principală: 16, 6, 13, 44, 18, 19  Loto 6/49 trage ...

Programul magazinelor de Paște. Unde puteți face ultimele cumpărături?
04/05/2024 10:58

 Programul magazinelor de Paste. Iată unde puteti face ultimele cumpărături. Dacă nu ati apucat să vă faceti toate cumpărăturile de care aveti nevoie inainte de Paste, trebuie să stiti, magazinel ...

Rezervele BNR au scăzut la 69,7 miliarde euro
03/05/2024 07:18

  Redeschiderea pietei pentru o singură sedintă, după ziua de 1 mai si inainte de minivacanta de Paste, nu a adus schimbări semnificative ale cursului euro, chiar dacă au crescut iesirile de capital ...

Scandal la Luduș după închiderea Fabricii Leoni. 200 de oameni au ieșit în stradă
02/05/2024 16:30

Aproximativ 200 de angajaţi ai Fabricii LEONI din Luduş au protestat, joi, după decizia de inchidere a punctului de lucru, solicitand să li se respecte drepturile sociale. Fondatorul grupului de iniţiativ ...

BIZZ Accelerator, cel mai amplu proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
02/05/2024 07:13

Într-un context economic in care antreprenoriatul romanesc cunoaste o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Stefan Mandachi, impreună cu economistul Iancu Guda, lansează BIZZ Accelerator, un program ...

Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!
01/05/2024 13:22

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sut ...

Trenuri suplimentare de 1 Mai și Paște
30/04/2024 14:30

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei