Ordonanţa de urgenţă loveşte în plin la CSM Iaşi!

1Adrian Poeana

Dimensiune font:

| 17-01-2020 20:17

 

Prima ordonanţă de urgenţă emisă de Guvernul Orban în 2020 a intrat în vigoare de o săptămână şi de atunci a tot atins şi activitatea de la Clubul Sportiv Municipal Iaşi. Afectat a fost însuşi directorul Adrian Poeană, cel care anul trecut a atins vârsta pensionării şi şi-a continuat activitatea ca detaşat de la o instituţie privată. Ordonanţa de urgenţă de care pomeneam interzice tocmai orice detaşare din mediul privat la o instituţie de stat, însă în cazul CSM Iaşi lucrurile sunt ceva mai complicate cu asigurarea interimatului.

Gruparea sportivă a funcţionat sub conducerea lui Poeană cu rezultate dintre cele mai mulţumitoare, dar cu foarte puţini oameni în sectorul administrativ, deşi nici compartimentul tehnic n-a fost chiar suficient. „Avem nevoie de antrenori, sportul de înaltă performanţă se face în primul rând cu antrenori”, a tot spus prof. Poeană, prin celelalte hăţişuri găsind de fiecare dată cea mai bună cale pentru a scăpa clubul de colaps.

Poeană însă nu va mai putea continua să conducă din postura de director, iar interimatul va fi asigurat timp de o lună de consilierul Nucu Antohi până va fi organizat concursul pentru ocuparea postului rămas vacant. „După pensionarea antrenorului emerit Constantin Dreer a rămas liber un post liber de antrenor la box, post pe care sper să nu-l pierdem. Ne-am mai trebui suplimentate posturi de antrenori la mai multe secţii, dar primele ar trebui să fie cele de tir cu arcul şi culturism şi fitness”, ne-a declarat Nucu Antohi, cel care nu pare chiar foarte convins să se înscrie la concursul pentru ocuparea postului de director la CSM Iaşi. El a mai ocupat amintitul fotoliu pentru o scurtă perioadă cu câţiva ani în urmă, dar nu este exclus să apară candidaturi dintre cele mai neaşteptate, ca să nu spun nepotrivite.

Până atunci, însă, gruparea ieşeană a realizat proiectul de buget pentru 2020, potrivit spuselor lui Antohi ridicându-se la 300.000 de lei. Suma precizată ar fi nu doar pentru activitate sportivă, ci pentru tot ce înseamnă activitate la club, cu salarii, utilităţi şi toate celelalte cheltuieli! 25.000 de lei lunar pentru clubul care domină România la sabie, la fitness şi este în prim-plan, printre altele, la canotaj şi tir cu arcul! 5.000 de euro pe lună, adică salariul unui singur fotbalist de la CSM Politehnica Iaşi! Cam aşa a fost nevoit să se descurce Poeană, ba chiar cu bani şi mai puţini, pentru ca sportivii săi să fie printre cei mai buni din ţară şi mulţi dintre ei să fie curtaţi şi înregimentaţi de cele mai puternice cluburi din România... Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Care sunt șansele ca Simona Halep să primescă un wild card la Roland Garros 2024
07/05/2024 10:01

 Revenită pe teren in luna martie (a fost eliminată in runda inaugurală de la Miami), Simona Halep are sanse minime să primească un wild card pentru Roland Garros 2024, al doilea turneu de Grand Slam ...

Pleacă Radu Drăgușin de la Tottenham? Echipe din Germania, Italia și Turcia, pe urmele românului
07/05/2024 09:44

    Situatia lui Radu Drăgusin la Tottenham a starnit interesul multora, iar agentul său, Florin Manea, impresarul jucătorului roman, a luat atitudine pentru a clarifica situatia si a găsi ...

VIDEO SuperLiga: Universitatea Craiova, victorie importantă în duelul cu FCSB
06/05/2024 23:41

 Universitatea Craiova a invins luni FCSB, scor 2-0, intr-un meci fără miză pentru noua campioană a Romaniei, in runda cu numărul opt din play-off-ul SuperLigii. Oltenii au revenit pe locul secund. ...

VIDEO- SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării/CLASAMENT
06/05/2024 20:11

 Poli Iaşi a obtinut trei puncte uriase in lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunandu-se in fata formatiei FC Hermannstadt, scor 1-0, in etapa a opta din play-out-u ...

 Poli Iași își joacă viitorul la Sibiu
06/05/2024 11:00

* FC Hermannstadt - FC Politehnica Iasi, luni, 6 mai, de la ora 15, pe Stadionul Municipal din Sibiu, in penultima etapă a play-out-ului SuperLigii Iasul incearcă minunea, in a doua zi de Paste, tocmai la Si ...

Surpriză mare la Miami: Lando Norris a câştigat a şasea etapă a sezonului de Formula 1 / „Era timpul, nu-i aşa?”
06/05/2024 07:56

Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară in Formula 1, el caştigand Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonulu Pentru britanic este primul succes in Formula 1. „Era timpul, nu-i ...

 E rândul Politehnicii Iași la surprize!
05/05/2024 18:59

* luni, de la ora 15, pe Stadionul Municipal din Sibiu, in penultima etapă a play-out-ului SuperLigii, FC Hermannstadt - FC Politehnica Iasi Au trecut sapte luni si jumătate de cand, pe 23 septembrie 2023, P ...

Flacăra Olimpică va fi purtată de un travestit (drag queen) la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
05/05/2024 08:29

Travestitul (drag queen) Minima Gesté a fost selectat de orasul Paris pentru a purta Flacăra Olimpică. Este o premieră pentru Jocurile Olimpice, dar una care a starnit numeroase reactii contradictorii in me ...

Campionatul Mondial de Formula 1: Max Verstappen, în pole position şi la a şasea cursă a sezonului
05/05/2024 04:51

Max Verstappen (Red Bull) va porni de pe prima poziţie a grilei in Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Olandezul a fost in pole position şi in primele cinci etape, dintre ...

Max Verstappen, victorie în cursa de sprint de la Miami! cursă perfectă pentru campionul mondial
04/05/2024 21:23

Max Verstappen a castigat si a doua cursă de sprint din acest sezon. Campionul mondial a plecat din pole position la Miami si a condus pană la final, adjudecandu-si a doua victorie din tot atatea posibile in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei