Organoizii, versiuni milimetrice ale organelor umane, dezvoltaţi în laborator. Revoluţie ştiinţifică

18

Dimensiune font:

| 19-02-2023 10:32

Organoizii sunt versiuni milimetrice ale organelor umane care se fabrică în laborator prin intermediul culturilor celulare. Aceste structuri 3D servesc la studierea bolilor sau la evaluarea medicamentelor, o adevărată revoluţie ştiinţifică ce avansează cu paşi uriaşi din 2008.

Plămân, ficat, pancreas, intestin, prostată sau creier sunt doar câteva dintre organele care au deja o replică în miniatură şi, cu toate că există încă limitări importante, modelele sunt din ce în ce mai complexe, iar progresele - tot mai semnificative. Vedem lucruri care par a fi ştiinţifico-fantastice, comentează pentru EFE omul de ştiinţă Alberto Zambrano.

Expert în miniplămâni artificiali, Zambrano, cercetător la Institutul de Sănătate Carlos III (ISCIII) din Madrid, explică cum se fabrică in vitro aceste versiuni miniaturizate, la ce folosesc şi care sunt principalele obstacole.

Primul organoid

Organoizii sunt agregatori tridimensionali de celule care reproduc structura şi funcţia organului uman şi sunt generaţi în principal din celule stem embrionare (CSE) sau din celule stem pluripotente induse (SPI), prin mimarea dezvoltării umane sau a regenerării in vitro a organelor, în astfel de culturi 3D.

Primele se găsesc în embrion şi se obţin imediat după fecundarea ovulului - în cazul echipei lui Zambrano, ţesutul celular pe care îl foloseşte provine din donaţiile stocate în banca biologică umană (sau biobancă) din Granada (Comunitatea Autonomă Andaluzia, Spania). Al doilea tip de celule se prelevează din celulele unui ţesut, cum ar fi pielea, iar apoi sunt reprogramate pentru a obţine alte tipuri.

Caracteristica principală a ambelor tipuri de celule este că sunt pluripotente, altfel spus, se pot transforma în orice tip de celulă. Graţie progreselor tehnologice şi de bioinginerie, oamenii de ştiinţă pot cultiva în laborator o masă din aceste celule pentru a crea organoizi, cu forme eterogene, inclusiv sferoide.

Deşi primii paşi s-au făcut încă din anii 1980 şi 1990, când s-au realizat progrese în domeniul celulelor pluripotente, detalii referitoare la primul organoid au devenit cunoscute abia în 2008. A fost vorba despre cortexul cerebral. Yoshiki Sasai şi echipa sa de la Institutul de Cercetare RIKEN (Japonia) au publicat în revista Stem Cell formarea autoorganizată a ţesuturilor corticale pornind de la celule stem embrionare. Ei au demonstrat că neuronii generaţi au fost funcţionali, transplantabili şi capabili să formeze conexiuni adecvate de durată in vivo şi in vitro.

Acesta a fost începutul, spune Zambrano, dar progresele au continuat, cu producerea altor organoizi şi ţesuturi, cum a fost cazul formării de ţesut epitelial la nivelul mucoasei intestinale pe care l-a realizat echipa geneticianului olandez Hans Clevers de la Institutul Hubrecht (Nature, 2009).

Ne aflăm în plină revoluţie care a progresat în ritm alert din 2008. Vedem lucruri care par a fi - dar care nu sunt - science fiction: organoizii sunt viitorul, consideră Zambrano, din cadrul Unităţii Funcţionale de Investigaţie a Bolilor Cronice din cadrul ISCIII.

Modelele sunt din ce în ce mai bune, spune el, şi enumeră principalele aplicaţii: descifrarea modelului unor maladii, evaluarea unor medicamente şi compuşi noi - inclusiv terapia cu gene în fază experimentală în care genele sunt transferate în celulele pacientului - şi medicina regenerativă, care foloseşte celule pentru a stimula şi creşte capacitatea organismului de a se repara.

Miniplămâni de 5 milimetri

Exemplele din ultimii ani sunt multiple. În 2018, o echipă de la Universitatea Cambridge a publicat în revista Nature descrierea miniplacentelor care ne permit să înţelegem mai bine cum se dezvoltă placenta în timpul sarcinii şi să studiem preeclampsia, problemele de dezvoltare a fătului sau chiar moartea fătului.

În acelaşi an, Zambrano şi echipa sa au publicat în Stem Cell Research & Therapy primele rezultate ale miniplămânilor şi au venit cu mai mai multe date în 2022. Aceste modele 3D, cu dimensiuni între 3 şi 5 milimetri - ca majoritatea organoizilor - imită activitatea plămânilor reali. Obiectivul, printre altele, este aprofundarea studiului oricărei boli respiratorii (cronice, rare sau infecţioase): fibroze pulmonare, boli produse de agenţi infecţioşi precum SARS-CoV-2 (responsabil de COVID-19) sau infecţiile cu pneumococ, acesta din urmă fiind responsabil pentru boli precum pneumonia sau meningita

Aceşti organoizi - cu o formă care ar putea aminti de o floare - reproduc aproape perfect întregul sistem respirator: căile respiratorii, traheea, bronhiile, structura alveolară. "Aceştia sunt cât se poate de avansaţi", spune Zambrano, care are nevoie de circa patru luni pentru a obţine un organoid pulmonar

Tot la ISCIII - echipa lui Beatriz Martinez-Delgado -, împreună cu Cambridge şi Facultatea de Medicină din Hanovra, au creat minificaţi în încercarea de a obţine progrese în studiul unei maladii rare asociate cu afecţiuni hepatice grave, în timp ce la Institutul Hubrecht oamenii de ştiinţă au reuşit corectarea în cadrul organoizilor, prin editare genetică, a mutaţiilor care provoacă fibroza chistică.

În 2022, oameni de ştiinţă de la Universitatea Stanford din California, coordonaţi de cercetătorul româno-american Sergiu Paşca, au reuşit să implanteze organoizi în exemplare tinere de şoareci pentru a studia tulburări psihiatrice complexe, precum schizofrenia. Ţesutul cerebral derivat din celule mamă umane (pluripotente induse) a fost capabil să se integreze în sistemul somatosenzorial al scoarţei cerebrale a şoarecilor abia născuţi, influenţându-le comportamentul, potrivit Nature, scrie Agerpres.

Toate acestea sunt progrese de o importanţă crucială, dar există încă şi limitări în acest domeniu. Eficienţa nu este completă, iar în diferenţierea celulară - procesul prin care o celulă capătă o anumită formă şi funcţie - pot apărea episoade nedorite, subliniază Zambrano. În opinia sa, funcţionalitatea sută la sută nu va fi posibilă: un organ dezvoltat in vitro nu va fi niciodată identic cu dezvoltarea embrionară umană, iar organul artificial nu va fi la fel ca organul original, dar "ne apropiem destul de mult".

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Un artist „nici bărbat, nici femeie” a câştigat finala Eurovision
12/05/2024 14:36

Nemo a caştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu „The Code”, un cantec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care incheie o competiţie marcată de controverse, in special cu privir ...

Premierul Marcel Ciolacu a mers în vizita la Florin Piersic
12/05/2024 12:41

Premierul Marcel Ciolacu a mers in vizită la marele actor Florin Piersic. S-a intamplat duminică dimineata, cand seful Guvernului a mers discret la Spitalul Foisor, acolo unde este internat actorul. Desi a d ...

ANM a emis alertă meteo de cod galben de ploi torențiale, vânt puternic și grindină, în mai multe județe
12/05/2024 10:21

ANM a emis o avertizare generală, Cod Galben, valabilă pană duminică, la ora 23.00, de averse torentiale, descărcări electrice, intensificări ale vantului si izolat grindină in Oltenia, vestul Munteniei ...

Tudose i-a dăruit un animal de companie lui Ciolacu: „După 12 ore de stat la serviciu ai o treabă cu litiera la pisică”
11/05/2024 20:46

Eurodeputatul Mihai Tudose a spus, sambătă, in cadrul unui interviu televizat, că i-a dăruit liderului PSD, Marcel Ciolacu, o pisică, care a devenit un membru al familiei premierului relatand o intamplare ...

Rezolvare neobișnuită: locul unde semafoarele pentru cămile au rezolvat o problemă majoră de trafic
11/05/2024 19:35

Unul dintre ultimele lucruri la care te-ai astepta să găsesti in mijlocul unui desert este un semafor functional, dar poti găsi mai multe in dunele de nisip din Parcul Natural Mingsha Mountain si Crescent La ...

Breaking: Mascații au descins în București, Ilfov și Călărași, la țepari care vindeau mașini de lux!
11/05/2024 19:22

Trei mandate de perchezitie domiciliară au fost puse in aplicare in Bucuresti si in judetele Ilfov si Călărasi. Sase persoane sunt suspectate de inselăciune si fals intelectual intr-un dosar cu masini de lu ...

Se strică vremea în toată țara - Prognoza anunțată de ANM pentru weekend
11/05/2024 12:42

Administratia Natională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 12 mai 2024. Specialistii anuntă o vreme cu temperaturi apropiate de valorile specifice acestei perioade din an, dar mai m ...

Spectacol rar pe cerul României. Cum s-a văzut aurora boreală de la Târgoviște: „Nu mi-am putut închipui...”
11/05/2024 11:54

Aurora boreală a pictat un spectacol feeric deasupra Romaniei, in noapte de vineri spre sambătă. Cerul Romaniei s-a transformat intr-o panză rosie uriasă. A fost un spectacol rar, care a putut fi admirat i ...

Fenomen alarmant în România - Tot mai mulți copii dependenți de droguri, cel mai mic are doar 8 ani
11/05/2024 11:10

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit despre traficul de droguri de mare risc in Romania şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul roman „foarte pragmatic”. Aceasta a mai ...

Sărbătoare regală la Palatul Elisabeta
11/05/2024 07:21

Custodele Coroanei Romane, Margareta, şi-a exprimat satisfacţia, vineri, pentru organizarea, după patru ani, a tradiţionalului „Garden Party”, in grădina Palatului Elisabeta, cu ocazia sărbătorii na ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei