Ororile comunismului văzute prin ochii unui geniu: povestea lui Florin Gheorghiu, cutremurătoare și în 2024

Dimensiune font:

| 29-02-2024 09:21

Trăim vremurile în care „subiectele fiebinți“, care țin prim-planul știrilor sportive, sunt despre „Dodel Tănase“ și escapada cuplului Albu – Borza. În realitate, niște nonsubiecte, întoarse pe toate fețele.

În acest peisaj dezolant, în care am pierdut noțiunea știrilor sportive cu adevărat valoroase, a trecut neobservat un amplu material publicat de agenția Agerpres sub semnătura jurnalistului Adrian Țone. Prezent la evenimentul „Seniori de Colecție“, un proiect organizat de Asociaţia Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenţiei pe marile personalităţi ale României, Adrian Țone a distribuit pe flux povestea cutremurătoare a lui Florin Gheorghiu. Relatarea a fost făcută chiar de fostul șahist care va împlini 80 de ani pe 6 aprilie.

Desigur, în România zilelor noastre, cei mai mulți oameni n-au auzit de Florin Gheorghiu. Probabil, de aici, și dezinteresul mediatic pentru articolul publicat de jurnalistul Agerpres, nepreluat de site-urile importante de sport. Povestea lui Florin Gheorghiu merită însă să fie citită. Pentru că vorbim despre cel mai mare șahist din istoria României și pentru că, parcurgând relatarea sa dureroasă, vom aprecia altfel viața pe care o ducem astăzi, fără astfel de nedreptăți cutremurătoare.

I s-a refuzat șansa de a lucra cu marele Botvinnik

Florin Gheorghiu și-a început relatarea, amintind cum i s-a luat șansa de a lucra cu rusul Mihail Botvinnik, cel care, ulterior, i-a lansat în șahul mondial pe genialii Anatoli Karpov şi Garry Kasparov.

„Singura noastră întâlnire, la Monte Carlo în 1968, cu campionul mondial Botvinnik, care a fost creatorul şcolii de şah sovietice, s-a încheiat remiză, după o luptă foarte interesantă. La scurt timp după terminarea turneului, am avut surpriza să-mi propună să-mi fie antrenor, adică să fiu elevul lui Botvinnik. Asta era o mare onoare la vremea respectivă, pentru că la şcoala lui Botvinnik se ajungea foarte greu şi, practic, jucători străini nu existau printre elevii de la Moscova. Oferta lui Botvinnik a fost refuzată însă de către conducerea federaţiei şi de Ministerul Sportului din vremea respectivă. Spun din păcate pentru că foarte mulţi dintre elevii lui de mai târziu au devenit campioni mondiali, printre cei mai importanţi fiind Karpov şi Kasparov. Asta nu înseamnă că aş fi devenit automat campion al lumii, dar exista o şansă foarte bună. Mare păcat, pentru că eu eram în perioada respectivă cel mai tânăr mare maestru“, a spus Florin Gheorghiu.

„La șah, jucați cu portar sau fără portar?“

În continuare, fostul mare șahist a rememorat cum a ratat șansa unui duel de vis, cu americanul Bobby Fischer, o altă figură emblematică pentru „sportul minții“.

„Cu Bobby Fischer am avut ocazia să mă întâlnesc la masă de patru ori. Eu am câştigat prima noastră partidă de la Olimpiada de la Havana, producând, probabil, cea mai mare surpriză. A fost stupoare printre spectatori şi printre cei din conducerea Cubei, printre care s-a aflat şi Fidel Castro. A doua noastră partidă a fost remiză în Iugoslavia. Meciul a durat 18 ore, a fost întrerupt şi a continuat trei zile. După această remiză, Bobby Fischer, pentru că a fost oarecum nemulţumit că n-a putut să-și ia revanşa după Havana, mi-a propus să facem un meci, neoficial bineînţeles, prin care să arate întregii lumi că victoria mea de la Havana a fost o mare surpriză şi nimic mai mult. Se putea juca meciul cu Bobby Fischer la Bucureşti în perioada respectivă, pentru că eu am comunicat că sunt de acord să joc gratis pentru suflarea şahistă românească ... Dar, din nou, conducerea de partid şi de stat, conducerea Ministerului Sportului, au refuzat, deşi cred că s-ar fi umplut Stadionul Naţional. Ca să înţelegeţi cine erau persoanele care conduceau atunci, vă spun că plecam, echipa naţională masculină şi feminină, la Olimpiadă. Și ne ţineau o scurtă cuvântare, să ne încurajeze, să ne spună ce trebuie făcut, să reprezentăm cu cinste ţara şi steagul şi aşa mai departe.... Și, la un moment dat, unul din acești oameni ne spune că îl roade demult o chestiune. Şi ne spune așa: Eu mă pricep la fotbal, la handbal, la sporturile astea fizice, n-am pretenţia că ştiu ce e ăla şahul. Dar acum, că sunteţi toţi aici, voi jucaţi cu portar sau fără portar?“, a continuat relatarea fostului șahist.

Răsplătit cu diurnă de 4 dolari pe zi

Mai departe, Florin Gheorghiu a explicat cum se făceau deplasările în externe înainte de 1989.

„Prima mea deplasare într-o ţară vestică a fost în calitate de campion mondial de juniori, în 1965, în Argentina. Şi am făcut un zbor de 12-14 ore, cu escală în Franţa, unde s-a schimbat avionul, dar legătura de la Paris pleca după zece ore. Şi am stat zece ore în aeroport să aştept. Prin grija Ministerului Sportului din perioada respectivă, sportivii aveau sau n-aveau diurnă, iar subsemnatul a plecat fără nicio diurnă. O altă deplasare interesantă a fost în Cuba la Olimpiada la care eu am câştigat cu Bobby Fischer. Diurna noastră în perioada respectivă era de 2 dolari pe zi. După ce am câştigat cu Bobby Fischer, conducătorul delegaţiei, care era o figură politică în perioada respectivă, a considerat că e un rezultat senzaţional şi a cerut la Bucureşti să permită ca echipa naţională de băieţi şi fete să aibă nişte condiţii speciale. S-a răspuns pozitiv de la Bucureşti şi am avut onoarea să avem patru dolari pe zi“, a povestit Gheorghiu.

Statul i-a luat banii, Iliescu l-a trimis „la plimbare“

Din păcate, finalul poveștii fostului mare șahist nu e unul fericit, ci de-a dreptul revoltător. Pentru că, după cariera sa stelară, comuniștii au confiscat toate premiile sale câștigate în bani, de aproximativ 200.000 de dolari. Imediat după Revoluție, Florin Gheorghiu a încercat să-și recupereze banii de la statul român, dar degeaba.

„Având în vedere că au trecut atâţia ani şi am şi eu o vârstă, nu mă văd la ora actuală dând statul în judecată. Dar, sigur, e regretabil ceea ce s-a întâmplat, dar considerăm că e un subiect închis. După ce a trecut perioada tulbure cu Revoluţia, am căutat, cumva, să lămuresc această situaţie şi am încercat să vorbesc cu preşedintele Ion Iliescu. Mi-a comunicat şeful de cabinet al dânsului şi cei care erau în jurul preşedintelui că în situaţia respectivă, când domnul preşedinte avea de rezolvat probleme naţionale foarte importante, acest lucru era secundar şi că ar trebui să discutăm mai târziu. Şi când am întrebat când, mi-au spus peste câţiva ani. Şi atunci am renunţat. A trecut prea mult timp, mi-au făcut atâtea nedreptăţi, încât nu mai contează. E prea târziu“, a încheiat Florin Gheorghiu.

Florin Gheorghiu, pe când era un tânăr cu rezultate formidabile în șahul mondial

CV-ul unui unui șahist cu o minte sclipitoare

*Florin Gheorghiu e primul nume inclus în Hall of Fame-ul şahului românesc. A participat la 14 Olimpiade dedicate şahului. În patru dintre ele (Lugano 1968, Nisa 1974, Buenos Aires 1978 şi Dubai 1986) a fost neînvins.

*Mare Maestru Internaţional, Gheorghiu a jucat cu nouă campioni mondiali: Mihail Botvinnik, Vasili Smîslov, Mihail Tal, Tigran Petrosian, Boris Spasski, Bobby Fischer, Anatoli Karpov, Garry Kasparov şi Vladimir Kramnik.

*Considerat cel mai valoros şahist român al tuturor timpurilor, Gheorghiu a devenit la vârsta de 16 ani campion naţional de seniori şi Maestru al Sportului, performanţă remarcabilă pentru şahul românesc. Acest record se menţine după mai bine de șapte decenii. Are nouă titluri de campion al României, a fost vicecampion mondial de juniori în 1961, la Haga (Olanda), iar în 1963 a câştigat primul titlu de campion mondial de juniori din istoria şahului românesc.