Paradoxul parcărilor, în Iaşi!

1parcari

Dimensiune font:

| 01-10-2020 00:00

Un studiu realizat de o firmă privată indică faptul că, prin cele aproape 70.000 de locuri existente, Iaşul este cel de-al treilea oraş în ceea ce priveşte oferta parcărilor * surprinzător, oraşe unde numărul locurilor este redus comparativ cu Iaşul reuşesc să le administreze  mult mai eficient * situaţia s-ar putea schimba în viitor întrucât deja încasările pe 2020 le-au întrecut pe cele din 2019, studiul făcând referire la cifrele de anul trecut * mai mult, în scurt timp va deveni funcţional sistemul de parcare cu senzori, ceea ce va conduce fără îndoială spre o exploatare mai eficientă a parcărilor din oraş

 


Vegacomp Consulting, integrator de soluţii inteligente la cheie, a realizat prima analiză a parcărilor publice din România, iar raportul naţional este de aproximativ 1,2 milioane de locuri publice de parcare, pentru cele 7 milioane de autovehicule înmatriculate în România, la finele anului trecut, arată analiza acestora. Iaşul figurează pe locul trei în ţară ca număr de locuri de parcare - 69.837 – însă, cu toate acestea, nu prinde topul clasamentului veniturilor obţinute prin administarea acestora, poziţionându-se abia pe locul 7. „Primele trei zone şi oraşe, ca număr al locurilor publice de parcare, sunt Sectorul 2, Sectorul 3 şi Iaşi, în timp ce primele oraşe, ca venituri obţinute din parcări sunt, după liderul Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea şi Sibiu. Mai mult, clasamentul oraşelor cele mai eficiente în monetizarea parcărilor este condus, suprinzător, de Odoreheiu Secuiesc, cu 1.591 lei/ loc de parcare/ an, urmat de Timişoara, cu 689 lei şi Cluj, cu 613 lei. Ca mod de încasare a veniturilor, putem spune că domină plăţile cash, dar este vizibilă tendinţa de creştere în direcţia plăţilor electronice, cu 49 de oraşe în care parcarea se poate plăti printr-o aplicaţie mobilă, în comparaţie cu cele 19 oraşe din ţară cu parcometre instalate”, spune Cornel Bărbuţ, CEO al Vegacomp Consulting,

Potrivit raportului, tariful anual pentru parcările de reşedinţă variază între 30 şi 100 lei în localităţile mici, respectiv între 70 şi 150 lei în oraşele mari. Pentru abonamente, preţurile de închiriere variază între 15 lei/lună şi 1.000 lei/lună. Tariful orar de ocupare pentru parcările publice cu plată variază între 1 şi 5 lei, cu excepţia Bucureştiului şi Clujului, unde limita maximă ajunge la 10 lei. În Iaşi, pentru o oră de staţionare, şoferii ieşeni achită 5 lei în loc de 2 lei, în timp ce valoarea abonamentelor în parcările cu plată este de 150 lei/lună.

Raportat la perioada 2018-2019, Primăria Iaşi obţine mai mulţi bani din parcări

Totuşi, trebuie notat faptul că în prima jumătate a acestui an, veniturile din administrarea parcărilor publice și de reședință în Municipiul Iași au crescut cu 29% față de anul trecut și cu 82% față de anul 2018. Astfel, totalul încasărilor din taxele pentru parcări în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020 au fost 4.146.419 lei, față de 3.209.932 lei în aceeași perioadă a anului 2019 și față de 4.549.788 lei în tot anul 2018.

Din suma totală menționată, 713.002 lei reprezintă încasări din abonamente, parcometre și plăți cu card bancar pentru parcările publice (comparativ cu 414.820 lei - suma încasată în perioada similară a anului trecut), 525.222 lei - avize pentru societăți comerciale (comparativ cu 552.250 lei - suma încasată în perioada similară a anului trecut), 2.689.834 lei - chirii ale parcărilor de reședință (comparativ cu 2.093.167 lei - suma încasată în perioada similară a anului trecut) și 218.361 lei - chirii pentru garaje (comparativ cu 149.695 lei - suma încasată în perioada similară a anului trecut).

Anul acesta va deveni funcţional sistemul de detecție a stării locurilor de parcare utilizate

Mai mult decât atât, în luna iunie 202 a fost organizată o licitație pentru achiziția unui sistem de parcare cu senzori. Sistemul va consta în 960 de senzori wireless montați în parcările publice și stații de interconectare a echipamentelor (gateway). De asemenea, sistemul prevede o aplicație de server pentru gestionarea locurilor de parcare, care va integra informații de la toate tipurile de sisteme de detecție a stării locurilor de parcare utilizate și va permite analizarea și gestionarea tuturor datelor în timp real. Aplicația va permite aplicarea de tarife orare diferențiate, pe zone, pe zile ale săptămânii, pe intervale orare definite sau măsurate de aplicație de la momentul parcării (de exemplu: 10 lei prima oră, 20 lei a doua oră, 30 lei a treia oră etc.). Totodată, aplicația va afișa harta locurilor de parcare în timp real și va fi o aplicație Smart City deschisă, care va permite integrarea cu alte aplicații și a altor tipuri de senzori / camere de supraveghere / sisteme IoT / parcometre existente. În fine, sistemul include o aplicație mobilă pentru afișarea locurilor de parcare libere și navigarea către acesta, care va putea fi descărcată de către utilizatori din AppStore sau Google Play. Aplicația pentru smartphone va oferi posibilitatea de plată electronică imediată și va permite crearea de notificări către utilizator (de exemplu, „Mai aveți 30 de minute de parcare. Doriți să prelungiți timpul de parcare?”).

„Sistemul electronic integrat de detectare și gestionare a locurilor de parcare cu ajutorul senzorilor are menirea să vină în sprijinul conducătorilor auto aflați în trafic și care sunt în căutarea unui loc liber de parcare sau așteaptă eliberarea unuia. Cele două acțiuni ale șoferilor duc la deplasarea lentă sau staționarea lentă a autovehiculelor, fapt care determină aglomerație în trafic, cu consecințe negative în ceea ce privește poluarea atmosferică. Sistemul de detectare a locurilor de parcare are capacitatea de a rezolva această problemă, identificând starea locurilor de parcare și transmițând informațiile către o aplicație de server și una mobilă, care poate fi utilizată de către orice cetățean. De asemenea, sistemul va permite conducătorilor auto să vadă unde sunt locurile de parcare disponibile, oferindu-le și o funcție de navigare spre acestea. Astfel, conducătorul auto își va putea optimiza traseul, implicit consumul de combustibil, câștigând timp și protejând mediul”, au spus oficialii Primăriei Iaşi. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Caz halucinant la Cluj-Napoca. Pacient cu accident vascular, transferat cu elicopterul la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici
05/05/2024 09:50

 Un pacient cu accident vascular a fost transferat cu elicopterul SMURD la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici. Practic, in tot Centrul Universitar Cluj nu s-a găsit o clinică unde să fie oper ...

Urșii își fac de cap la Slănic Moldova
05/05/2024 09:35

Un grup de turişti, din care făcea parte şi un britanic, s-a intalnit, vineri, cu patru urşi pe traseul ‘300 de scări’ din Slănic Moldova, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău ...

Poveste de film tragic: O femeie din Vaslui a fost ucisă de o mașină fix în timp ce mergea la Înviere
05/05/2024 09:12

O femeie de 85 de ani a murit, in noaptea de sambătă spre duminică, pe un drum din judeţul Vaslui, după ce a fost lovită de un autoturism in timp ce se indrepta spre biserică, să asiste la slujba de Inv ...

„Școala modulară” de la Colegiul Pedagogic va fi realizată în patru luni!
05/05/2024 08:15

* primarul Mihai Chirica a semnat luni, 29 aprilie, contractul privind amenajarea platformei modulare in care urmează să-si desfăsoare activitatea elevii si cadrele didactice de la Colegiul Pedagogic „ ...

Parteneriate care salvează vieți sau cum să fii un catalizator pentru schimbare în comunitate
05/05/2024 07:30

9 ore. Atat a stat pe masa de operatie Ana, fiica Roxanei Ciuhulescu. Vorbim de o interventie chirurgicală pe coloană care i-a redat nu doar bucuria de a face din nou balet ori demnitatea de a merge pe strad ...

Încendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, Neamț
05/05/2024 06:26

Un incendiu a izbucnit, in noaptea de sambătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu fla ...

Chinul lui Andrei, băiatul de 14 ani omorât de tată într-un sat din Vaslui. Pedeapsă minoră primită de criminal
05/05/2024 06:01

Un bărbat din Vaslui si-a rănit mortal fiul pe fondul consumului de alcool si al unor probleme psihice netratate. Băiatul era maltrat de tatăl său de ani de zile, care de multe ori il bătea fără motiv. ...

Continuă războiul surd, pentru Cheile Bicazului, între Secuime și Neamț. Alt proces pierdut de Harghita
05/05/2024 05:30

De ani de zile, autorităţile din Harghita incearcă, fără succes, să preia in administrare celebrul defileu, considerand că li se cuvine. Recent, au pierdut un nou proces, la fel ca multe altele. „Inal ...

Gheorghe Flutur: Foarte mulţi creştini cu zâmbetul pe buze au venit să primească Sfânta Lumină- Uitaţi-vă cum pleacă de la Suceava către Cernăuţi
05/05/2024 04:45

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat, sambătă seară, după ce Lumina Sfantă a ajuns la Suceava, că foarte mulţi creştini au venit să ia această lumină, iar de a ...

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extragerea cheagului
04/05/2024 21:47

Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sambătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extrage ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei