Polițiștii vor avea puteri sporite de la sfârșitul acestei luni. Ce se schimbă

Politia-Romana

Dimensiune font:

| 04-01-2020 12:43

 Polițiștii vor avea mai multă putere și autoritate de la sfârșitul lunii, când intră în vigoare legea care le dă dreptul să intre în locuințele suspecților fără acordul proprietarilor. 

 

Reguli mai dure la refuzul legitimării

Noua lege vine și cu reguli mai dure în ceea ce priveste legitimarea. Amenda crește și de 3 ori în cazul refuzului legitimării. În prezent este de 500 de lei și poate ajunge la 1.500 de lei.

Dacă se va ajunge la un control corporal, polițistul poate cere cetățeanului să țină mâinile la vedere, iar noile reguli spun că agentul are dreptul să-i ceară cetățeanului să stea în poziție culcat sau orice în altă poziție pe care polițistul o consideră inofensivă.

Cum se legitimează polițistul

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul este obligat să își facă, în prealabil, cunoscută calitatea, astfel:

- dacă este în uniformă, prin prezentarea verbală a numelui și prenumelui, precum și a unității de poliție din care face parte;

- dacă este în ținută civilă, prin prezentarea verbală a numelui, prenumelui și a unității de poliție din care face parte, precum și a legitimației de serviciu sau a insignei.

Prin excepție, atunci când siguranța polițistului sau rezultatul intervenției ar putea fi periclitate, polițistul își face cunoscută calitatea imediat ce acest lucru este posibil. În acest caz, intervenția polițistului se face prin anunțare: „Poliția!”

În ce condiții o persoană poate fi dusă la secție

Polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când:

a) Nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;

b) din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

c) prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;

d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

(2)Polițistul are obligația de a raporta șefului său ierarhic despre conducerea persoanei la sediul poliției, în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu.

(3) Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.

(4) Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată.

(5) Polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției după finalizarea activităților conform (4) sau a măsurile legale care se impun.

(6) Se interzice introducerea persoanei aflate în sediul poliției într-un centru de reținere și arestare preventivă.

(7) Dacă în cadrul verificărilor se constată existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, se procedează conform normelor de procedură penală. Dispozițiile alin. (5) și (6) nu se aplică în cazul în care s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă.

Amenzi mai mari pentru gălăgioși

Noua lege vine şi cu amenzi mai aspre pentru cei care sunt gălăgioși „cu repetiție” - adică cei care nu se liniștesc după ce primesc prima amendă, iar poliția se întoarce după 24 de ore. Continuați să vă deranjați vecinii și amenda va fi de 3.000 de lei - dublu față de sancțiunea din prezent.  O altă prevedere - puteți fi puși să faceți până la 120 de ore de muncă în folosul comunității.

Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul în care faceţi prea multă gălăgie la o petrecere organizată într-un cort, de pildă, și deranjați liniștea publică. Dacă deja ați fost amendați pentru asta și persistați, iar poliția se întoarce, amenda este de 4 ori mai mare ca în prezent și puteți fi puși la făcut chiar și 150 de ore de muncă în folosul comunității.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
O biserică a ars complet în ziua de Paşte
05/05/2024 18:39

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars in intregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumanare aprinsă, lăsată nesupravegheată. „In cursul dimineţii am ...

Franța și Brazilia investesc împreună $1.1 miliarde pentru protejarea pădurii Amazonului
05/05/2024 17:30

Presedintele francez Emmanuel Macron si presedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva au convenit să lanseze un plan de investitii verzi in valoare de $1.1 miliarde pentru pădurea tropicală amazoni ...

Tradiții Pascale din întreaga lume
05/05/2024 17:11

In fiecare an, sărbătorirea Pastelui aduce in prim-plan o varietate fascinantă de traditii si obiceiuri din intreaga lume. De la ritualuri străvechi pană la practici contemporane, diversitatea culturală e ...

Celebrul ursuleţ Paddington, cu ouă vopsite în roşu, galben şi albastru, pentru a marca Paştele Ortodox
05/05/2024 17:01

Celebrul ursuleţ Paddington care ţine ouă vopsite in roşu, galben şi albastru apare intr-o imagine creată de Inteligenţa Artificială şi postată de Ambasada Britanică la Bucureşti pentru a marca Pa ...

Apel disperat al familiei româncei care se află închisă într-un penitenciar din China
05/05/2024 16:57

Apel disperat al familiei romancei care se află inchisă intr-un penitenciar din China. Părintii Alinei Apostol cer, citez, ”in genunchi”, statului roman să le salveze fiica. Acestia au făcut de ...

Cum se sărbătorea Paștele în vremea comuniștilor? Amintiri cu Serghei Mizil despre vremuri demult apuse!
05/05/2024 16:50

Serghei Mizil este fiul unuia dintre membrii de varf ai fostei nomenclaturi a Partidului Comunist Roman. Paul Niculescu Mizil, candva membru al Comitetului Politic Executiv al fostului partid unic, s-a numărat ...

Ultimă oră! ANM a emis cod galben de ploi în mai multe județe din România
05/05/2024 15:20

Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Valcea şi Alba se află, duminică după-amiază, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizand ploi, descărcări electrice, intensificări ale vantul ...

Numărul actelor antisemite a atins un record mondial
05/05/2024 14:35

Liga Anti-Defăimare (ADL) a tras un semnal de alarmă duminică - in raportul său global anual - asupra "nivelului fără precedent" al acţiunilor antisemite inregistrate in 2023, războiul intre H ...

Cutremur în dimineața de Paște în România. Ce magnitudine a avut și unde s-a mișcat Pământul?
05/05/2024 12:24

Cutremur in dimineata de Paste in Romania. Ce magnitudine a avut si unde s-a miscat Pămantul? vă spunem potrivit Institutlui National de Fizica Pămantului care a si făcut anuntul.     Al doil ...

Scene de groază, de Paștele ortodox, în Australia: Un adolescent radicalizat a atacat oameni cu un cuțit, apoi a fost ucis
05/05/2024 09:18

Poliţia din Australia a anunţat, duminică, faptul că a impuşcat mortal un băiat după ce acesta a injunghiat un bărbat, in capitala statului Western Australia, Perth, intr-un atac despre care autorităţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei