ALERTĂ Decizia DNA în ceea ce-l privește pe Liviu Dragnea: 'Prejudiciul creat bugetului public este de 31.343.799 lei'

DNA 345

Dimensiune font:

| 26-06-2020 21:02

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost inculpat în dosarul Tel Drum de către procurorii DNA. Aceştia îl acuză de săvârşirea mai multor infracţiuni, prejudiciul produs statului, în favoarea firmei Tel Drum, depăşind 31 de milioane de lei. Totodată, și firmal Tel Drum este pusă sub urmărire penală, alături de mai mulți angajați ai CJ Teleorman și reprezentanți ai Tel Drum și ai altor firme.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, pentru următoarele infracțiuni, săvârșite în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman:



 

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,

- instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma participației improprii.

În cauză s-a dispus punerea mișcare a acțiunii penale și față de alte persoane care la data faptelor erau funcționari în cadrul Consiliului județean Teleorman și față de administratori/reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale, pentru infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la abuz în serviciu și evaziune fiscală.

 

De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata persoană juridică SC TEL DRUM SA, pentru următoarele infracțiuni:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- evaziune fiscală în formă continuată (10 acte materiale),

- două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

 

Inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală și persoane din mediul de afaceri. Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Sub coordonarea și decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA.

 

SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv și folosită la obținerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăți comerciale și membrii grupului, pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile care sunt folosite de membrii grupului, pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile către aceiași membri.

Unul dintre scopurile grupului ar fi fost ca firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.

Citește și: Lovitură de teatru! Ludovic Orban răstoarnă ultima decizie

În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA. Cu ajutorul altor două persoane din grup ar fi folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false și inexacte. Ar fi fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic, inclusiv prin inserarea unei condiții care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației. In plus, firma Tel Drum ar fi beneficiat și de date confidențiale ce au avantajat-o la obținerea contractului.

În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit astfel încât firma Tel Drum SA să câștige și contractul de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.

 

În cursul procedurii de atribuire s-ar fi falsificat și înlocuit date, inclusiv prin introducerea condiției restrictive ce favoriza societatea Tel Drum, asigurându-i câștigarea licitației.

De asemenea, s-ar fi majorat artificial devizul lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului.

Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri județene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de:

Citește și: Silviu Mănăstire spulberă anchetele lui Tolontan referitoare la mafia care acționează în colaborare cu Poliția Locală Sector 4: ‘Pistol cu apă’

- 25.600.927 lei (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat) – contractul DJ 701,

- 5.742.872 lei (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat) – contractul DJ 506.

Prejudiciul creat bugetului public este de 31.343.799 lei, sumă ce constituie un beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare SC Tel Drum SA.”, precizează DNA.

Inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.”, precizează DNA. 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:50

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Istoricul Armand Goșu: Visul lui Putin este de a provoca un Yalta 2.0, o nouă reîmpărțire a lumii
13/01/2025 18:12

Fost corespondent BBC la Moscova si profesor de istorie politică a Rusiei si a URSS-ului, Armand Gosu a apreciat luni că Vladimir Putin vrea o nouă reimpărtire a lumii intre Rusia si SUA, pe modelul Yalta d ...

Consilierul pe securitate al lui Trump vorbește de al treilea război mondial. Între timp Germania și-a făcut divizie armată pentru apărarea teritoriului
13/01/2025 17:09

Este de aşteptat ca preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi liderul rus Vladimir Putin să aibă o convorbire telefonică in următoarele zile sau săptămani, dar este nerealist să se urmărească alung ...

Scenariul german de divizare a Ucrainei pe model RDG-RFG. Medvedev: 'Nimeni nu ar lua serios în considerare varianta în care o putere nucleară dă ceva înapoi'
13/01/2025 17:00

"Scenariul german" de reglementare a situatiei in Ucraina nu a apărut din senin, insă este absolut nepromitător, a declarat astăzi vicepresedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev. Potr ...

Iohannis, „chiriaș ilegal la Palatul Cotroceni”, în opinia Elenei Lasconi
13/01/2025 15:27

Elena Lasconi, presedinta USR, a declarat luni, 13 ianuarie, că rămanerea lui Iohannis la presedentia tării nu face decat să accentueze tensiunile deja existente in societate. De asemenea, Lasconi atrage a ...

Crin Antonescu, mesaj pentru Marcel Ciolacu. Ce îi promite dacă va ajunge președinte: ”Nu voi face intrigi! Pot să-i garantez două lucruri”
13/01/2025 14:01

Crin Antonescu a spus, joi seara, ce fel de presedinte va fi in cazul in care va castiga el alegerile prezidentiale. Crin Antonescu a precizat care vor fi prioritătile lui la Cotroceni si, de asemenea, i-a tr ...

Marcel Ciolacu va demara reorganizarea administrativ teritorială printr-un proiect de lege
13/01/2025 12:47

    Marcel Ciolacu a primit undă verde luni in Consiliul Politic National al PSD să demareze reorganizarea administrativ teritorială printr-un proiect de lege, au declarat pentru G4Media ...

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Antonescu: Decizia e luată
13/01/2025 10:50

Decizia privind candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidentiale este luată, iar PSD trebuie să o valideze in congres, care poate fi comun cu PNL si UDMR, spune presedintele social-democratilor, Marc ...

Preda lovește în protestul AUR: Chemarea în stradă a acestor suporteri buimaci e o încercare de a acoperi fraudarea primului tur al alegerilor
12/01/2025 20:18

Chemarea in stradă la protestul AUR de duminică din cauza anulării alegerilor seamănă panică printre romani si are rolul de a acoperi fraudarea primului tur al alegerilor din 2024, spune profesorul univer ...

Victor Ponta trage concluziile, după protestul cu zeci de mii de oameni din Capitală
12/01/2025 19:51

Victor Ponta si-a- exprimat punctul de vedere despre protestul care a avut loc duminică in Capitală. In opinia fostului premier, romanii care au iesit astăzi in stradă să protesteze au nemultumiri legitim ...

Căderea lui Macron. Premieră istorică negativă pentru președintele francez care o lăuda pe Lasconi
12/01/2025 19:41

Lovitură pentru Emanuel Macron! Potrivit unui sondaj Ipsos realizat pentru La Tribune duminică, popularitatea presedintelui Emmanuel Macron a ajuns la cel mai scăzut nivel, iar popularitatea premierului Fra ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei