Bătălia listelor - Se ascut săbiile în politica ieşeană

1PSD
1USR2
1PMP

Dimensiune font:

| 16-08-2020 20:32

Cu mai puţin de o lună şi jumătate înaintea alegerilor locale, partidele politice ieşene şi-au scos pe tarabă listele electorale, atât pentru Consiliile locale, cât şi pentru Consiliul Judeţean. Din listele electorale depuse la Biroul Electoral Judeţean Iaşi nu lipsesc, bineînţeles, surprizele, de la cele mici, la cele uriaşe, una dintre acestea fiind tragerea pe linie moartă a şefului organizaţiei Iaşi a PSD, Marius Ostaficiuc, consilier judeţean în funcţie, însă înscris în lista pentru CJ abia pe poziţia 16!

Ostaficiuc, locul 16 în lista PSD la Consiliul Judeţean

La Consiliul Judeţean, lista PSD este deschisă de actualul preşedinte, Maricel Popa. Următorii pe listă sunt consilierul judeţean Cristian Stanciu, senatorul Vasile Toma, deputatul Vasile Cîtea. Tot pe lista PSD de la Consiliul Judeţean, pe locul 5 se află Mircea Manolache, fostul lider de la UNPR, urmat de deputaţii Vasile Axinte şi Silviu Macovei, pe poziţiile 6 şi 7, şi de foştii prefecţi Marian Şerbescu şi Romeo Olteanu. Surprinzător, liderul organizaţiei municipale Iaşi PSD, Marius Ostaficiuc, a fost inclus în liste abia pe poziţia 16, una neeligibilă după actualele sondaje de opinie.  

La Primărie, parlamentarii PSD sunt în capul listei pentru localele din septembrie, începând cu deputatul Camelia Gavrilă, care vânează postul de primar al Iaşului. Pe locul al doilea la Consiliul Local este deputatul Petru-Bogdan Cojocaru, el fiind urmat de Elvira Rotundu, directoarea Colegiului Naţional „Costache Negruzzi”, şi senatorul Doru Adrian Pănescu. Urmează, în ordine, Bogdan-Radu Balanișcu, Costel-Marian Dalban, Bogdan Crucianu, Ovidiu-Mugurel Laicu, Liviu-Mihai Gavril, Costică Florea, Marius-Cătălin Aur, Florin-Viorel Avasilcăi, Constantin Iordache, Gerd Franc, Dorin Luca, Adrian Nedelcu, Mihai-Cristian Andrieş.

„La primul mandat am promis un miliard de euro pentru ieşeni. Am depăşit această sumă. Îmi depun candidatura pentru un nou mandat, pentru a-mi continua proiectele. Iaşul este într-o direcţie bună, se dezvoltă. A obţinut în cei patru ani de mandat al meu al doilea fond de investiţii din ţară. Suntem în topul absorbţiei fondurilor europene. La ora actuală avem şase primari care au venit la noi, din PNL, în 2016, iar acum s-au întors la patria mumă. În schimb, avem patru primari care au venit. Avem mari şanse pentru a câştiga cel puţin şase primării conduse acum de primari PNL. Avem 63 de primării, sperăm ca după alegerile din septembrie să avem mult mai mulţi”, a precizat Maricel Popa, candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Juedeţean.

„Avem o echipă care înseamnă viziune, schimbare, care înseamnă opţiune pentru un oraş european, pentru un Iaşi al dezvoltării arhitecturale armonioase, al regulilor urbanistice, un Iaşi al posibilităţilor de a se realiza într-un oraş în care există iniţiativă antreprenorială, cultură, educaţie, un spirit care să-i susţină. Am văzut toţi că ultimii ani au însemnat proiecte mărunte, mai mult aspecte estetice, încălcări de reguli şi puţină transparenţă. Noi suntem schimbarea care vrea să aducă un alt spirit al oraşului”, a spus Camelia Gavrilă, candidatul PSD la funcţia de primar al Iaşului.

Partidul Social Democrat Organizația Județeană Iași și-a înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) mandatarul financiar în persoana domnului ec. Grigoriu Ioan.

Bodea şi-a plasat protejaţii pe locuri bune în listele USR

Cosette-Paula Chichirău, candidatul USR la Primăria Iaşi, deschide lista candidaţilor la Consiliul Local. Aceasta este urmată de Filip Havârneanu, Iulian Nicolau, Ionuţ-Daniel Anastasiei, Diana Finkelştain, Ana-Raluca Roşu, George Pleşu, Iulian Huşanu, Răzvan Timofciuc, Andrei-Vasile Popescu, Cezar Alexandru Baciu, Tatiana-Oana Codru.

Pentru Consiliul Judeţean, fostul liberal Marius Bodea doreşte să câştige potul cel mare, acesta deschizând şi lista la CJ, acolo unde unul dintre protejaţii săi, fostul liberal Etienne Ignat, a obţinut un loc elegibil. Pe lista consilierilor județeni, după Marius Bodea, urmează, în orine: Ștefan Tănasă, Adrian Slabu, Marius Ciobanu, Etienne Ignat, Daniel Dâscă, Răzvan Socolov, Mihail Bogdan, Florin Bodnar, Codrin Dănilă, Florin-Iulian Bucșă, Robert Tamaș.

 „Suntem aici să trimitem acasă toată gaşca politică PSD-PNL care a acaparat Iaşul şi care ne ţine în subdezvoltare, bate pasul pe loc. Noi venim cu o echipă nouă, o echipă tânără de oameni care au cariere frumoase în spate, oameni competenţi. Iaşul este un oraş bogat, are multe terenuri. Primăria are multe terenuri şi clădiri, dar sunt nefolosite. Într-un an putem digitaliza oraşul, putem face parcări, putem reduce poluarea, putem face locuri de muncă bine plătite”, a declarat Cosette Chichirău, candidat USR la Primăria Iaşi. 

„Primul mesaj pe care vreau să-l transmit este că noi candidăm ca să construim. Îmi doresc ca în judeţul nostru investiţiile să fie regula, nu excepţia, acestea să fie la timp, eficient, şi să deservească cu adevărat comunităţile noastre. Al doilea mesaj este că ne-am săturat să vedem cum tinerii ieşeni reprezintă carburantul, combustibilul pentru economia altor oraşe şi judeţe, iar despre Iaşi se vorbeşte că aceşti tineri fac cinste în altă parte. Acest lucru trebuie să înceteze”, a precizat Marius Bodea, care râvneşte la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi din partea USR.

Petru Movilă ţinteşte funcţia de preşedinte CJ Iaşi

Primii care au depus listele electorale la Biroul Electoral Judeţean Iaşi pentru alegerile locale din 27 septembrie au fost reprezentamţii Partidului Mişcarea Populară. Încă de joi, deputatul Petru Movilă şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, iar, odată cu acesta, PMP şi-a înaintat şi propunerile de candidatură la funcţiile de consilieri judeţeni. „Echipa PMP este una puternică, cu reprezentanţi din tot judeţul, pentru că dezvoltarea Iaşului înseamnă o creştere unitară a tuturor comunităţilor, fără discriminare între localităţi. În ultimii ani, am văzut cum PMP la Iaşi a înregistrat o creştere constantă, cum a evoluat şi cum proiectele consilierilor judeţeni şi locali au fost fundamentale pentu dezvoltarea economică şi socială a judeţului. În paralel, am urmărit declaraţiile şi acţiunile celor care au condus Iaşul în ultimii ani şi pot spune, fără echivoc, faptul că este nevoie de o schimbare. De aceea, mi-am depus candidatura. Ieşenii merită să aibă parte de un preşedinte implicat, unul care cunoaşte judeţul şi ştie care îi sunt problemele, dar mai important, ştie care sunt soluţiile pentru rezolvarea lor. Munca mea de parlamentar este dovada faptului că sunt cel mai bun candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi’, a declarat deputatul Petru Movilă. În ceea ce priveşte lista de consilieri judeţeni, PMP are încredere că va depăşi cu mult scorul obţinut în 2016, datorită muncii şi proiectelor implementate până în prezent. Primul pe listă este deputatul Petru Movilă, urmat de Adrian Acostoaiei, Constantin-Marian Uscatu, Radu-Ionel Ursanu, Violeta-Adriana Găburici, Constantin Coțofană, Cristian-Mihail Rus, Elena Zaharia, Iulian-Dan Ştefan, Mihai-Liviu Vornicu, Ali Ghneim, Costel-Sorin Olariu.

Pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi, PMP a desemnat drept candidat pe prof. univ. Dorina Iosipescu, decanul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din cadrul TUIASI. Lista pentru CL va fi prezentată astăzi. Laura RADU, Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Întâlnire informală Ciolacu – Orban. Ce au discutat premierii
27/07/2024 00:24

Astăzi, premierul Marcel Ciolacu a avut o intalnire informală cu omologul său maghiar Viktor Orban. Cei doi au discutat despre un proiect major pentru cele două tări: calea ferată de mare viteză Budapest ...

Sebastian Burduja anunță candidatura la Primăria Capitalei și în 2028: Avem acest plan şi este important să îl construim
27/07/2024 00:22

Sebastian Burduja, actualul ministru al Energiei si lider al filialei Bucuresti a Partidului National Liberal (PNL), a anuntat intentia sa de a candida la functia de primar al Capitalei in anul 2028. El si-a ex ...

Nicolae Ciucă, atac la adresa lui Mircea Geoană: Spre deosebire de domnul Geoană, eu sunt ales de oameni pentru a-i reprezenta
27/07/2024 00:21

Nicolae Ciucă a transmis un mesaj direct si ironic pentru Mircea Geoană. După ce acesta l-a acuzat că s-a “autoinvitat” la Summitul NATO, a răbufnit si a tinut să explice cum stau, de fapt, lucrurile. ...

UDMR vrea să fie din nou la guvernare, spune Tanczos Barna
27/07/2024 00:20

Senatorul UDMR, Tanczos Barna, a declarat astăzi, in cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, că scopul formaţiunii pe care o reprezintă este de a participa din nou la actul guverna ...

Orban:„Ungaria va pune aderarea României la Schengen terestru pe agenda JAI”
27/07/2024 00:19

Premierul Ungariei, Viktor Orban,/span>, cel care detine presedintia rotativă a Uniunii Europene, a anuntat, in urma intalnirii cu Marcel Ciolacu, de la Bucuresti, că in această toamnă va forta punerea pe o ...

Marcel Ciolacu: ”România nu are nicio problemă în ceea ce priveşte securitatea alimentară”
27/07/2024 00:17

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la finalul vizitei la sistemul de irigatii SPA Nămoloasa, alături de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, că Romania se confruntă cu o secetă acută in sudul si estul ...

Kamala Harris primește susținerea mult așteptată! Soții Obama sunt onorați să-i fie alături într- campanie ce părea compromisă total
27/07/2024 00:10

Infuriati de noile sondaje, Trump si acolitii nu găsesc decat insulte jalnice pentru noul candidat al democratilor. Iar Kamala capitalizează rapid sentimentul de relansare a unei campanii ce părea total comp ...

Marcel Ciolacu, replică pentru Mircea Geoană: Sunt premierul României. Să îmi spună un angajat NATO că nu trebuie să răspundă unui stat membru mi se pare de noaptea minții
27/07/2024 00:09

Premierul Marcel Ciolacu i-a dat vineri o replică lui Mircea Geoană, care spusese cu o zi inainte că „nu e treaba domnului Ciolacu ce fac eu la NATO (…) Cu cat mă atacă mai tare, cu atat sunt mai deter ...

Ambasadoarea SUA la Bucureşti: Aşteptăm cu nerăbdare ca România să deschidă centrul de instruire F-16 și altor parteneri, în special pentru Ucraina
27/07/2024 00:07

Ambasadoarea SUA in Romania, Kathleen Kavalec, a participat vineri la ceremonia dedicată absolvirii primei serii de piloţi romani instruiţi in cadrul Centrului European de Instruire F-16 de la Borcea, contex ...

Mircea Geoană a făcut marele anunț în privința prezidențiabilelor: 'Candidat independent o să fiu 100%'
26/07/2024 09:27

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit despre alegerile prezidentiale din Romania. Geoană spune că o să facă anuntul privind eventuala sa candidatură la final de august. „Un pic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei