INCHIDE

Coaliția a decis când va avea loc a doua rectificare bugetară din acest an. Cine primește bani în plus și de ce

Coaliția a decis când va avea loc a doua rectificare bugetară din acest an. Cine primește bani în plus și de ce

Guvernul va avea gata a doua rectificare bugetară din acest an până la finalul lunii noiembrie și ar urma să fie adoptată chiar în această săptămână, au declarat surse politice. Bani în plus vor merge către Casa Națională de Pensii, Casa de Sănătate, dar și către autoritățile locale.

Liderii Coaliției de guvernare au stabilit în ședința de marți că rectificarea bugetară va fi gata până la finalul acestei luni. Astfel, surse au declarat că proiectul va fi adoptat cel mai probabil în următoarea ședință de Guvern.

Planul ar fi încadrarea în ținta de deficit de 8,4% din PIB, iar ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, le-a transmis liderilor, în cadrul ședinței, că se vor face economii de peste 4 miliarde de lei în special de la Ministerul Finanțelor, dar și de la Ministerul Fondurilor Europene.

Instituțiile care primesc bani în plus

  • Casa Națională de Asigurări de Sănătate + 2,2 miliarde de lei după cum urmează: 1,7 miliarde de lei pentru medicamente (bunuri și servicii) și 0,5 miliarde de lei pentru concediile medicale.
  • Casa Națională de Pensii + 250 de milioane de lei
  • Ministerul Transporturilor + 750 de milioane de lei. Sumele vor fi alocate, în principal, pentru majorări de capital la Tarom și CFR)
  • Autoritățile locale + 170 de milioane de lei

Prima rectificare bugetară din acest an a fost adoptată la începutul lunii octombrie, când ținta de deficit a fost majorată de la 7%, cât prevedea legea bugetului pentru anul 2025, la 8,4% din PIB.

Ariton Eduard psnews.ro

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!