Donald Trump continuă presiunile pentru a obține bogățiile Ucrainei: Ei ar putea fi ruși într-o zi
Donald Trump a evocat luni posibilitatea ca Ucraina să devină "rusă într-o zi", declarând că doreşte acces pentru SUA la pământurile rare ucrainene în schimbul ajutorului american pentru Kiev în faţa Rusiei
În timp ce contactele la nivel înalt între Washington şi Kiev se vor intensifica în zilele ce urmează, preşedintele american a reiterat că vrea să obţină acces la pământurile rare ucrainene, explicând că Washingtonul ar trebui să "securizeze" banii alocaţi Ucrainei, în lipsa unei certitudini privind deznodământul conflictului.
"Ei ar putea ajunge la un acord, ei ar putea să nu ajungă la un acord. Ei ar putea fi ruşi într-o zi, după cum ar putea să nu fie ruşi într-o zi", a declarat preşedintele american într-un interviu înaintea unei întrevederi între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi vicepreşedintele american J.D.Vance.
"Vreau să recuperez" aceşti bani, a continuat Trump, adăugând că a cerut Kievului echivalentul a 500 de miliarde de dolari pământuri rare, metale utilizate în special în electronică. "Cel puţin aşa nu ne-am simţi nişte idioţi", a afirmat el.
Preşedintele ucrainean a asigurat săptămâna trecută că ţara sa este gata să primească "investiţii ale unor companii americane" în pământurile sale rare, subliniind totodată că "o parte din resursele noastre minerale" se află în zona ocupată.
Rusia controlează circa 20% din teritoriul ucrainean.
Zelenski a declarat luni că organizarea unei întrevederi cu Donald Trump este în curs, dar că o dată nu a fost deocamdată fixată.
Preşedintele american a confirmat la rândul său vizita pe 20 februarie în Ucraina a emisarului său special Keith Kellogg, însărcinat cu elaborarea unui plan pentru a pune capăt conflictului.
De vineri, Volodimir Zelenski va fi prezent la Conferinţa de Securitate de la Munchen, în marja căreia va avea o întrevedere cu vicepreşedintele american JD.Vance, potrivit preşedinţiei ucrainene.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!