ÎCCJ ar putea desființa condamnarea lui Cătălin Cherecheș - Avocatul anunță ce se întâmplă cu primarul

00000  breaking-46

Dimensiune font:

| 30-11-2023 23:53

Răzvan Doseanu, avocatul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat miercuri pentru AGERPRES că pe 7 decembrie la Înalta Curte se va judeca cererea de strămutare în dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită, depusă înainte de condamnarea sa definitivă.
Cătălin Cherecheş a fost depistat şi reţinut marţi de poliţiştii bavarezi în Augsburg, Germania, după ce fugise din ţară.


''Practic, noi avem termen în 7 decembrie la Înalta Curte pentru strămutare, teoretic poate să ajungă până atunci în ţară ca să fie şi dumnealui prezent. Ar trebui să-şi expună şi dumnealui punctul de vedere. Există şi varianta că, dacă până atunci nu va fi adus în ţară, să se încerce participare lui prin videoconferinţă sau e posibil să se amâne cauza sau să se soluţioneze şi fără dumnealui. (...) Strămutarea a fost înregistrată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii", a mai spus Răzvan Doseanu.
 

 

 

O eventuală strămutare ar duce la anularea hotărârii definitive de condamnare pronunțate de Curtea de Apel Cluj.

 

Depinde de Cherecheș cât de rapid va fi predat
Acesta a explicat că depinde de Cherecheş dacă va opta pentru o predare simplificată, rapidă către autorităţile române sau dacă se opune.

"Aştept să pot să discut cu domnul Cherecheş, dacă i se permite să sune şi avocatul din România. Din câte ştiu eu, dar asta autorităţile ne pot spune mai exact, dar legea de cooperare este aceeaşi. Există două variante: o variantă simplificată în care domnul Cherecheş consimte de îndată la predare, care ştiu că este una foarte rapidă, şi una în care formulează o opoziţie, ca să spun aşa, la predare. Încă nu ştiu care ar fi următoarele motive, dar cu siguranţă avocatul din Germania va analiza şi până la urmă decizia îi aparţine domnului Cherecheş. (...) Depinde de domnul Cherecheş dacă consimte direct la predare pentru o predare simplificată, rapidă sau dacă se opune predării şi sunt întreprinse alte demersuri care pot prelungi durata. Rămâne să vorbesc şi cu avocatul din Germania", a arătat Răzvan Doseanu.

Primarul Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru corupţie, a fost depistat şi reţinut marţi de poliţiştii bavarezi în Augsburg, Germania.

Acesta a fost depistat de partenerii externi pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.

Vineri, primarul Cătălin Cherecheş a fugit din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea, folosindu-se de un act de identitate al unei rude. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:34

Geoană, diplomat cu Ciolacu: Joc la altă ligă. Nu tratezi un fost coleg așa / Ce spune de mutarea prezidențialelor în septembrie
28/02/2024 08:30

Mircea Geoană a comentat, marti, pentru prima oară vestea unei potentiale mutări a alegerilor prezidentiale. „Ceea ce este, intr-un fel, oarecum ironic si neasteptat, este că in anul electoral preziden ...

Serviciile secrete ucrainene profețesc eliminarea lui Zelenski din joc: 'Se pune la cale un Maidan III'
28/02/2024 07:58

Comitetul de Informatii de pe langă presedintele ucrainean Volodimir Zelenski se asteaptă ca, in primăvară, să se incerce inlăturarea de la putere a sefului statului, a cărui legitimitate va fi pusă sub ...

Efectele noului calendar electoral. Iohannis devine jucător printr-o mutare strategică
28/02/2024 07:47

Coalitia a stabilit noua dată a alegerilor prezidentiale pe 15 si 29 septembrie. Subiectul a făcut multă forfotă, dar această miscare l-a făcut pe Klaus Iohannis să abandoneze pozitia pasivă initială, ...

Congresul SUA se teme de paralizarea guvernului. Ajutorul pentru Ucraina este încă incert
28/02/2024 07:46

Liderii Congresului au iesit dintr-o intalnire din Biroul Oval, declarand că sunt optimisti că pot ajunge la un acord inainte de termenul limită de vineri pentru a evita o inchidere partială a guvernului. A ...

PSD și PNL, sondaje cu Ostahie, Cîrstoiu, Firea și Burduja, pentru a stabili candidatul. Chirieac, ironic față de strategia USR
28/02/2024 07:43

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat informatiile apărute conform cărora PSD si PNL vor initia două sondaje unde se vor testa mai multi posibili candidati la Primăria Generală a Capitalei. După c ...

Vizita unui important secretar al SUA în Moldova: Discuții în Chișinău și Tiraspol privind dosarul transnistrean
28/02/2024 07:42

Secretarul adjunct pentru Europa de Est in Departamentul de Stat al SUA, Christopher Smith, a desfăsurat o serie de intrevederi de lucru in Republica Moldova, concentrandu-se pe dialogul cu autoritătile de la ...

 Ministerul de Finanțe vine cu cifrele, exclusiv pentru DCNews, după ce Ponta a spus că s-au plătit 18 milioane de euro pentru erori și abuzuri judiciare
28/02/2024 07:41

Ministerul Finantelor a transmis un răspuns pentru DC NEWS, după ce Victor Ponta a spus că "s-au plătit despăgubiri de 18 milioane de euro pentru erori si abuzuri judiciare". DC NEWS a transmis o solicita ...

Mihai Chirica: „Decizia ca PNL şi PSD să meargă pe liste comune la europarlamentare este una înţeleaptă”
27/02/2024 22:41

* „Decizia vine să aducă o contrapondere in Parlamentul European in favoarea partidelor progresiste, populare şi democratice şi, desigur, reprezintă şi o incercare a noastră de a demonstra că Roma ...

Partidul Ciolacilor l-a desemnat pe Sebastian Burduja, candidat unic la Primăria Capitalei
27/02/2024 19:40

Sebastian Burduja, actualmente ministru al Energiei din partea PNL, va fi candidatul unic la primăria generală a Capitale, potrivit Realitatea Plus. Decizia a fost luată de liderii Coalitiei la finalul unor ...

Secretarul general adjunct al NATO a spus că alianța va continua să sprijine Moldova în problema Transnistriei
27/02/2024 13:42

Mircea Geoană a adăugat că Chisinăul este foarte important pentru tările membre ale blocului militaro-politic. NATO va continua să ofere sprijin Moldovei in cazul incercărilor Transnistriei de aderare l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei