Maricel Popa, președintele PSD Iași: Munca administrației social-democrate de la Consiliul Județean prinde contur!

MARICEL POPA

Dimensiune font:

| 14-12-2020 18:46

 Modernizarea Spitalului de copii Sfânta Maria este în plină desfășurare. Tronsonul III, care reprezintă 40% din suprafața unității medicale, a fost finalizat.

 Proiectul de modernizare al Spitalului de Copii a fost demarat în perioada 2016-2020, atunci când Consiliul Județean a fost condus de Maricel Popa, actualul președinte al PSD Iași.

 ”Munca mea și a administrației social-democrate de la Consiliul Județean prinde contur. Modernizarea Spitalului de Copii este cel mai mare proiect de reabilitare a unei unități medicale din țară realizată cu fonduri europene, aproximativ 26 milioane de euro. Îmi aduc aminte că am găsit un adevărat dezastru acolo și pacienții erau foarte nemulțumiți de condițiile de spitalizare.

Iată, acum, la un an de la începerea lucrărilor întreg tronsonul III este finalizat și poate fi dat în folosință. Sunt asigurate cele mai bune condiții pentru micuții pacienți și aparținătorii lor. Până acum, unitatea medicală nu a fost niciodată reabilitată, în cei 50 de ani de funcționare.

Cel mai mare proiect cu finanțare europeană din Regiunea Nord-Est pentru sistemul medical prevede lucrări de refacere a infrastructurii, izolare termică a fațadei, înlocuire a tâmplăriei, izolarea termică a planșeului peste subsolul neîncălzit, realizarea sursei de răcire pentru saloane, săli de tratamente, săli de operație și cabinete medicale. Va fi instalat un sistem de panouri solare ca formă alternativă de producere a agentului termic necesar obținerii apei calde de consum, se vor efectua lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri cu eficiență energetică ridicată.

Până în prezent au fost complet modernizate și instalațiile de apă și canalizare pentru întreaga unitate medicală, au fost refăcute instalațiile pentru energie electrică și comunicații, a fost consolidat subsolul și terasa superioară, a fost realizată o nouă compartimentare a secțiilor astfel încât acum saloanele au maxim trei paturi.

Spațiile beneficiază de un sistem de climatizare foarte eficient energetic prin controlul automat al temperaturii și umiditații din clădire, de la jaluzelele automate pâna la centralele de ventilare și purificare a aerului.

Este în curs de reabilitare și modernizare amfiteatrul spitalului, destinat pregătirii studenților mediciniști, dezbaterilor pe teme medicale și altor manifestări științifice.

Așa cum se poate observa, am prevăzut în proiect toate aspectele necesare ca, la final, spitalul să fie unul cu adevărat modern, dotat la standarde europenea declarat Maricel Popa, șeful PSD Iași.

 Spitalul de Copii din Iași dispune de 650 de paturi. Cele trei corpuri componente ale imobilului dat în folosință în anul 1970 au o suprafață utilă de peste 18.000 mp și nu au mai fost până acum reabilitate.

 Proiectul de reabilitare și modernizare a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași este cel mai mare proiect din regiune finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, având o valoare totală de 121,5 milioane de lei.

 

Departamentul de Comunicare al PSD Iași

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Pr. Ciprian Mega, la Moscova: Vă rog să-i transmiteți d-lui Medvedev că românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană / Despre Ciolacu: Chip cu privirea tâmpă
26/04/2024 16:37

Părintele Ciprian Mega, aflat la Festivalul de Film de la Moscova, a oferit primele declaratii in calitate de regizor al filmului „21 de rubini”, cel care a fost selectat pentru competitia din capitala Rus ...

Un nou protest mut al tinerilor social-democrați, la Primăria Iași
26/04/2024 13:19

,,Iasul nu merită un primar cu dosare penale!” - Acesta a fost unul dintre mesajele afisate de tinerii social-democrati in cadrul unui nou protest mut, de această dată in cadrul sedintei Consiliului Lo ...

Mesaj românesc la Moscova: „Să vă scuturați de orice gând rău asupra poporului meu”!
26/04/2024 11:41

Vehement criticat in tară de „societatea civilă” pentru că participă cu filmul 21 de rubini la BRICS FILM FESTIVAL 2024 de la Moscova, preotul-regizor orădean Ciprian Mega a transmis un mesaj pe cat de ...

„Sunt progrese la Iași, dar mai este loc de îmbunătățiri și de adaptare la cerințele moderne ale unei comunități din secolul 21”
25/04/2024 07:05

* dialog cu Bogdan Balaniscu, presedintele Organizatiei Municipale Iasi a PSD, candidatul social-democratilor pentru functia de primar al municipiului Iasi - Iasul s-a schimbat mult, in ultimii ani, si nu puti ...

Coaliția PSD-PNL n-a rezistat nici în Capitală
24/04/2024 07:00

Coaliţia PSD - PNL a decis luni noaptea să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), pentru a maximiza electoratel ...

Ludovic Orban a fost ales  preşedintele Forţa Dreptei
21/04/2024 07:36

Ludovic Orban a fost ales, sambătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii. Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat al Forţei Dreptei. Vicepreşedinţi ai ...

Sistemul de asistență socială va fi total reformat
18/04/2024 15:27

  Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi adoptată de Parlament a fost promulgată marţi, prin decret, de preşedintele Romaniei, urmand să intre in vigoare odată ...

 Protest al tinerilor din PSD: „Fără penali la Consiliul Județean Iași”!
18/04/2024 12:53

  Tinerii social-democrati au organizat un nou protest impotriva actualului presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Alexe Costel, din dorinta de a promova etica, moralitatea si bunul simt intr-una dintre ...

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac în funcția de președinte al PMP
18/04/2024 12:33

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac in functia de presedinte al PMP, la congresul din februarie 2022. Judecătorii Curtii de Apel Bucuresti au respins de ...

De ce Belarus nu a invadat Ucraina alături de armata lui Putin? Explicația lui Lukașenko: 'Am face jocurile NATO'
17/04/2024 13:33

Alexander Lukasenko a respins posibilitatea ca Belarus să intre in războiul din Ucraina, declansat de aliatul său cel mai apropiat, Vladimir Putin, explicand că in acest fel „am face jocurile NATO”. Lu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei