Președinții care au îngropat Dosarul Crimelor din Decembrie 1989. Părintele Justin Pârvu: Politicienii de azi stau acum și benchetuiesc pe osemintele martirilor din 1989

20_11zon

Dimensiune font:

| 27-12-2023 20:24

„Dosarul Revoluției” este și azi dispărut în neantul Justiției din România. Toți președinții care s-au instalat la putere peste jertfa tinerilor din decembrie 1989 au promis și chiar s-au bătut cu pumnul în piept că vor face dreptate pentru victimele de atunci și vor reda adevărul, pentru cei de azi. Au trecut 33 de ani. Părintele Justin Pârvu a sintetizat minunat, cu darul său duhovnicesc, teatrul ieftin jucat în fața națiunii de toți acești politicieni ai mascaradei de după 1989. Iată două extrase din interviurile sale, puse împreună de revista Atitudini a Mănăstirii Paltin - Petru Vodă, la un 22 decembrie:

Părintele Justin Pârvu: După '89 toate partidele care s-au format, s-au format pe baza acestui bloc comunist. Din blocul ăsta comunist a apărut apoi ciupercăraia de partide de astăzi, dar au aceeași rânduială, aceeași concepție, aceeași gândire comunistă. Pentru că ei au știut și știu întotdeauna să joace un teatru foarte elegant în fața unei națiuni care e indusă în eroare de toată manevra asta politică. Și au o experiența de atâta vreme, încât nu le poți sta în față cu adevărul, cu cinstea, cu corectitudinea.

Sunt multe probe că ar fi falsificat revoluția și că Gorbaciov a avut un rol important în formarea Guvernului postdecembrist.

Păi nu vezi acuma că aceleași fețe apar în mai toate manifestările importante politice? Parcă nu ar mai exista în lumea asta a noastră politică alți bărbați și oameni care au avut o valoare și au o activitate în cadrul național și unii care au murit pentru realizarea acestei nații. Politicienii de azi stau acum și benchetuiesc pe ruinele și osemintele martirilor, celor care au luptat. E adevărat că așa se întâmplă, unii mor și alții poartă decorații, dar chiar în halul acesta? E mârșavă toată politica asta.

Comunismul din România nu se schimbă așa de ușor, așa cum și poporul evreu a trebuit să stea atâția ani în robie ca să dobândească pământul făgăduinței. Așa și aici, trebuie să treacă timp ca să piară din neam în neam sămânța de comunist. Și astfel trebuie să ai răbdare, pentru că Dumnezeu îngăduie. Iar acești politicieni sunt oameni care au o experiență foarte adâncă, crescuți la Moscova, crescuți în centrele astea mari politice de manevră și nu ai cum să reziști în fața lor. Deci tot politică comunistă se desfășoară în continuare. El își pune în sfârșit o eșarfă cu care mărșăluiește în fața poporului. Și care popor? Care nu mai există? În urmă sunt însă martirii de la Timișoara, martirii revoluției, pe care acum calcă în picioare. Jertfa lor îi mai ustură.

Și de ce a pornit tocmai de la Timișoara?

Timișoara sigur că e un centru cu multe influențe străine și oarecum sub influența asta nemțească și maghiară; au alt contact de zone și poliție, și teritorial, și economic și este un loc de întâlnire, unde se pot mișca lucrurile altfel decât ai face în Moldova sau într-o zonă a Munteniei, Olteniei. Alta este mentalitatea și agerimea de concentrare a românilor. Dar sunt multe manevre dedesubt, încât nu mai poți avea încredere că o acțiune este bună și nemincinoasă. Ne-am fript o dată. Suntem un popor foarte slab, total nepregătit, total necunoscător; nu știe, nu are habar de existența și de viața sa; toate ziarele și toată presa, tot ce se publică nu este decât o gogoșărie mare. Dar nimeni nu îndrăznește să vorbească altceva, toți vorbesc frumos, oratoric, dar nu spun ce trebuie să spună. Vorbesc frumos în fața tinerilor, apar în conferințe și la televizor, vorbesc despre Stefan cel Mare, îl iau pe Mihai Viteazul, îl iau pe Cantacuzino, pe Constantin Brâncoveanu, dar să spună ceva la zi, cum se petrec lucrurile și să le dea așa o explicație amănunțită, să vină cu o explicație, ferească Sfântu'! - nu vorbește nimeni. Vorbesc ore întregi, dar de fapt nu spun nimic

Nu mi-am pus prea mari nădejdi în Revoluție pentru că știam că ea este o manevră care trebuie să prostească o lume. Totuși, mi-am pus încrederea în om, socotind că oamenii se vor îndrepta spre lumea aceasta care a suferit. Credeam că vor veni niște oameni la conducere dintre cei care au militat pentru dreptatea și fericirea neamului. Dar lumea nu s-a îndreptat deloc. A urmat același materialism, aceleași concepții, aceeași gândire. Au pus stăpânire pe capul acestei mulțimi care a înnebunit și n-a știut ce să mai aleagă. Și atunci mi-am dat seama că totul este un fals. Așa s-a întâmplat în Rusia, așa s-a întâmplat în Bulgaria și peste tot. Așa încât, n-am putut să-mi pun speranță, după cum nici la ora actuală nu-mi pun nicio speranță, pentru că nu noi ne conducem, nu noi ne administrăm, nu noi ne dirijăm, nu noi gândim. Este o gândire străină și cu totul aparte de viața și de idealurile noastre creștin-ortodoxe. Și tot ce nu este în duhul acesta ortodox, nu are continuitate în istorie. De aceea „nu vă nădăjduiți spre fiii oamenilor întru care nu este mântuire”.

Noi sperăm totuși ca din tot aluatul acesta să mai iasă și ceva bun. Vedeți dumneavoastră, când într-un cazan se fierbe tot materialul acesta și aurul și argintul și fier și bronz și toate metalele, din toată fierberea aceasta se vor alege după felul lor, așa și cu neamul acesta. Poate, în sfârșit, vor ieși la lumină frumusețea și curăția lui, ca să fie pregătit pentru marele act al venirii lui Hristos pe pământ și pentru judecata obștească. Dumnezeu să binecuvinteze poporul acesta și neamul nostru și să-i dea un viitor fericit

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Întâlnire bombă la Kremlin: Preotul-regizor orădean Ciprian Mega s-a văzut cu Putin
28/04/2024 00:15

Preotul-regizor orădean Ciprian Mega, care a participat in aceste zile la un festival de film la Moscova, a fost invitat de Vladimir Putin la Kremlin, după ecoul produs de filmul său “21 de rubini”, in c ...

Breaking | Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei
27/04/2024 21:32

Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti a respins sambătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Sosoacă la functia de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatu ...

S-a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru 'discriminarea moldovenilor'
27/04/2024 19:41

S-a depus plangere la CNCD impotriva premierul Marcel Ciolacu pentru 'discriminarea moldovenilor' Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havarneanu, a anunţat că a depus plangere la Consili ...

CTP ( Cristian Tudor Popescu ), despre șansele Gabrielei Firea la Primăria Capitalei: „Curată ca Maica Precista”. Ce spune și despre Piedone
27/04/2024 19:39

Marcel Ciolacu a avut si are un plan concret privind candidatura Gabrielei Firea la Primăria Generală a Municipiului Bucuresti. Ce sanse are senatoarea PSD să castige din nou functia de edil, a analizat Cris ...

Băsescu: Clasă politică incompetentă. Ciolacu, președinte PSD, comparați-l cu Năstase. Nea Nicu la PNL, comparați cu Stolojan
27/04/2024 19:18

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din Romania, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Traian B ...

CTP îl face praf pe Piedone, cu program cu tot: „Candidatul Parizer Usturoi” şi „rafala de agramatisme, fraze fracturate...”
27/04/2024 18:58

După ce Piedone şi-a lansat, vineri, programul intitulat „Contractului cu bucurestenii”, autoprezentandu-se ca „omul care incă mănancă parizer, da, incă mănancă usturoi”, CTP s-a dezlănţuit im ...

Reacția lui Nicolae Ciucă la declarația lui Ciolacu potrivit căreia Buzăul nu este în Moldova: „M-am simţit român şi la Focşani, şi la Suceava, şi la Buzău şi la mine la Pleniţa”
27/04/2024 14:56

Ciucă a fost intrebat, la sediul Biroului Electoral Municipal, cum comentează declaraţia premierului Marcel Ciolacu potrivit căreia Buzăul nu este in Moldova, iar dacă spui că este in Moldova este o jign ...

Marcel Ciolacu: „Am încheiat orice dialog și orice ofertă pentru domnul Cristian Popescu Piedone“
27/04/2024 10:17

Premierul Marcel Ciolacu, a anuntat, joi, că nu mai negociază cu Cristian Popescu Piedone retragerea care să-i facă un culoar liber Gabrielei Firea in cursă. Si candidatul PUSL a afirmat acelasi lucru. ...

Marcel Ciolacu, gafă monumentală la Timișoara: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“
27/04/2024 10:05

Marcel Ciolacu a făcut o glumă deloc inspirată intr-o conferintă de presă la Timisoara, precizand că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Gafa premierului a fost sesizată ...

Traian Băsescu, reacție după ce Ion Iliescu a fost pus sub acuzare în dosarul Mineriada: 'Justiția are valoare dacă e făcută la timp'
26/04/2024 20:50

  Fostul presedinte Traian Băsescu a declarat vineri, la Prima News, că „justitia are valoare dacă e făcută la timp”, in contextul in care Ion Iliescu a fost pus sub acuzare in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei