Miercuri, fostul președinte Traian Basescu a afirmat ca a avut o cunoștința cu premierul Slovaciei, Robert Fico, in tr"/> Miercuri, fostul președinte Traian Basescu a afirmat ca a avut o cunoștința cu premierul Slovaciei, Robert Fico, in tr"> Reacția lui Băsescu după atacul asupra fostului său coleg, Fico: 'Așa a înțeles el' Miercuri, fostul președinte Traian Basescu a afirmat ca a avut o cunoștința cu premierul Slovaciei, Robert Fico, in tr" />

Reacția lui Băsescu după atacul asupra fostului său coleg, Fico: 'Așa a înțeles el'

9

Dimensiune font:

| 16-05-2024 00:23

Miercuri, fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că a avut o cunoștință cu premierul Slovaciei, Robert Fico, în trecut, când au fost colegi în Consiliul European. Totuși, Băsescu a remarcat că, în acea perioadă, Fico, deși era de stânga, manifesta mai puțină orientare suveranistă decât în prezent. Fostul lider al statului român crede că atacul armat asupra prim-ministrului de la Bratislava a fost efectuat de un cetățean furios.

„L-am cunoscut pe Fico. Am fost colegi în Consiliul European vreo doi sau trei ani ani până când el a pierdut alegerile în Slovacia. Era de stânga dar mult mai puțin suveranist decât e acum. Și parcă mult mai atașat era atunci de valorile Uniunii Europene. Ce trebuie să vedem acum este că acest eveniment nu a fost de o conspirație sau de nu știu ce organizări speciale. A fost un cetățean care așa a înțeles el, dacă e întreg la minte, să se răzbune pe ce i se întâmplă în viața de zi cu zi. Dacă este în toate facultățile mintale, dacă nu e un bolnav, e un bolnav și asta e. Dar tind să cred că e vorba de un cetățean furios”.

Fostul președinte a afirmat că „suveranismul, izolaționismul, populismul exagerat nu poate duce decât la ceea ce s-a întâmplat azi”.„N -aș vrea să fiu proroc al unui viitor în care vom mai vedea asemenea evenimente pentru că de la violența între cetățeni și instituții de forță ale statului nu-i decât un pas până la violența între cetățeni și demnitari care sunt considerați de toți generatorul violențelor pe care le trăiesc cetățenii europeni în fiecare zi. (...) Și primul obiectiv este eliminarea acestei teorii care substituie extremismul naționalist, teoria suveranismului. Când ești în Uniunea Europeană și ai semnat tratatul de aderare, acolo ți-ai cedat o bună parte din suveranitate, ai pus-o la oala comună a UE. Vii după 20 de ani să vorbești de suveranism , asta e demagogie ordinară, care nu duce decât la păcălirea celor mai puțini informați și creează tensiuni formidabile în societate. Nu numai în societatea românească ci și în societatea slovacă, și în societatea cehă, și în societatea poloneză, și în societatea germană. Deci este o întâmplare sau un fenomen care a cuprins Europa, teoria suveranismului, care este o falsă teorie valabilă pentru viitorul Europei” a spus fostul președinte, după ce a fost întrebat dacă pot politicienii să fie tot ei care temperează acest val de violență.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Întâlnire informală Ciolacu – Orban. Ce au discutat premierii
27/07/2024 00:24

Astăzi, premierul Marcel Ciolacu a avut o intalnire informală cu omologul său maghiar Viktor Orban. Cei doi au discutat despre un proiect major pentru cele două tări: calea ferată de mare viteză Budapest ...

Sebastian Burduja anunță candidatura la Primăria Capitalei și în 2028: Avem acest plan şi este important să îl construim
27/07/2024 00:22

Sebastian Burduja, actualul ministru al Energiei si lider al filialei Bucuresti a Partidului National Liberal (PNL), a anuntat intentia sa de a candida la functia de primar al Capitalei in anul 2028. El si-a ex ...

Nicolae Ciucă, atac la adresa lui Mircea Geoană: Spre deosebire de domnul Geoană, eu sunt ales de oameni pentru a-i reprezenta
27/07/2024 00:21

Nicolae Ciucă a transmis un mesaj direct si ironic pentru Mircea Geoană. După ce acesta l-a acuzat că s-a “autoinvitat” la Summitul NATO, a răbufnit si a tinut să explice cum stau, de fapt, lucrurile. ...

UDMR vrea să fie din nou la guvernare, spune Tanczos Barna
27/07/2024 00:20

Senatorul UDMR, Tanczos Barna, a declarat astăzi, in cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, că scopul formaţiunii pe care o reprezintă este de a participa din nou la actul guverna ...

Orban:„Ungaria va pune aderarea României la Schengen terestru pe agenda JAI”
27/07/2024 00:19

Premierul Ungariei, Viktor Orban,/span>, cel care detine presedintia rotativă a Uniunii Europene, a anuntat, in urma intalnirii cu Marcel Ciolacu, de la Bucuresti, că in această toamnă va forta punerea pe o ...

Marcel Ciolacu: ”România nu are nicio problemă în ceea ce priveşte securitatea alimentară”
27/07/2024 00:17

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la finalul vizitei la sistemul de irigatii SPA Nămoloasa, alături de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, că Romania se confruntă cu o secetă acută in sudul si estul ...

Kamala Harris primește susținerea mult așteptată! Soții Obama sunt onorați să-i fie alături într- campanie ce părea compromisă total
27/07/2024 00:10

Infuriati de noile sondaje, Trump si acolitii nu găsesc decat insulte jalnice pentru noul candidat al democratilor. Iar Kamala capitalizează rapid sentimentul de relansare a unei campanii ce părea total comp ...

Marcel Ciolacu, replică pentru Mircea Geoană: Sunt premierul României. Să îmi spună un angajat NATO că nu trebuie să răspundă unui stat membru mi se pare de noaptea minții
27/07/2024 00:09

Premierul Marcel Ciolacu i-a dat vineri o replică lui Mircea Geoană, care spusese cu o zi inainte că „nu e treaba domnului Ciolacu ce fac eu la NATO (…) Cu cat mă atacă mai tare, cu atat sunt mai deter ...

Ambasadoarea SUA la Bucureşti: Aşteptăm cu nerăbdare ca România să deschidă centrul de instruire F-16 și altor parteneri, în special pentru Ucraina
27/07/2024 00:07

Ambasadoarea SUA in Romania, Kathleen Kavalec, a participat vineri la ceremonia dedicată absolvirii primei serii de piloţi romani instruiţi in cadrul Centrului European de Instruire F-16 de la Borcea, contex ...

Mircea Geoană a făcut marele anunț în privința prezidențiabilelor: 'Candidat independent o să fiu 100%'
26/07/2024 09:27

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit despre alegerile prezidentiale din Romania. Geoană spune că o să facă anuntul privind eventuala sa candidatură la final de august. „Un pic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei