Romprest, jaf de aproape 50 de milioane de euro în Sectorul 1. Raportul Ministerului de Finanțe

00000  Scandal 225x150 Thumbnail

Dimensiune font:

| 22-07-2021 13:45

Un raport realizat de către Direcția Generala de Inspecție Economico-Financiară (DGIEF) din ministerul Finanțelor a scos la iveală că contractul de salubrizare al Sectorului 1 din Capitală a fost adjudecat printr-o licitație pe care primaria, la vremea respectivă, "a pregătit-o și a derulat-o cu nerespectări flagrante ale prevederilor legale, în scopul explicit de a-l atribui către romprest".

Conform raportului, citat de către Centrul de Investigații Media, contractul dintre primărie și Romprest a fost derulat "în mod defectuos, cu nerespectarea prevederilor legale inclusiv în ceea ce privește tarifele facturate de Romprest și achitate (…) din fonduri publice fără bază legală sau contractuală”.

Documentul a fost făcut public pe Facebook și de către primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care notează că nu se aștepta ca "dimensiunea furtului din bani publici" să fie la acest nivel.

Prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro

O altă neregulă scoasă în vedere de către raport este faptul că, prin "actul adițional nr. 11, fără număr de înregistrare la Primăria Sectorului 1 și la Romprest, încheiat în data de 16.09.2019 (n.red.: în timpul mandatului social-democratului Dan Tudorache), tarifele au fost modificate în sensul creșterii, fără bază legală și/sau contractuală".

Conform documentului, în ultimii aproape 14 ani, administrația Sectorului 1 a plătit în plus companiei de salubrizare Romprest suma totală de 243.869.931,56 de lei, adică aproximativ 50 de milioane de euro la cursul de astăzi. Prejudiciul a fost în schimbul unor servicii care nu se regăseau în contractul cum romprest, fie prin facturare la prețuri supradimensionate fie prin majorări ilegale de tarife.

Raportul mai subliniază și că inspectorii au sesizat și procurorii, deoarece au constatat că faptele descoperite în urma controlului "pot întruni elemente constitutive" ale infracțiunilor de înșelăciune și abuz în serivicu". În ce privesc reclamațiile Romprest cum că Primăria nu ar raporta toate plățile restante, DGIEF concluzionează că acuzația nu poate fi luată în calcul.  


Clotilde Armand a subliniat pe Facebook că va înainta procesul verbal către DNA și că Direcția Economico-Financiară a înaintat raportul către organele de urmărire penală.

"Cine trebuie să plătească pentru acest jaf din bani publici trebuie să o facă. Politicieni, funcționari și diverse autorități care au ales să nu vadă realitatea. Nimic din ce facem nu este în zadar. Chiar dacă compania de salubrizare continuă șantajul lăsând voit gunoiul pe străzile din Capitală, noi vom merge până la capăt. #NiciUnPasÎnapoi", a adăugat Clotilde Armand.


 

O nouă stare de alertă în Sectorul 1 din cauza gunoaielor


Clotilde Armand, a anunțat miercuri, 21 iulie, că Comitetul Local pentru Situații de Urgență îi cere Prefecturii Capitalei declararea stării de alertă pe o perioadă de 30 de zile din cauza gunoaielor neridicate de către firma de salubrizare Romprest.

„Firma de salubrizare continuă să nu-și facă treaba și continuă șantajul lăsând gunoiul în tot Sectorul 1 neridicat chiar dacă facturile sunt splătite și serviciiul public delegat nu poate fi întrerupt - așa cum foarte clar spune legea salubrizării și regulamentul de salubrizare. Victimele? Noi toți. Gestul acestei societăți amintește de apucăturile Mafiei italiene privind criza deșeurilor și incapacitatea statului să se apere în fața fărădelegilor. Pentru că există un anumit contract între Primărie și societatea respectivă, contract de pe urmă căruia beneficiază mulți mulți politicieni”, a subliniat Clotilde Armand.

Conform edilului,
decizia a fost luată în baza unei analize de risc a stării actuale a Sectorului 1, fundamentată pe un raport al Compartimentului Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sector 1 și a unei note privind deficiențele activităților de curățenie stradală realizată de Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1. Conform analizei, deșeurile municipale din Sectorul 1 nu sunt colectate de peste 20 zile, creând acumulări pe străzi, în special în zona centrală și din zonele cu tranzit intens. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Un nou protest mut al tinerilor social-democrați, la Primăria Iași
26/04/2024 13:19

,,Iasul nu merită un primar cu dosare penale!” - Acesta a fost unul dintre mesajele afisate de tinerii social-democrati in cadrul unui nou protest mut, de această dată in cadrul sedintei Consiliului Lo ...

Mesaj românesc la Moscova: „Să vă scuturați de orice gând rău asupra poporului meu”!
26/04/2024 11:41

Vehement criticat in tară de „societatea civilă” pentru că participă cu filmul 21 de rubini la BRICS FILM FESTIVAL 2024 de la Moscova, preotul-regizor orădean Ciprian Mega a transmis un mesaj pe cat de ...

„Sunt progrese la Iași, dar mai este loc de îmbunătățiri și de adaptare la cerințele moderne ale unei comunități din secolul 21”
25/04/2024 07:05

* dialog cu Bogdan Balaniscu, presedintele Organizatiei Municipale Iasi a PSD, candidatul social-democratilor pentru functia de primar al municipiului Iasi - Iasul s-a schimbat mult, in ultimii ani, si nu puti ...

Coaliția PSD-PNL n-a rezistat nici în Capitală
24/04/2024 07:00

Coaliţia PSD - PNL a decis luni noaptea să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), pentru a maximiza electoratel ...

Ludovic Orban a fost ales  preşedintele Forţa Dreptei
21/04/2024 07:36

Ludovic Orban a fost ales, sambătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii. Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat al Forţei Dreptei. Vicepreşedinţi ai ...

Sistemul de asistență socială va fi total reformat
18/04/2024 15:27

  Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi adoptată de Parlament a fost promulgată marţi, prin decret, de preşedintele Romaniei, urmand să intre in vigoare odată ...

 Protest al tinerilor din PSD: „Fără penali la Consiliul Județean Iași”!
18/04/2024 12:53

  Tinerii social-democrati au organizat un nou protest impotriva actualului presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Alexe Costel, din dorinta de a promova etica, moralitatea si bunul simt intr-una dintre ...

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac în funcția de președinte al PMP
18/04/2024 12:33

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac in functia de presedinte al PMP, la congresul din februarie 2022. Judecătorii Curtii de Apel Bucuresti au respins de ...

De ce Belarus nu a invadat Ucraina alături de armata lui Putin? Explicația lui Lukașenko: 'Am face jocurile NATO'
17/04/2024 13:33

Alexander Lukasenko a respins posibilitatea ca Belarus să intre in războiul din Ucraina, declansat de aliatul său cel mai apropiat, Vladimir Putin, explicand că in acest fel „am face jocurile NATO”. Lu ...

'Piedone, un fel de Șoșoacă cu barbă'. Liderul PMP îl ironizează pe 'favoritul' la Primăria Capitalei / Ce spune despre Cătălin Cîrstoiu
17/04/2024 13:14

PSD si PNL au căzut cu zece procente in sondajele interne ale Aliantei Dreapta Unită, declară presedintele PMP, Eugen Tomac. El spune că vede la cele două partide "isterie si criză", apropo de sustinerea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei