S-a declanșat nebunia în SUA: Donald Trump și-a umplut conturile electorale și l-a depășit pe Biden la sumele strânse

10

Dimensiune font:

| 21-05-2024 11:22

Campania preşedintelui american Joe Biden pentru alegerile din noiembrie, la care acesta speră să obţină un nou mandat, a rămas pentru prima dată în luna aprilie în urma echipei rivale a lui Donald Trump la capitolul strângerii de fonduri

Campania lui Biden şi Comitetul naţional democrat au strâns în aprilie peste 51 de milioane de dolari, adică mai puţin decât totalul de 90 de milioane realizat în martie şi decât cele 76 de milioane de dolari pe care au anunţat că le-au colectat în aprilie fostul preşedinte republican şi Comitetul naţional republican (RNC), potrivit cifrelor anunţate luni seara.

Trump şi-a asigurat în martie nominalizarea Partidului Republican şi poate strânge fonduri împreună cu RNC, coprezidat de nora sa Lara Trump

La încasările sale din aprilie au contribuit în mare măsură cele 50,5 milioane colectate la un eveniment cu donatori organizat la Palm Beach, în Florida, oraşul investitorului miliardar John Paulson, privit ca potenţial ministru al finanţelor într-o viitoare administraţie Trump.

Campania lui Trump a subliniat într-un comunicat că suma colectată în aprilie este "deosebit de remarcabilă având în vedere că (fostul preşedinte) a fost izolat într-o sală de tribunal timp de aproape nouă ore pe zi în ultimele patru săptămâni, pentru a combate Procesul lui Biden". Biden şi Trump sunt la egalitate în sondajele de opinie pe plan naţional, Trump fiind însă în avantaj în state care joacă un rol decisiv în scrutinul prezidenţial. De asemenea, în probleme legate de economie, cum ar fi inflaţia, Trump este mai bine cotat decât Biden.

Campania lui Biden a insistat la rândul ei că suma totală din strângere de fonduri, de 192 de milioane de dolari la sfârşitul lui aprilie, reprezintă un record pentru un candidat democrat în această etapă, cu mai puţin de şase luni înainte de scrutinul din 5 noiembrie.

La strângerea sumei record din martie au contribuit discursul său privind Starea Uniunii, o campanie-fulger în opt state şi un eveniment organizat la New York la care au participat foştii preşedinţi democraţi Bill Clinton şi Barack Obama. În iunie, campania lui Biden a planificat un alt eveniment major de strângere de fonduri, la Los Angeles, la care sunt invitaţi George Clooney şi Julia Roberts.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Rareș Bogdan: „Dacă va crește o singură taxă, PNL pleacă de la guvernare”
24/06/2024 19:51

Liderul PNL – Rares Bogdan a declarat că partidul său nu va tolera nicio majorare de taxe si impozite, amenintand cu retragerea de la guvernare in cazul unei astfel de măsuri. Rares Bogdan a amintit de di ...

Lovitură 'în spate' primită de Vladimir Putin din partea unei țări din Balcani: 'Îi privește!'
24/06/2024 18:15

Serbia a vandut unor state occidentale, pentru sute de milioane de euro, muniţii care au servit probabil Ucrainei să lupte contra Rusiei, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic intr-un interviu sambătă p ...

Coreea de Nord acuză SUA pentru sprijinul acordat Ucrainei: „Ne așteptăm la un nou Război Mondial”
24/06/2024 16:10

Luni, inalti oficiali militari nord-coreeni au criticat Statele Unite pentru extinderea asistentei militare acordate Ucrainei si pentru trimiterea unuia dintre portavioanele lor pentru a participa la exercitii ...

Se vrea destrămarea coaliției. Lider PNL: Putem câștiga prezidențialele dacă ne rupem de PSD
23/06/2024 16:10

Vicepresedintele PNL Robert Sighiartău a declarat că liberalii au sanse să castige prezidentialele dacă se rup de PSD. Declaratia vine la scurt timp după ce a apărut ]n presă, pe surse, informatia că PS ...

Ungaria își mărește armata! Campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea țării
23/06/2024 11:14

Forţele Armate Ungare au inceput să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar in campania de recrutare lansată ii aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apăra ...

Rutte, spre șefia NATO
23/06/2024 10:34

După multe consultări intre aliati, Mark Rutte se pregăteste pentru pozitia de secretar general, la NATO. Premierul in exercitiu al Olandei este cunoscut pentru drumurile sale către serviciu pe bicicletă, ...

Robert Turcescu: Mircea Geoană va fi iarăși ce-a fost și mai mult decât atât: o combinație stranie între perdant caraghios și ins fără simțul ridicolului
22/06/2024 21:25

N-am să inteleg niciodată ce-l mană pe Mircea Geoană in lupta politică. Omul e un antitalent total cand vine vorba de leadership si are charisma unei borduri suprainăltate din Sectorul 3. Te uiti la el ca ...

 Iohannis a mutat alegerile prezidențiale în septembrie și va demisiona pentru a pleca la Bruxelles! A dat sistemul Patriot pentru un post de comisar
22/06/2024 21:18

Surse din anturajul presedinteleui Klaus Iohannis sustin că alegerile prezidentiale au fost mutate in luna septembrie deoarece acesta a renuntat la sefia NATO pentru un post de comisar de apărare la UE, un p ...

Întreaga clasă politică britanică reacționează după ce Nigel Farage, autorul Brexit, a spus că invazia Rusiei e cauzată de Occident: “E șocant să vezi că Nigel Farage îi linge cizmele lui Putin”
22/06/2024 20:49

Clasa politică britanică a reactionat cu indignare la afirmatiile liderului Partidului Reformei (Reform UK, dreapta populistă), Nigel Farage, care intr-un interviu la BBC a spus că războiul de agresiune al ...

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte
22/06/2024 20:43

Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după infrangerea severă suferi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei