Traian Berbeceanu, PRIMELE EXPLICAȚII după ce s-a înscris în PNL: Nu voi viza nicio funcție

images (14)

Dimensiune font:

| 03-07-2020 15:51

 Traian Berbeceanu vine cu primele explicații după ce s-a înscris în PNL. Acesta spune că e nevoie de oameni noi, că e dreptul său să intre în lumea politică și că nu va viza nicio funcție.

 "De ce acum?

Pentru că, cred cu tărie, este momentul ca în viața tuturor partidelor să apară oameni noi, care până acum nu au mai fost implicați politic.

Pentru că am hotărât să nu mai privesc de pe margine, să mă implic, să nu mai fiu nevoit să invoc eternul "în locul lor așa aș face".

Și nu în ultimul rând, pentru că am dreptul!

De ce PNL?

Pentru că mereu am avut simpatii liberale.

Pentru că în organizațiile din județul meu sunt oameni minunați, dedicați comunităților locale, gospodari care deja au demonstrat că merită, cu prisosință, votul oamenilor.

Pentru că în ultima perioadă de timp am avut șansa să cunosc lideri naționali, oameni valoroși, buni profesioniști, convingăndu-mă personal de bunele lor intenții.

Pentru că, în condițiile unei guvernări pline de greutăți inimaginabile, am simțit grija față de cetățeni, preocuparea pentru sănătatea și siguranța acestora în detrimentul cumulului de capital electoral.

Pentru că este partidul care poate să repornească România.

Pentru că PNL!

Unde în PNL?

Jos, la talpă, în linia întâi.

Voi fi un simplu membru de partid, fără să vizez vreo funcție de conducere.

Nu mă interesează vreo candidatură personală, nu îmi doresc niciun loc pe vreo listă. Dar voi susține, cu toată puterea și priceperea, candidații desemnați, având convingerea că, împreună, avem șansa să schimbăm "culoarea" județului", scrie Berbeceanu pe Facebook.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

România, în topul țărilor corupte, anunță Transparency International
28/01/2021 11:30

Ţările cu niveluri mai ridicate de corupţie au fost mai puţin capabile să facă faţă provocării de a stăvili pandemia de coronavirus, avertizează organizaţia Transparency International (TI), care a p ...

Bill Gates nu crede în conspirația COVID
27/01/2021 15:30

Într-un interviu acordat Reuters, Gates a vorbit de milioanele de postări online şi „teorii nebuneşti ale conspiraţiei” despre el şi despre expertul american de varf in boli infecţioase ...

Tudorel Toader face public un mesaj în care Marian Oprişan îi reproşa că nu a promovat OUG pentru graţiere şi amnistie
27/01/2021 08:13

  Fostul ministru al Justiţiei in Guvernul PSD Tudorel Toader face public un ”mesaj telefonic” din aprilie 2019, in care Marian Oprişan il anunţă că va cere revocarea sa din funcţie, r ...

FOTO - Vi-l mai amintiți pe Nicolae Ceușescu?
26/01/2021 12:27

Nicolae Ceausescu (n. 26 ianuarie 1918, Scornicesti, Romania – d. 25 decembrie 1989, Targoviste, Romania) a fost un dictator roman, secretar general al Partidului Comunist Roman, seful de stat al Republic ...

Prim-ministrul italian, la un pas de demisie
25/01/2021 16:07

Premierul si-ar putea inainta demisia presedintelui in cursul zilei de marti, scrie publicatia La Repubblica. Executivul din această tară trece in prezent printr-o criză politică după ce unul din parteneri ...

Mănușile senatorului american Bernie Sanders fac furori pe Internet și adună bani în scopuri caritabile
25/01/2021 12:00

Senatorul american Bernie Sanders, fotografiat la ceremonia de investitură de miercuri a preşedintelui Joe Biden in timp ce purta o pereche de mănuşi cu un singur deget şi aruncand o privire incruntată di ...

Soția lui Emmanuel Macron susține o campanie împotriva incestului
24/01/2021 11:25

O campanie online condusă de victimele incestului a izbucnit in Franţa. Totul a pornit de la acuzaţia conform căreia analistul politic Olivier Duhamel şi-a abuzat fiul vitreg Mii de oameni au postat in ...

 Cerere uriașă pentru mănușile senatorului Bernie Sanders
23/01/2021 10:15

 Mănusile pe care senatorul Bernie Sanders le-a purtat la ceremonia de investire a lui Joe Biden au devenit virale pe retelele de socializare. Lumea caută să isi achizitioneze acest tip de mănusi pu ...

Chile - A murit judecătorul Juan Guzman, cel care l-a pus sub acuzație pe fostul dictator Augusto Pinochet
23/01/2021 08:39

Fostul judecător chilian Juan Guzman, considerat un adversar redutabil al fostului dictator Augusto Pinochet, pus sub acuzare pentru crime impotriva umanităţii sub regimul său intre 1973 şi 1990 dar niciod ...

În ziua inaugurării, soții Biden au fost lăsați în frig în fața Casei Albe. Ușile erau închise
22/01/2021 13:00

  Usile Casei Albe erau inchise cand sotii Biden au sosit miercuri la resedinta lor oficială iar acestia au fost nevoiti să astepte cateva momente. A fost o eroare de protocol care s-a dovedit a fi nimi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei