Povestea masonului Mihail Sadoveanu

La 5 noiembrie 1880 s-a născut scriitorul Mihail Sadoveanu, povestitor, nuvelist, romancier, om politic (m. 19 octombrie 1961).
Mihail Sadoveanu a fost membru corespondent al Academiei Române din 26 mai 1916, membru titular din 1 iunie 1921 şi membru titular activ din 12 august 1948.

 

Cunoscut mai degrabă ca un ilustru scriitor decât ca om politic, Mihail Sadoveanu a lăsat posterităţii o operă care se întinde pe o jumătate de secol, având „amploarea unei întregi literaturi”. Raportat la curentele literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară drept un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ.

Din punct de vedre al orientării politice, la începutul activităţii sale, Sadoveanu a făcut parte din Partidul Poporului, apoi l-a urmat pe Constantin Argetoianu când acesta şi-a fondat propriul partid, timp în care fost numit preşedinte al Senatului. După instalarea regimului autoritar a lui Carol al II-lea, scriitorul s-a numărat printre cei fideli monarhiei, dar după venirea comuniştilor la putere acesta şi-a schimbat brusc orientarea politică devenind un fervent susţinător al regimului. Astfel, exact în acestă perioadă, Mihail Sadoveanu ocupă funcţia de preşedinte al Adunării Deputaţilor şi se numără printre cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui Mihai I.

Sadoveanu şi masoneria

Figura lui Sadoveanu e foarte controversată. Cea mai comentată pozitie a sa s-a produs in 1944 octombrie, când a publicat un articol “Lumina vine de la răsărit”. Aici îşi arăta obedienţa faţă de Armata roşie. A fost o lovitură bine ţintită care i-a asigurat o existenţă liniştită şi îmbelşugată pînă la sfîrşitul vieţii lui, în 1961. A trăit ca un clasic in viaţă, academician, onorat, decorat. Kremlinul nu a uitat serviciul din 1944 şi l-au tipărit in tiraje uriaşe, l-au răsplatit financiar pe măsură, i-au dat premiul Lenin pentru literatură, afirmă istoricul Stelian Tănase.

A fost urmat de alţi intelectuali şi artişti care s-au vîndut ocupantului străin. Dar Sadoveanu a fost primul dintre ei. Textul publicat atunci avea o formulare masonică, ca si gestul lui de “ obiedienţă.“ Sadoveanu a fost mason. A fost iniţiat în 1927, la Iaşi. Nu era singurul mason din cercul Vietii romanesti de la Iasi, mai erau Mihai Codreanu, Pastorel Teodoreanu etc. A suit repede ierarhia masonică datorită celebrităţii sale literare. În 1929 este deja grad 33 şi membru al “Supremului consiliu de grad 33 si ultim al ritului scotian antic si acceptat in Romania.“ În 1930 Loja Nationala din România este recunoscută de către Marea Loja Unită a Angliei din care au pornit toate jojile masonie existente. Era recunoaşterea activităţii masonice din România. Mare maestru era prinţul George Valentin Bibescu nepot de domn, aviator de valoare. Sadoveanu a făcut totul să îl înlăture, pentru a se înscăuna el şef suprem. Ceea ce a şi reuşit cu preţul unor sciziuni, scandaluri care au marcat anii 30. Sadoveanu este dezavuat, chipul lui este ars in efigie. George Valentin Bibescu demisionează. Marea lojă Naţională se destramă. O vreme coexistă două loji de rang naţional, fiecare invocînd pentru sine a fi singura legitimă.

Odată cu ridicarea extremei drepte, viaţa masonilor devine dificilă. Au loc atacuri, persecuţii etc. Anul 1937 aduce trecerea în adormire a masoneriei de rit scotian, şi tot în1937 regele Carol interzice Francmasoneria română unită. În noul creat Front al Renaşterii Naţionale, partid unic, patronat de rege, la vîrf se regăseşte şi Mihail Sadoveanu, decis să nu rămînă în afara jocurilor. Mai fusese preşedintele Senatului şi Camerei, director la Adevarul şi Dimineaţa dizolvate de guvernul Goga/Cuza. Era aşadar obişnuit să supravieţuiască în orice conjunctură.

În anii 40 masoneria a fost în adormire. S-a pus problema reînvierii după lovitura regală din august 1944. Sadoveanu a preferat să joace cartea rusească. Nu e mirare că a asistat impasibil la distrugerea lojilor masonice în anii 48-51 de către comunişti, şi la arestare şi închiderea în puşcării a multora dintre “fraţii” săi.