Povestea neștiută a imaginii de pe bancnota de 10 lei: locul atrage zeci de mii de turiști

17

Dimensiune font:

| 29-02-2024 09:52

Muzeul Astra din Sibiu găzduiește o atracție deosebită: casa de pe bancnota de 10 lei. Casa a fost vizitată chiar și de un fost președinte al FC Barcelona, informează Mediafax.

Casa din Vlădești, județul Vâlcea, a fost construită la 1835 și, de 18 ani, se află în Muzeul Astra, loc în care poate fi admirată de toți cei ce iubesc patrimoniul tradițional românesc.

Directorul general al muzeului sibian, Ciprian Stefan, este sufletește legat de aceasta: „De achiziția, transferul si reconstrucția casei m-am ocupat personal, fiind prima casă adusă si gestionată de mine aici, în muzeul în aer liber. A aparținut unei familii nobiliare, Mălăiescu, apoi preotului din comună. Casa este impozantă prin elevație, parterul fiind din piatră legată cu liant de pământ galben amestecat cu nisip și var, grosimea fiind de aproape 40 cm. Impresionează ferestrele de mici dimensiuni pe exterior și evazate in interior, fiind folosite ca apărare, pe când incursiunile de jaf otomane din Sudul Dunării, erau dese în Nordul Olteniei”.

Nu gasesc

Povestea și arhitectura casei

La primul nivel al casei sunt amenajate două încăperi, o bucătărie și o cameră, ambele fiind mobilate și decorate cu mobilier și obiecte din zona Vlădești, localitate cunoscută și în prezent pentru olărit și vastele livezi cu pomi fructiferi.

Casa a fost refăcută în 1926 și strămutată în Muzeul Astra în 2006. Doi ani mai târziu, a fost reconstruită și are forma exactă a celei de pe bancnota de 10 lei.

Nu gasesc

„Acest fapt a fost confirmat de foștii proprietari dar si de personalitățile care au decis prezența ei pe bancnotă”, subliniază Ciprian Ștefan, arătând în același timp că, în ultimii ani casa din Vlădești a avut zeci de mii de vizitatori, printre ei numărându-se miniștri, directori de bănci și chiar un fost președinte al FC Barcelona.

Bancnota de 10 lei a fost emisă de Banca Națională a României în anul 2005, pe ea fiind incluse tabloul „Rodica” al maestrului Nicolae Grigorescu, lucrare aflată în proprietatea băncii și expusă în Sala de Consiliu a acesteia, imaginea marelui pictor român, cât și desenul casei din Vlădești, realizat de graficianul Nicolae Săftoiu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO Nemo a câştigat Eurovision 2024 pentru Elveția cu piesa „The Code”
12/05/2024 10:04

 Editia 2024 a Eurovision a fost castigată de artistul Nemo, din Elvetia, cu „The Code", un cantec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care incheie o competiţie marcată de ...

 VIDEO Încordare maximă la Eurovision 2024 / Marea finală a concursului a început/ Toti interpretii
12/05/2024 09:33

 Mii de oameni protestează sambătă la Malmo impotriva participării Israelului la Eurovision Song Contest, precum si impotriva războiului din Gaza umbrind finala concursului, relatează Reuters. Sliman ...

Cabron, Smiley şi Puya au lansat piesa 'Departe de apus'
10/05/2024 18:28

Cabron, Smiley şi Puya marchează 20 de ani de prietenie şi de drum comun in industria muzicală cu lansarea melodiei "Departe de apus", o piesă-manifest dedicată tuturor celor care ţintesc sus şi nu renu ...

Nicolae Ciucă, mesaj special de Ziua Independenței României
10/05/2024 13:17

Pe data de 10 mai se implinesc 147 de ani de cand Romania si-a declarat independenta (1877). La această dată, Principele Carol I a semnat Declaratia de Independentă adoptată de Parlament cu o zi inainte, pe ...

VIDEO Finala Eurovision 2024, sâmbătă, 11 mai / Care sunt țările favorite și de ce nu participă România
10/05/2024 12:20

 Finala Eurovision 2024, organizată de Suedia, urmează să aibă loc sambătă, 11 mai, de la ora 22:00. Romania nu a participat in acest an la concursul muzical, iar TVR nu va transmite finala. Edi ...

Filmul „21 de rubini” al pr. Ciprian Mega este disponibil „la liber” pe Youtube
09/05/2024 16:12

Controversatul film „21 de rubini”, semnat de regizorul – preot Ciprian Mega, este disponibil „la liber” pe YouTube. Filmul, care critică anumite aspecte din viata Bisericii Ortodoxe si a societăti ...

Florin Piersic, în stare critică la spital
08/05/2024 21:06

Doctorul Horia Roşianu de la Institutul Inimii din Cluj Napoca a afirmat, miercuri, că actorul Florin Piersic, avea septicemie, cand s-a internat in unitatea medicală, şi a precizat că trebuiau indepărtat ...

Ștefan Bănică Jr., despre relația cu tatăl său. Reacția acestuia când i-a spus că vrea să fie actor: „Tu nu știi nici să vorbești”
08/05/2024 15:46

Intr-o rară incursiune in intimitatea sa, celebrul actor si cantăret Stefan Bănică Jr. a vorbit deschis despre relatia specială pe care a avut-o cu tatăl său, regretatul actor Stefan Bănică. Totodată, ...

Panseluțe –mituri și legende europene
07/05/2024 13:08

In cultura europeană medievală, panselutele erau considerate simboluri ale iubirii si credintei, iar legenda spune că ele au fost aduse pe pămant de către ingerii cerului pentru a oferi oamenilor sperantă ...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani
06/05/2024 19:32

Vestea tristă a trecerii in nefiintă a actorului britanic Bernard Hill a indoliat comunitatea artistică si fanii din intreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru interpretările sale memorabile din filmele T ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei