Pregătiri pentru Paști în Biserica Romano-Catolică

pasti-IS

Dimensiune font:

| 26-03-2024 12:23

Biserica Romano-Catolică celebrează în perioada 28-30 martie 2024 cele trei zile sfinte care precedă marea sărbătoare a Sfintelor Paşti. Aceste zile au o importanţă deosebită, pregătind sărbătoarea Învierii Domnului. Celebrările sfinte din aceste zile în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi vor fi prezidate de PS Iosif Păuleţ, episcop romano-catolic de Iaşi.

În dimineaţa de Miercurea Sfântă, 27 martie, are loc, începând cu ora 10.30, Liturghia crismei (a sfinţirii uleiurilor). Preoţii din toată dieceza vor fi în jurul episcopului, moment în care îşi vor reînnoi făgăduinţele din ziua hirotonirii. În cadrul sfintei Liturghii se vor sfinţi uleiurile pentru catehumeni (cei care urmează să fie botezaţi), pentru bolnavi şi crisma (ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoţilor, consacrarea altarelor etc.).

Joia Sfântă. Seara are loc Liturghia Cinei Domnului. Împărtăşania sau Cina Domnului, Preoţia şi porunca iubirii vor sta în centrul acestei Liturghii. În catedrala din Iaşi, Liturghia este la ora 18.00. În cadrul acesteia, este amintit gestul lui Isus de umilinţă care a spălat picioarele celor 12 apostoli la Cina cea de Taină. După Liturghie, la un altar lateral, credincioşii vor medita la pătimirile lui Cristos, rând pe rând, pe parcursul a patru ore de adoraţie şi rugăciune.

Vinerea Sfântă. După o tradiţie foarte veche, Biserica nu celebrează Liturghia în ziua aceasta. Seara se celebrează Pătimirea Domnului. Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar. Celebrarea Pătimirii Domnului are loc la Iaşi la ora 18.00 şi se compune din trei părţi: lecturi din Sfânta Scriptură (se proclamă Pătimirea Domnului Isus Cristos după Sfântul Ioan), adorarea sfintei cruci şi distribuirea Sfintei Împărtăşanii. Ziua aceasta este zi de post şi de abstinenţă.

Sâmbăta Sfântă. Cristos este în mormânt, ca atare Biserica este în tăcere. Nu este nicio celebrare. Toţi sunt invitaţi să mediteze pătimirea şi moartea lui Cristos.

Noaptea Sfântă. Noaptea aceasta este o priveghere în cinstea Domnului, astfel încât credincioşii, urmând îndemnul evangheliei, ţinând în mâini candele aprinse, să fie asemenea slujitorilor care îl aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă, pentru ca atunci când va sosi, găsindu-i veghind, să-i aşeze la masă. Întreaga celebrare a privegherii pascale are loc la catedrala din Iaşi începând cu ora 22.00. Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor - stau în centrul atenţiei acestei nopţi sfinte. La finalul Sfintei Liturghii se va merge în procesiune cu lumânarea pascală, simbolul Învierii lui Cristos, pe străzile oraşului.

Cu ocazia sărbătorilor pascale, PS Iosif Păuleţ a adresat credincioşilor o scrisoare pastorală, în care evidenţiază salutul Pace vouă!, primele cuvinte pe care Isus le-a adresat ucenicilor după învierea sa din morţi şi care exprimă atât de bine esenţa solemnităţii Învierii Domnului. Preasfinţitul aminteşte despre faptul că acestea sunt cuvintele cu care începe episcopul Sfânta Liturghie şi aceasta este urarea pe care doresc să v-o adresez cu bucurie şi acum, cu ocazia sărbătorilor pascale: darul păcii pe care Cristos l-a revărsat asupra ucenicilor după învierea sa din morţi să încălzească inimile noastre, pentru ca tristeţea, neîncrederea şi răutatea să facă loc bucuriei, speranţei şi iubirii!. Chiar şi în timpurile zbuciumate în care trăim, vremuri care pot face să încolţească cu uşurinţă în inimile noastre frica, nesiguranţa, neîncrederea păstorul Diecezei de Iaşi aminteşte că Cristos cel înviat vine la noi pentru a ne încuraja şi a ne transmite pacea sa, iar acest lucru se întâmplă în comunitate, pentru că foarte mult doreşte Isus ca ucenicii săi să formeze împreună o comunitate de fraţi şi surori, o adevărată familie a lui Dumnezeu, aşa cum ne sugerează tema anului pastoral din Dieceza de Iaşi. Spre finalul scrisorii pastorale PS Iosif exprimă îndemnul: Să ne deschidem inimile pentru a primi pacea Celui înviat, pe care ne-o oferă în mod special în sacramentul Spovezii! La Sfânta Liturghie, împreună cu ceilalţi fraţi în credinţă, îl vom întâlni şi îl vom primi în sufletele noastre ca hrană pentru viaţa veşnică.

Ziua de Paşti. Liturghia zilei de Paşti, din ziua de 31 martie, se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Sfintei Liturghii, credincioşii sunt stropiţi cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală (o lumânare mare, simbol al Învierii lui Cristos) este aşezată lângă altar. În catedrala ieşeană, Sfintele Liturghii au loc la orele: 8.00, 9.15, 11.00, 16.00, 18.00. PS Iosif Păuleţ va prezida Sfânta Liturghie de la ora 11.00.

Clara DIMA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Parcul fotovoltaic de la Țuțora are nevoie de aviz de mediu
08/05/2024 07:21

* investiţia se va intinde pe o suprafată de 5 hectare şi va avea o valoare de 1.219.411,20 de lei inclusiv TVA, urmand să fie realizată cu fonduri europene Agentia pentru Protectia Mediului (APM) va anal ...

Tramvai atacat cu pietre de un ieșean aflat în stare de ebrietate, la Filarmonică
08/05/2024 07:03

* de la inceputul acestui an, mai multi cetăteni au fost amendati de oamenii legii, la Iaşi, după ce au  vandalizat mijloacele de transport in comun * cele mai des intalnite fapte comise de agresori se ...

Noi licitații pentru închirierea locurilor de parcare de reședință
08/05/2024 06:34

Primăria Municipiului Iasi (PMI) organizează o nouă sesiune de licitatii publice cu strigare pentru inchirierea locurilor de parcare de resedintă. Prima dintre acestea va avea loc pe 14 mai, la ora 10, si ...

O nouă şansă pentru persoanele cu diabet
08/05/2024 06:21

Persoanele cu diabet de tip II sau cele insulinodependente au o nouă şansă pentru a-şi putea menţine in echilibru nivelul de zahăr din sange, recomandat de medici, odată cu lansarea pe piată, incepand d ...

Revoluția Urbană din Botoșani: Orașul care își redefinește viitorul prin investiții europene
07/05/2024 17:30

Actuala echipa de management a orasului a atras 203 de milioane de euro in ultimii 4 ani. In ultimii patru ani, Municipiul Botosani a cunoscut o dezvoltare impresionantă datorită implicării primarului Cosmi ...

Accident grav la Suceava. Cinci persoane au fost rănite în satul Roșiori
07/05/2024 12:51

Cinci persoane, dintre care una minoră, au fost rănite după ce un autoturism s-a răsturnat, marţi, in afara părţii carosabile, pe raza localităţii Roşiori, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului ...

  Țara Fagilor, Catedrala de lemn a Bucovinei
07/05/2024 11:44

Gigantii verzi, martori ai secolelor, domină peisajul,turistii fiind incantati de molizi care se inaltă pană la 60 de metri, brazii maiestuosi de peste 50 de metri si fagii robusti, care cresc la altitudini ...

A murit un fost rector al UTI
07/05/2024 11:00

S-a stins din viată prof. univ. dr. ing. Mihai Cretu, fost rector al Universitătii Tehnice din Iasi (TUIASI). Profesorul a fost rector al institutiei de invătămant superior in perioada 2000 – 2008. ...

Bărbat scos din fântână la Dorohoi
07/05/2024 10:54

Un bărbat in varstă de 63 de ani din municipiul Dorohoi a fost salvat de pompieri, marţi dimineaţă, dintr-o fantană adancă de aproximativ şapte metri, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru ...

Licitația pentru construcția depoului din Dacia a intrat pe ultima sută de metri
07/05/2024 07:57

Firmele care doresc să construiască noul depou din Dacia au la dispozitie mai putin de trei săptămani pentru a se inscrie la licitatie, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 mai 2024. Licitatia est ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei