Baladă pentru sufletul tău

Vorbeam deunăzi despre darurile pe care le avem şi nu folosim, despre dorinţele încuiate în cămara cu lucruri uitate şi despre visele înghesuite în buzunarele cusute cu ciuda de a nu fi împlinite niciodată. Am fost de acord că mulţi dintre noi ratăm şanse epocale în viaţă fiindcă nu ştim să ne folosim înzestrările cu care am venit pe lume ori ne uităm prea urât la cei din jur şi-i considerăm mult prea fraieri ca să ne fie parteneri. Sau, dimpotrivă, îi privim cu prea mult respect, deşi n-ar merita decât un salut omenesc, că aşa e frumos. Şi un gând bun, că aşa este creştinesc. N-am spus nimic despre cum ne folosim darurile noastre, cum le eliberăm, cum le punem la muncă pentru noi şi pentru cei din jur. N-am spus fiindcă nu ştiam ori nu ne-am gândit niciodată ce am putea face cu zestrea noastră.
Primul lucru este să o recunoaştem şi să ne-o asumăm. Să fim convinşi că ne-a fost dat să fim fericiţi, respectaţi, admiraţi şi iubiţi şi să împărtăşim aceleaşi sentimente şi trăiri cu cei din jur. Am cunoscut mulţi oameni care nu s-au gândit niciodată că starea de bine este o normalitate de care doar ei sunt responsabili şi nimeni altcineva. Ei trăiau mereu cu grija zilei de mâine, cu teamă faţă de cei din jur şi cu ură către colaboratori. Nu s-au gândit niciodată să privească soarele de la înălţimea corectă a propriei coloane vertebrale, ci doar sub povara grijilor şi a nemulţumirilor.
Apoi, după ce ne-am convins că avem mereu cămara cu daruri plină, să ne apucăm de lucru. Să facem doar ceea ce simţim că trebuie şi cum trebuie şi să nu ne călcăm niciodată pe suflet. Să acceptăm că uneori greşim şi să pricepem că iertarea nu este o favoare, ci o terapie prin care este bine să trecem singuri. Se vorbeşte tot mai mult că propriile gânduri ne creează lumea din jur, dar mai puţin de procedeul prin care se poate face acest lucru. Şi dacă tot am vorbit de misiunea personală şi de lucrurile pe care le avem de făcut, este bine să ştim şi cum funcţionează bumerangul emoţiilor. Toate trăirile pe care le avem se înmagazinează într-un totum universal, într-un bibliotecă astrală, dacă vreţi. Că sunt emoţii pozitive sau negative, nu contează. Contabilul ceresc trece pe răboj tot ce am lansat noi din suflet şi gând cu voie sau fără de voie, ştiu ori neştiut. Dacă am fost fericiţi, starea de bine s-a adunat la depozitul din banca astrală, depozit din care se întoarce ori de câte ori avem nevoie. Cu alte cuvinte, bine faci, bine găseşti. Dacă am trimis în Univers gânduri urâte, frici, stări de ură, în contabilitatea universală acest lucru s-a adunat. La fel şi cu stările celor din jur, nutrite de către ei sau pentru ei.
Să nu vă aşteptaţi să călcaţi pe suflete şi să primiţi înapoi fericire fiindcă nu va fi deloc aşa. La nivel social, poate veţi vedea zâmbete sub care se ascund rânjete de ură ori surâsuri înlăcrimate, dar la nivel de gând (a se citi şi energie) nu încape minciună. Aici ne putem pune la lucru darurile, imediat ce am acceptat să le eliberăm. E un exerciţiu pe care este bine să-l facem în fiecare secundă imediat ce ne-am hotărât să ne trăim vieţile noastre şi nu pe cele dorite de alţii, pe alte părinţilor, prietenilor ori altor oameni. Şi dacă tot vrem să ne oferim un dar, cel mai frumos cadou pe care îl putem face este către noi înşişi, acceptând faptul că suntem unici, irepetabili şi perfecţi.

Maura Anghel