Pasiune şi dăruire, un secret la îndemâna oricui

Există multe momente în care simţim că doar Cerul ne este limita şi este bine să ne bucurăm din plin de orice reuşită, fără a uita însă şi cât de mult am muncit. O femeie are simultan mai multe locuri de muncă, toate cerând iubire şi atenţie. Este poate şi mamă, şi soţie, şi fiică, şi angajat ori antreprenor, iar valoarea muncii este greu de cuantificat. Nimic nu se compară cu sentimentul că munca nu a fost în zadar, că în urmă au rămas construcţii solide ori s-au deschis căi ce altădată păreau de neatins.

Pasiune şi dăruire, un secret la îndemâna oricui

Au schimbat destine, au condus afaceri, au crescut şi au învăţat copiii, au salvat vieţi, s-au luptat pentru visele lor şi ale altora, au muncit, au iubit, au suferit şi au fost răsplătite prin dragul de oameni. Angela Zarojanu, antreprenor şi consilier local la Suceava, crede că în viaţă avem o datorie faţă de visele şi aspiraţiile noastre. „Ca să le îndeplineşti, trebuie să studiezi temeinic, să munceşti enorm, să depui pasiune în tot ceea ce faci şi să gândeşti pozitiv. Prin tot ceea ce fac îmi doresc tare mult să fiu de folos celor din jurul meu. Aceste lucruri mă încarcă de energie şi entuziasm şi îmi dau forţa necesară de a merge mai departe”, a spus Angela Zarojanu. Ea recunoaşte că a avut în viaţă foarte multe momente în care a simţit satisfacţia lucrului bine făcut, bucuria de a dărui şi a trăi frumos. Cât despre preţul succesului, nu vorbeşte niciodată, fiind bucuroasă cu tot ceea ce a obţinut.

Uneori se întâmplă ca succesul profesional să-l depăşească pe cel familial, dar pentru ca fericirea să fie deplină balanţa trebuie echilibrată rapid. „Nicio reuşită nu s-a ridicat peste trăirile produse de o realizare în familie. Un moment emoţionant a fost în toamna lui 2014, când mi-a reuşit extinderea seminariilor deschise cu studenţii într-un moment de cotitură al vieţii mele. A urmat un alt moment marcant al activităţii profesionale, când am înţeles ce tot ce am făcut în ultimii 25 de ani s-a compus din două etape, la o distanţă de un an: susţinerea prelegerii publice pentru acordarea conducerii de doctorat şi etapa a doua, reprezentată de prelegerea publică pentru ocuparea postului de profesor universitar”, ne-a mărturisit Daniela Şuteu, profesor universitar la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului Iaşi. La ce a renunţat pentru a ajunge aici? „La a fi mamă şi soţie cu normă întreagă. Dacă ar fi să reformulez cei 25 de ani , aş acorda atenţie mai multă vieţii de lângă mine pentru că, odată trecut, timpul (cu mine, cu familia) nu-l mai pot întoarce. Şi acest timp doare mai tare decât orice altceva”, a recunoscut Daniela Şuteu.

Cristina Bleorţu, din Dărmăneşti (Suceava) a câştigat recent Marele Premiu pentru cel mai bun student român din străinătate. Emoţia trăită a fost de nedescris. „Când urcam pe scenă întrevedeam abia, într-un joc tainic şi greu descifrabil de amintiri care se topeau una într-alta, ciudata activitate din anul universitar trecut care m-a împins la dobândirea acestui premiu. Şi mă gândeam că nu merit această onoare, că nu mă pot compara cu alţi studenţi merituoşi, dar priveam această distincţie drept ceva îmbucurător, firesc, care venea de la sine, pe un drum în care surprizele ţineau de cât de mult am crescut în plan personal”, a recunoscut Cristina.

Mulţi dintre noi suntem norocoşi atunci când ne dăm seama ce ne-a ţinut pe loc la un moment dat, aşa cum recunoaşte şi Raluca Zaharia, dirijorul Corului „Juniorii” al Operei Naţionale Române Iaşi. „Sunt o persoană care se implică 100% în reuşita unui proiect. Trebuie doar să cred în ideile proiectului şi să mă regăsesc. O dată cu venirea mea la Opera Naţională Română din Iaşi am renunţat brusc la activităţile studenţeşti, care îmi ocupau foarte mult din timpul liber. Îmi place foarte mult să mă simt în largul meu, oriunde, în orice circumstanţe. Dacă trebuie să mă înfrânez, înseamnă că nu am ce căuta alături de acele persoane. Deci, am sacrificat timpul petrecut cu «prietenii», dar a meritat pentru că mi-am găsit oamenii pe care mă pot bizui”, spune Raluca. În familia ei, fiecare are un program foarte încărcat, dar se susţin reciproc. „Victor (soţul ei – n.r.) este în acelaşi domeniu de activitate, ne întâlnim pe holurile Operei, ne îmbrăţişăm repede şi fiecare pleacă în sala lui de repetiţie. Ne înţelegem din priviri şi asta mă ajută enorm. Ştiu că sună himeric, dar chiar am reuşit să nu aducem Opera în casa noastră, ci să aducem aportul nostru în Operă. Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că cel mai frumos moment din viaţa mea se prelungeşte cu fiecare apariţie în public a corului de copii, pe care îl conduc”, a zâmbit Raluca, a cărei privire a mângâiat-o blând pe Eva, copila ei superbă, minunea din viaţa ei şi a lui Victor.

„Succesul apare atunci când suntem împăcaţi cu noi înşine”

Când vine vorba despre antreprenoriat lucrurile pot părea foarte dure, jocul afacerilor nefiind unul foarte lejer. Cu toate acestea, multe femei se descurcă bine şi reuşesc să păstreze un echilibru în viaţa privată şi cea de la birou. „Ca om de afaceri, este greu să identific un eveniment singular care defineşte cel mai frumos moment sau cea mai fulminantă ascensiune din viaţa mea, ca femeie de afaceri. Antreprenoriatul este un proces continuu, iar asta înseamnă că în fiecare zi eşti dator faţă de tine şi faţă de echipa pe care o coordonezi, să depăşiţi împreună noi obstacole, să stabiliţi noi limite şi să găsiţi puterea de a crea momente frumoase, chiar şi atunci când incertitudinile planează”, a recunoscut Mirabela Miron, vicepreşedintele CECCAR Iaşi. Pentru ea, antreprenoriatul este o alegere pro-activă în care renunţarea nu este o opţiune. „Nu poţi să faci afaceri fără compromis, însă nu putem confunda compromisul cu a te compromite. Nu cred că antreprenoriatul sau succesul în afaceri înseamnă renunţarea la timpul personal dedicat sieşi sau familiei. Dimpotrivă, succesul apare atunci când suntem împăcaţi cu noi înşine, când ştim care ne sunt limitele şi identificăm cu celeritate pârghiile pentru a le depăşi”, ne-a mărturisit Mirabela Miron. De altfel, de unde ar avea curajul, tăria şi puterea de a înfrunta toate provocările dacă nu din zâmbetul fiicelor ei şi din căldura familiei care o susţine şi alături de care nici Cerul nu mai este o limită?

Afacerile înseamnă şi dezvoltare personală, dar şi construcţie şi planuri pe termen lung, aşa cum a fost pentru Oana Tomescu, creatoarea brandului „Bentiţe de fiţe pentru fetiţe”, din Piatra Neamţ. Ideea afacerii s-a născut imediat ce a apărut pe lume prima ei fiică, Sofia, şi pentru care a creat primele accesorii. Nu s-a gândit nicio clipă că ar putea să-şi dezvolte o carieră în acest domeniu. A creat o bentiţă care a fost foarte apreciată, apoi a realizat cât mai multe modele, iar comenzile au început să apară imediat. „Acest lucru mi-a dat curaj şi am continuat să-mi dezvolt pasiunea până a ajuns la nivel de business. Am realizat sute de bentiţe, toate modelele pentru diferite ocazii, am trecut la turbane accesorizate cu flori, fundiţe, apoi la rochiţe. Toată munca a fost răsplătită şi mă bucur enorm că am ajuns să accesorizez sute de fetiţe frumoase şi fiţoase, cum îmi place să le spune”, a zâmbit Oana. Multă lume a întrebat-o cum a reuşit să facă atât de multe lucruri, iar răspunsul este foarte simplu: „Cu o bună organizare, ajutoare şi fără a pierde timpul deloc. Când am câteva clipe libere le petrec cu familia, cu cele două fetiţe, şi cu prietenii”.

Femei care au scris istoria

Preţul succesului are multe unităţi de măsură, depinde de fiecare la ce ne raportăm. Uneori cariera poate să o ia înaintea familiei, alteori timpul alocat afacerilor poate fi cu mult mai generos decât cel pentru propria persoană, însă finalul este frumos. Dovadă sunt şi realizările multe femei care au făcut istorie. De pildă, Luiza Zavloschi, prima femeie ajunsă învăţător în ţară. „Din toată România, tocmai în fundul judeţului Vaslui s-au găsit nişte ţărani luminaţi care să îşi atribuie un rol atât de progresist cum a însemnat alegerea unei femei în fruntea comunităţii»”, a spus etnologul Dan Ravaru. De numele regretatei Iulia Hălăucescu se leagă deschiderea Muzeului de la Tarcău, dar şi Muzeul de Artă din Piatra Neamţ, iar de cel al Sofiei Ionescu Ogrezeanu începuturile neurochirurgiei. Sofia venea din Fălticeni, un orăşel din Moldova, dar asta nu a împiedicat-o să facă istorie în medicină şi să fie recunoscute drept prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei. Felicia Ţigănescu este o altă doamnă pentru care doar Cerul a fost limita. Venită din Horodnicul de Jos (Suceava), a zburat alături de păsări şi le-a demonstrat femeilor că brevetul de pilot nu este doar un document purtat de bărbaţi. „Când învăţam despre păsări, mergeam să le recunoaştem prin pădurile din împrejurimi. Le zburătăceam de prin cuiburi şi ele se ridicau în văzduh. Aripile le străluceau ca fuselajul planorului. De-atunci a-ncolţit în mine dorul de zbor”, spunea Felicia Ţigănescu. Ea a zburat pentru ultima oară atunci când avea aproape 90 de ani.

Cartea viselor rămâne deschisă pentru fiecare dintre noi şi suntem singurii responsabili de cât de multe lucruri ne vom aminti peste ani. Singurul sfat pe care îl poate oferi orice femeie de succes este să nu lăsăm timpul să ne ascundă dorinţele.

Maura ANGHEL

 

„Fiecare femeie ar trebui să se folosească de ce a primit de la Mama Natură înainte ca Tatăl Timp să i le ceară înapoi” – Laurence J. Peter