România nu va mai avea medici de familie

MCZoYXNoPTVhNzk5M2VjYTI5MWM2NmM2YmJkMDdiMzAxZTkyMWE3.thumb

Dimensiune font:

| 20-06-2022 08:29

 

România are nevoie urgentă de peste 2000 de medici de familie. În 424 de localităţi nu există niciunul. Preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, estimează că peste 10 ani nu vom mai avea medici de familie, în condiţiile în care în prezent aproape jumătate au peste 61 de ani, iar cei sub 35 de ani reprezintă doar 2,2% din total. „Vom muri mai repede şi vom fi bolnavi mai repede”, avertizează şi Raluca Zoiţanu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie

Într-o solicitare făcută către universităţile de Medicină şi Farmacie, filialele Colegiului Medicilor şi Asociaţiile Medicilor de Familie, DSP Vaslui cere sprijin pentru informarea şi îndrumarea medicilor de familie care ar fi interesaţi să ocupe posturile vacante de medic de familie din 8 comune rămase fără astfel de specialişti pentru că şi-au încetat activitatea la cabinetele de acolo. Sunt comune aflate la câţiva zeci de kilometri de municipiul Vaslui şi Bârlad.

Din păcate însă, aceasta nu este o solicitare singulară, ci doar una dintre cele mai recente, făcute la jumătatea acestei luni. Frecvent apar astfel de solicitări în multe zone ale ţării. Statistic, aşa-numitul fenomen de „deşertificare” din punct de vedere al asistenţei medicale în foarte multe zone devine tot mai acut pe zi ce trece.

Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a explicat că în 424 de localităţi din ţară nu există medic de familie, în timp ce în peste 1000 de localităţi necesarul de medici de familie nu este acoperit.

În plus, o mare problemă este şi îmbătrânirea acestor specialişti. În acest sens, spune Daniel Coriu, peste 10 ani nu vor mai exista medici de familie în România, iar birocratizarea excesivă a muncii lor este principala cauză a faptului că tot mai puţini medici tineri intră în sistem. „În România avem 424 de localităţi fără medic de familie şi de asemenea avem peste 1000 de localităţi - 1098, cu necesar neacoperit de medici de familie. Noi considerăm un deficit de medici de familie undeva de 2200. Acum 10 ani aveam aproximativ 12.000 de medici de familie în relaţie contractuală cu Casa, acum avem sub 10.000. Foarte importantă este îmbătrânirea populaţiei medicilor de familie. 47%, aproape jumătate din medicii noştri de familie, au peste 61 de ani. Aproape jumătate vor ieşi la pensie peste câţiva ani. Noi peste 10 ani nu vom mai avea medici de familie”, spune acesta.

Daniel Coriu: „Vorbim de două Românii”

În România, numărul de medici este împărţit disproporţionat. În marile centre universitare sunt cei mai mulţi, în timp ce în celelalte zone lipsesc sau necesarul nu este acoperit. În cazul unor boli precum cele hematologice, de exemplu, cei mai mulţi pacienţi diagnosticaţi provin din mediul urban, tocmai pentru că cei din foarte multe zone rurale, care ar trebui văzuţi de medic, nu au acces la asistenţă medicală. Daniel Coriu vorbeşte despre importanţa existenţei în fiecare localitate a unei echipe coordonate de medicul de familie, nu doar a medicului de familie. „Vorbim de două Românii. O Românie unde numărul de medici este peste media europeană, respectiv Bucureştiul, Doljul, Timişul, Clujul, Mureşul şi Iaşul, unde sunt concentraţi peste 50% din medicii României, şi restul 37 de judeţe care au 27.000 de medici. Ca să vorbim în mod particular despre medicina de familie, cele mai afectate judeţe sunt Tulcea, Vrancea, Sălaj, Covasna şi Călăraşi”, spune aceasta. Ana POP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Peste 22.000 de copii şi adolescenţi suferă de afecţiuni psihice, susține ASSMB
06/05/2024 20:03

Peste 22.000 de copii şi adolescenţi din Romania suferă de afecţiuni psihice, sustine Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB), actuala infrastructura fiind total depăsită. In a ...

Prăjelile și zahărul, în topul alimentelor cu potențial cancerigen, avertizează dr. Cezar
06/05/2024 19:55

Prăjelile si zahărul sunt pe primele două locuri intr-un top al alimentelor cu potential cancerigen, mai ales dacă sunt mancate frecvent si in cantităti mari. Cardiologul Cezar pune pe primul loc prăjeli ...

Gripă aviară: ”Dovezi puternice” că virusul a trecut pentru prima dată de la mamifere la om
06/05/2024 19:49

Cercetătorii sunt ingrijorati că gripa aviară s-a răspandit de la mamifere la oameni pentru prima dată, marcand un alt pas in evolutia virusului H5N1. O nouă analiză ajunge la concluzia că există ” ...

Neurologul Constantin Dulcan avertizează: Gândurile negative pot fi cauza bolilor, inclusiv a cancerului
06/05/2024 19:42

In cadrul unei emisiuni televizate, reputatul neurolog Dumitru Constantin Dulcan a adus in atentie impactul devastator pe care gandurile negative il pot avea asupra sănătătii noastre. Afirmand că stresul, i ...

Remedii eficiente pentru excesele culinare de Paște
05/05/2024 17:29

Sărbătorile de Paste sunt adesea asociate cu mese abundente si delicioase, care pot duce la excesele culinare. Dacă ai exagerat putin cu mancarea in această perioadă si te confrunti cu disconfort gastroint ...

Cele două legume pe care să le mănânci obligatoriu de Paște: “Detoxifică ficatul”
04/05/2024 14:40

 Cele două legume pe care să le mănanci obligatoriu de Paste. Au beneficii uimitoare si nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbătoare. Mihaela Bilic a dezvăluit cele două legume pe care să le ...

Cât timp rezistă ouăle roșii fără să devină un pericol pentru sănătate
04/05/2024 12:51

Directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Alexandru Ciric, a explicat, la Antena 3 CNN, cat timp rezistă ouăle fierte de la Paşte, fără să fie periculoase pentru sănătate. "Î ...

Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
04/05/2024 05:31

Au apărut rezultatele analizelor in cazul copilei de 4 ani care a murit după ce a mancat peste macrou cumpărat de la un magazin din Călărasi. Bunicul fetei este in continuare in spital. Ce continea macrou ...

Cum depistezi ouăle expirate. Cinci metode rapide pentru a le evita
01/05/2024 19:46

 Atentie la ce fel de ouă consumati de Paste: spitalele din Romania raportează an de an, in această perioadă, o explozie a cazurilor in care oamenilor li s-a făcut rău. Iată aspectele de care trebu ...

Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează începând cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei”, cod SMIS 313491
01/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Aprilie 2024 SPRE O NOUĂ ERĂ A STOMATOLOGIEI Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează incepand cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei