Daune de 250.000 de euro pentru bărbatul care, dintr-o culpă medicală, a rămas fără penis. Ce spune pacientul

3_11zon

Dimensiune font:

| 01-03-2024 07:02

Printr-o decizie definitivă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău e obligat, alături de mai mulţi medici, la plata sumei de 250.000 de euro, cu titlu de daune morale, unui pacient care a suferit o inflamaţie a organului sexual, ca urmare a unor manevre greşite de montare a unei sonde urinare, ulterior medicii de la o altă unitate spitalicească fiind nevoiţi să i-l amputeze pentru a-i salva viaţa, potrivit Agerpres.

Decizia definitivă a fost publicată de Curtea de Apel Ploieşti.

Iniţial, Judecătoria Buzău stabilise cuantumul daunelor morale la 500.000 de euro, decizia fiind atacată cu apel de către părţile civile din dosar şi SJU Buzău.

„Soluţia, din punctul meu de vedere, este nedreaptă”

Cuantumul despăgubirilor este nesatisfăcător raportat la un alt caz similar pentru care instanţa a acordat despăgubiri de 500.000 de euro, spune avocatul pacientului.

„Soluţia, din punctul meu de vedere, este nedreaptă şi discriminatorie faţă de precedentul judiciar creat. În cazul 'Ciomu' s-au acordat 500.000 de euro şi, mai mult decât atât, victima a suferit acel incident anesteziat. (...) Despre aprecierea probelor şi sumele pe care instanţa le-a apreciat că ar fi îndreptăţită persoana vătămată să le primească - este o apreciere subiectivă. Din păcate, în sistemul nostru de drept nu sunt reglementate anumite valori care să conducă la o justă despăgubire a persoanelor care sunt victimele unor astfel de situaţii, aşa cum se întâmplă în Franţa", a declarat, pentru Agerpres avocatul Cristina Moiseanu.

Potrivit acesteia, starea pacientului buzoian ar fi fost alta în situaţia în care personalul medical ar fi dat dovadă de empatie.

„Ceea ce nu ne-am învăţat minte este să încercăm să mai lăsăm aceste motivări că sistemul este de vină, pentru că oamenii sunt în principal de vină şi trebuie să fim mai empatici indiferent de situaţie. Nimeni nu neagă importanţa medicului şi a muncii sale, nimeni nu pune la îndoială faptul că om fiind la rândul lui poate greşi, în schimb mai multă empatie nu poate strica nimănui. Practic, domnul Maroleanu a ajuns în situaţia în care este datorită lipsei totale de empatie. Nimeni nu a spus că medicii nu aveau dreptul la concedii, în schimb aveau cea mai mică posibilitate să informeze pacientul şi aparţinătorii că există şi posibilitatea externării la cerere şi să se adreseze unei instituţii în care să existe un medic urolog care să îi acorde atenţia necesară pentru problema pe care a avut-o”, a subliniat Cristina Moiseanu.

„Nu i-au acordat niciun fel de atenţie, deşi el a reclamat tot timpul că există dureri"

Potrivit acesteia, bărbatul a ajuns în situaţia amintită din cauza unei chestiuni banale.

„El a fost diagnosticat cu parafimoză. Parafimoza este rezultatul probabil al unei infecţii, o sondă urinară care a fost montată incorect, evacuată incorect, dar asta e mai puţin relevant. Pacientul putea să vină şi de acasă, problema e că nu i-au acordat niciun fel de atenţie, deşi el a reclamat tot timpul că există dureri", a mai spus Cristina Moiseanu.

„Ajunsesem la un moment dat îmi doresc să protestez public”

Faptele s-au petrecut în urmă cu 10 ani.

După decizia definitivă a Curţii de Apel Ploieşti, pacientul Costică Maroleanu apreciază că procesul a fost unul greu şi stresant.

„Procesul a fost unul greu, stresant, ajunsesem la un moment dat îmi doresc să protestez public, dar asta este. Despre decizie nu ştiu ce să spun, corectă zic eu. Cu sănătatea nu sunt chiar extraordinar de bine, am diabet, sunt pe insulină de doi ani tot pe fondul stresului, din pricina supărărilor. Am 63 de ani împliniţi în toamnă. În 2014 s-a întâmplat, de Crăciun, şi în primăvară cred în 2015 s-a făcut plângerea penală. Au trecut aproape 10 ani", a declarat, pentru Agerpres, Costică Maroleanu.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:55

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Atinge memoria profundă dinlăuntrul celulelor
21/04/2025 16:19

Există o liniste care nu vine din afară, ci din golul pe care il lasi in tine. E linistea de după a treia zi de post, cand trupul nu mai cere, dar parcă incepe să vorbească. Într-o casă retrasă, ...

Laptele și ouăle, cei mai puternici alergeni alimentari
21/04/2025 13:19

Alergiile alimentare reprezintă o provocare tot mai mare pentru sănătatea publică, fiind in crestere atat ca frecventă, cat si ca severitate. Studiile arată că pană la 10% din populatia din tările dezv ...

Paște cu zgomot: În România, decibelii folosiți de sirenele salvărilor și pompierilor sunt la limita maximă recomandată de UE
20/04/2025 21:13

 În zilele de Sărbătoare, ca acestea, in Romania urbană devine si mai distinct sunetul de sirenă, des intalnit, al masinilor de urgentă. Sirenele se percep puternic in Bucuresti, unde 15% dintre ...

Cozonaci cu 21 de E-uri și adaosuri comerciale „nesimțite” / Cum sunt păcăliți consumatorii în magazine
20/04/2025 19:01

 Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor a analizat peste 20 de sortimente de cozonaci din marile lanturi de magazine si a găsit produse pline de E-uri. La randul său, Aurel Popescu, prese ...

Cum să scapi de arsurile la stomac în câteva minute. Trucul simplu al unui gastroenterolog VIDEO
20/04/2025 17:58

 Atunci cand ai arsuri la stomac sau reflux acid, poate părea că disconfortul nu va dispărea niciodată. S-ar putea chiar să fugi la dulapul cu medicamente pentru a lua antiacide si a ameliora disconfo ...

'Cocktailul toxic' care se formează în casa fiecăruia dintre noi: Este un pericol major pentru sănătate
20/04/2025 12:18

Cercetătorii au analizat praful menajer din 10 tări din casele Europei si au ajuns la concluzia că avem un adevărat ”cocktail toxic” in locuinte. Luate individual, fiecare dintre substantele ana ...

De ce ar trebui să te gândești de două ori înainte să mănânci salată ambalată. Nici spălarea acasă nu o face mai sigură: odată fixate, nu se duc cu apă
20/04/2025 11:36

 Probabil cumperi anumite produse alimentare pentru comoditate, ca să economisesti timp cand pregătesti masa. Verdeturile pre-spălate, precum salata sau spanacul la pungă, par o alegere logică dacă i ...

Cât timp rezistă ouăle de Paște la frigider. Modul corect de depozitare pentru a le păstra proaspete și sigure de consum
20/04/2025 10:51

 Ouăle fierte de Paste pot fi păstrate in frigider pentru o perioadă de 7 pană la 10 zile, cu conditia să fie depozitate corect. Acestea trebuie tinute intr-un recipient etans sau intr-o cutie special ...

Spitalele, farmaciile si centrele de permanentă deschise in perioada Sarbatorilor de Paste
19/04/2025 21:53

Pentru perioada 18-21 aprilie 2025, caracterizată prin zile libere, DSP Iasi informează publicul cu privire la unitătile medicale de urgentă, farmaciile si centrele de permanentă disponibile. Spitale cu U ...

Problemele din sistemul medical românesc și drepturile pacientului ignorate
19/04/2025 19:28

În Romania, drepturile pacientilor sunt prevăzute de Legea nr. 46/2003, care ar trebui să garanteze accesul la servicii medicale de calitate, protectia vietii private si consimtămantul informat. Î ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei