Ieşenii sunt aşteptaţi să participe la 'Promenada Inimilor'
Sute de persoane sunt aşteptate să participe la cea de-a XI-a ediţie a proiectului "Promenada Inimilor Iaşi", care se derulează duminică, de la ora 9,00, în cadrul Săptămânii Mondiale a Inimii.
Prof.univ.dr Florin Mitu, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului de Recuperare Iaşi, a declarat că evenimentul constă într-o plimbare, în cadru organizat, la care poate participa oricine.
Aceeaşi sursă a explicat că "Promenada Inimilor Iaşi" îşi propune să crească nivelul de conştientizare în rândul populaţiei a importanţei mişcării fizice în prevenirea bolilor cardiovasculare.
"Scopul proiectului este cel de conştientizare a populaţiei, indiferent de categoria de vârstă, asupra importanţei activităţii fizice în menţinerea unei inimi sănătoase. Un număr zilnic de 5000 de paşi reduce riscul bolilor cardiovasculare şi contribuie la creşterea calităţii generale a vieţii. Prin intermediul programului "Promenada inimilor", program care se află la cea de-a XI-a ediţie, dorim să promovăm atât mişcarea, cât şi un stil de viaţă sănătos", a declarat prof.univ.dr. Florin Mitu.
Potrivit sursei citate, traseul "Promenadei Inimilor" măsoară 5 kilometri, având ca punct de plecare statuia lui Mihai Viteazul din Copou, staţia Stadion, şi sosirea pe Bulevardul Ştefan cel Mare. Pe traseu vor fi amenajate şase puncte de informare, la care voluntarii vor oferi asistenţă medicală gratuită participanţilor.
Programul "Promenada inimilor" a fost iniţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi a fost implementat cu succes în 10 de ţări europene până în prezent. În 2023, peste 2000 de persoane au participat la evenimentele "Promenada Inimilor" organizată în peste 20 de oraşe din România şi Republica Moldova.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Beneficiile și utilizările culinare a legumelor verzi
Cine a inventat regula celor 10.000 de pași pe zi
Tratament nou pentru copiii cu o boală rară de ficat
7 ritualuri zilnice pentru ochi frumoși și sănătoși
Ceaiul de hibiscus: beneficii, riscuri și recomandări
Varza, leguma ieftină care apără organismul
Echilibrul Perfect: Cum Să Alegi Calitatea în Estetica Dentară Fără Compromisuri
Alarmă medicală: de ce tot mai mulți tineri fac cancer?
Pentru un milion de români, fiecare respirație devine o loterie
Cancerul tiroidian avansat are o nouă terapie rambursată
Medicamentele de slăbit schimbă piața
Medici încătușați, la Câmpulung Moldovenesc
Ultimul domnitor al Moldovei, mutat la Inspectoratul de Jandarmi
Iaşul ar putea deveni centrul unui viitor cluster dedicat industriei aerospaţiale
Isărescu: „Cursul euro e unde trebuie”
Un avion de luptă F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană
3 zile, atât ai la dispoziție să avizezi dauna Generali corect sau să pierzi săptămâni
Tot mai mulți părinți refuză vaccinarea copiilor
INIMO - Iașul dă din nou tonul solidarității
Sportul și tineretul, la loc comanda! Consiliile județene mai încearcă
Imagini din Piața CUG. Prețurile de astăzi!
Mai încet cu primadona pe scările de la Cotroceni!
Liceul „Miron Costin” este singurul hub AI din Iași
Liberalii cer PSD-ului să înainteze urgent o propunere de prim-ministru
Iașul nu doarme cinci zile: Tudorul devine epicentrul distracției studențești din România!
Prăjitură pufoasă cu vișine, rețeta simplă pentru un desert de casă
Anunț privind începerea proiectului „CONSTRUIRE CRESA IN COMUNA SARU DORNEI, JUDETUL SUCEAVA”
Iașul are peste 1.800 de joburi online. Vânzările domină recrutările
Medicii de la Urgențe au apelat la ISU pentru a scoate verigheta de pe degetul unui ieșean
Un campion mondial de kendama vine la Iași. Show gratuit pentru copii
Spitalul Clinic Căi Ferate Iași anunță finalizarea proiectului cu titlul „E-UPGRADE SPITALUL CLINIC CĂI FERATE IAȘI”-
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Imagini din Piața Nicolina. Prețurile de astăzi!
Inflația scapă de sub control. Multe produse și servicii devin inaccesibile
Haos total pe Autostrada Unirii A8!
Tensiunile dintre PNL și PSD au explodat din nou pe scena politică
La Cotroceni, malițios, iese fumul de pucios
Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor
Două medalii naţionale, dar şi un favorit accidentat!
Varianta de Ocolire Podu Iloaiei va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare!
Ceaiul de hibiscus: beneficii, riscuri și recomandări
Grindeanu aruncă în aer scena negocierilor pentru viitorul govern
Rețeta de sâmbătă: borș cu leuștean verde