POSTUL poate invinge CANCERUL!
Un STUDIU realizat de cercetatorii de la Universitatea de Sud a Californiei a aratat ca postul nu doar ca ajuta sistemul imunitar sa se "repare", dar chiar induce si procesul de regenerare a acestuia.
Alt studiu realizat pe pacientii care faceau chimioterapie, a aratat ca acelora care nu mancau pentru o perioada mai lunga de timp le scadea nivelul globulelor albe. Acest lucru induce schimbari mari, in sensul ca incepe regenerarea corpului prin celulele stem ale noului sistem imunitar. Cu alte cuvinte, postul genereaza un nou sistem imunitar, gata sa lupte si sa faca fata oricarei boli.
Cercetatorii au mai aratat ca efectele postului i-a ajutat pe pacientii care au optat pentru chimioterapie sa sufere mai putin din cauza efectelor secundare. De asemenea, postul a diminuat cresterea tumorilor si chiar a facut cancerul sa dispara, in cazul anumitor pacienti. Potrivit profesorului doctor Valter Longo, de la Universitatea din California:
"Ceea ce am remarcat este faptul ca celulele canceroase incearca, intr-un fel, sa compenseze lipsa acestor efecte ale cancerului. Incearca sa le inlocuiasca cu altceva, dar nu reusesc, deoarece organismul se regeneaza de la sine prin post, asa ca, aceste celule se sinucid, practic."
Dupa cum am mai mentionat, cercetatorii au observat postul "reuseste intr-un mod eficient" sa instaureze regenerarea intregului organism. In acest fel, sunt activate CELULELE STEM care creeaza noi globule albe si incep procesul de regenerare a sistemului imunitar.
Drept raspuns celor care considera ca POSTUL (atat cel tinut doar cu apa, cat si cel bazat pe sucuri naturale) i-ar putea afecta intr-un fel negativ pe pacientii bolnavi de cancer, doctorul Longo a concluzionat ca "nu exista nicio dovada care sa ateste ca postul ar putea fi periculos, in schimb exista multe dovezi care arata ca este benefic. Majoritatea oamenilor au declarat ca s-au simtit foarte bine in timpul postului, foarte putini fiind cei care au remarcat stari de lesin sau o crestere temporara a markerilor ficatului."
Este important de remarcat ca exista mai multe modalitari de a posti. Poti sa postesti doar cu apa, fara sa consumi nimic altceva. Exista posturi care dureaza 16 ore si altele care pot tine chiar si 30 de zile, in functie de afectiune.
In ultima vreme, unul dintre cele mai populare POSTURI a fost cel cu SUCURI VERZI, acesta fiind o modalitate minunata de a relaxa sistemul digestiv, in timp organismul se detoxifiaza si se infrupta din nutrienti regeneranti, gasiti de regula in plante, legume si fructe.
De exemplu, o cura de 3 zile tinuta o data pe luna poate accelera repararea sistemului imunitar si ajuta corpul sa se vindece de boli cronice precum CANCERUL sau efectele devastatoare ale chimioterapiei.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemanatoare
Transformarea buzelor cu acid hialuronic: procesul, beneficiile si intretinerea
Cum se tratează cataracta și cum funcționează implantul de cristalin
Strugurii ingrasa?
Ce paine nu ingrasa deloc
Care este diferența dintre discopatia lombară și hernia de disc? Iată care este tratamentul celor două afecțiuni!
Extraveral și Xanax Efectele adverse ale medicamentelor
Murăturile, medicamentul natural care reface flora intestinală
Ceașca de cafea de dimineață te poate face să te simți plin de energie
Ai probleme cu somnul? Ce schimbări să faci, ca să revii la un program normal
Robotul Da Vinci: cum schimbă chirurgia minim invazivă
De ce e bine să dormi pe partea stângă
Premieră națională, la Spitalul de Recuperare
Sclavie modernă, la Hadâmbu!
Șomaj record în inima Moldovei. Iași, fața nevăzută a județului care se crede european
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Trenul Iași – Timișoara, „obligat” să meargă cu 200 km/h!
Două spitale ieșene își caută manageri prin toată Uniunea Europeană
Bătălie aprigă pe A8, la Iași! Constructori din șase țări se luptă pentru cel mai scump tronson rutier din istorie
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Profesorii fug din școli. Fosta șefă a ISJ Iași, Luciana Antoci, avertizează: „Plata cu ora nu mai motivează pe nimeni”
Alertă sanitară: focare de hepatită A în județ! Zeci de copii, spitalizați
Economie
Valoarea tichetului de masă a fost limitată la 45 de lei. Suma abia acoperă un prânz modest
Explozia joburilor part-time a fragmentat economia Iașului
Se anunță o nouă criză alimentară. Aproape jumătate din ouăle României pleacă la export
Puterea de cumpărare a ieșenilor s-a prăbușit. Energia și mâncarea le-au golit buzunarele
Stabilitatea leului, asigurată de fondurile străine
Se clatină scaunele șefilor din vămi
Invatamant
Sărbătoare la prima școală de învățători din țară. Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași împlinește 170 de ani
Elevii de la Informatică descoperă valoarea învățării experiențiale
Tema pentru acasă” – Lecția de demnitate care a unit două maluri de Prut
„Mate Remedial” începe în școlile din Iași. Avatarul digital „Relu” vrea să-i ajute pe elevi la teme
Educația copiilor, terenul pe care se luptă părinții
„Ecouri de Lumină”. Tinerii artiști ieșeni duc muzica clasică în inimile românilor din Madrid
Ultima Ora
Ce a putut lăsa un bucureștean la amanet
Mită sub formă de bani și construcții
Sfaturi si dieta rapida de slabit
Spitalul groazei din Târnăveni! Pacienți legați de scaune, lăsați dezbrăcați în frig și să trăiască printre mizerie și mucegai
Giovanni Becali o susține pe Farul, echipa lui Gică Hagi
