Unul din cinci copii are probleme de sănătate mintală

 * depresie, anxietate, ADHD și sinucideri la vârste tot mai fragede – realitatea dură a copilăriei moderne nu mai poate fi ignorată * cifrele sunt șocante, iar cauza îi privește direct pe părinți

În casele aparent normale ale părinților de astăzi, în spatele pereților colorați și al ecranelor luminoase, se petrece o tragedie tăcută. Copiii, cele mai frumoase bijuterii ale vieților noastre, se află într-o stare emoțională alarmantă, o suferință pe care mulți adulți nu o observă sau aleg să o ignore.

Datele vorbesc de la sine: unul din cinci copii are probleme de sănătate mintală. ADHD-ul a înregistrat o creștere de 43% în ultimii ani, depresia la adolescenți a crescut cu 37%, iar rata sinuciderilor în rândul copiilor între 10 și 14 ani a crescut cu 200%. Aceste cifre nu mai pot fi trecute cu vederea. Ele nu sunt statistici sterile, ci reflectă realitatea dureroasă a unor copii care trăiesc cu goluri emoționale, cu singurătate, cu presiune constantă și cu lipsa unor repere clare.

Fundamentele unei copilării sănătoase – precum prezența părinților, stabilitatea emoțională, limitele clare, responsabilitatea, alimentația echilibrată și mișcarea în aer liber – sunt tot mai rare. În schimb, copiii sunt înconjurați de o stimulare excesivă, de bunuri materiale care le umplu camerele, dar nu și inimile. Mulți trăiesc cu părinți distrași, care petrec mai mult timp pe telefon decât în conversații autentice, cu adulți permisivi care le dau voie să conducă lumea fără să le ofere ghidaj, fără să le spună „nu” atunci când e nevoie.

„În acest peisaj, se dezvoltă un sentiment toxic de îndreptățire: copilul merită totul fără efort, fără răbdare, fără asumare. Lipsa somnului adecvat, mesele dezorganizate și un stil de viață sedentar contribuie la fragilizarea întregii structuri psihice a copilului. Fără spații pentru plictiseală, fără momente în care mintea să stea în liniște, fără oportunități reale de conectare emoțională, copiii devin prizonieri ai unui ritm de viață care nu le aparține”, spun medicii pediatri..

Totuși, mai este speranță. Numeroase familii au observat schimbări notabile în doar câteva săptămâni după ce au făcut câteva ajustări simple, dar ferme. Întoarcerea la limite clare, stabilirea unui program regulat de somn, eliminarea telefoanelor la masă, reintroducerea cinei în familie, petrecerea timpului în aer liber și încurajarea copilului să își asume responsabilități potrivite vârstei pot produce schimbări vizibile.

Părinții sunt încurajați să nu își protejeze excesiv copiii de greșeli sau disconfort. A-i lăsa să se lovească uneori de eșec, a le arăta cum să-și curețe singuri o portocală, cum să aștepte rândul, cum să spună „te rog” și „mulțumesc” fără a fi forțați, sunt lecții de viață esențiale. Emoțiile se învață, la fel ca regulile gramaticale. Un copil nu se naște cu instrumentele autoreglării emoționale, ci le dobândește prin oglindire – iar părintele este prima și cea mai importantă oglindă.

Nu e nevoie de rețete miraculoase sau de cursuri costisitoare. Este nevoie, mai presus de toate, de timp. Timp autentic. Timp fără telefon. Timp pentru privit ochi în ochi, pentru joacă fără scop, pentru îmbrățișări, râsete, povești. Este nevoie ca părintele să redevină prezent, activ, atent. Este nevoie ca adulții să înțeleagă că „plictiseala” nu e un dușman, ci un spațiu fertil în care se nasc ideile, reziliența, echilibrul interior.

Această tragedie emoțională a copiilor nu e zgomotoasă. Nu vine cu strigăte, ci cu retragere, cu tăceri apăsătoare, cu crize de furie neînțelese, cu insomnii și lipsă de sens. Însă ea poate fi oprită. Se poate schimba cursul ei, chiar din această seară, cu o decizie simplă: să lași telefonul deoparte și să-l privești pe copilul tău în ochi. Să-l întrebi cum se simte. Să-l înveți cum să trăiască. Și, poate mai ales, să fii tu cel care trăiește cu adevărat.

Nicoleta ZANCU