Și-a bătut iubita, apoi a aruncat-o într-o pădure

criminalisti-politia-nu-treceti-e1588860920442

Dimensiune font:

| 05-10-2020 15:22

 

Un bărbat a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, el fiind acuzat de omor după ce ar fi bătut şi strangulat o femeie cu care avea o „relaţie apropiată”, acesta urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat postat, luni, pe site-ul Ministerului Public, duminică după-amiază, procurorul de serviciu al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a fost sesizat în legătură cu faptul că pe raza comunei Cosminele, într-o zonă deluroasă împădurită, a fost găsit un cadavru.

Anchetatorii spun că locul le-a fost indicat organelor de poliţie, care investigau dispariţia unei persoane de sex feminin, chiar de posibilul autor al omorului.

„Cercetările efectuate până la acest moment au evidenţiat faptul că la data de 25.09.2020 victima a avut un conflict spontan cu inculpatul A. F. C., cu care avea o relaţie apropiată, chiar în zona în care a fost găsit cadavrul. În acest context, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii victimei, după care a strangulat-o, acţiuni care au condus la deces”, precizează sursa citată.

Inculpatul a fost reţinut de către organele de poliţie pentru infracţiunea de omor şi va fi prezentat, luni, Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru AGERPRES, că dispariţia femeii a fost anunţată la Poliţie în data de 29 septembrie de către angajatorul său.

Ulterior, la data de 1 octombrie, biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova a transmis că numita Florentina Mădălina Niţoc, de 35 de ani, victima din acest dosar de omor, conform surselor citate, a fost dată dispărută de către o femeie.

„La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 20,30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Nr. 1 Ploieşti au fost sesizaţi de către o femeie despre faptul că numita Niţoc Florentina Mădălina, în vârstă de 35 de ani, lipseşte de la domiciliu şi nu s-a întors până în prezent. Din cercetări a rezultat faptul că aceasta nu s-ar mai fi prezentat la serviciu din data de 28 septembrie a.c. şi nici nu ar fi comunicat vreunei persoane unde se deplasează. (...) La momentul dispariţiei aceasta era îmbrăcată cu pantaloni de trening de culoare neagră, tricou gri cu guler şi cu inscripţia 'City Clean', iar în picioare purta papuci de culoare închisă”, se arată în mesajul transmis de IJP presei.

Surse judiciare au precizat că decalajul între momentul sesizării dispariţiei şi momentul în care anunţul a fost transmis presei a fost cauzat de proceduri interne care presupun obţinerea unor acorduri din partea familiei pentru publicarea anunţului de dispariţie. Totuşi, în această perioadă, au fost efectuate activităţi specifice cazurilor de persoane dispărute, au mai menţionat sursele citate.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Povestea unui tânăr român din UK care a găsit credința după o tragedie
06/05/2024 09:10

Povestea unui tanăr roman care trăieste in Northampton, Marea Britanie, a fost recent prezentată de un post de televiziune britanic. Mario Ilie si-a schimbat radical viata si, din păcate, la baza acestei tr ...

Deschide Raiul din tine
06/05/2024 07:42

  Pe măsură ce lumanările din noaptea de Înviere incep să se topească, iar cantările „Hristos a Înviat!” incă mai răsună in urechile credinciosilor, cea de-a doua zi de ...

Doliu în lumea filmului! A murit un cunoscut actor din Stăpânul Inelelor
06/05/2024 07:30

Este doliu in lumea filmului international, după ce un actor indrăgit s-a stins din viată. Bernard Hill a murit la varsta de 79 de ani, după o carieră ideală. Este cunoscut in intreaga lume datorită rolu ...

Sînziana Mircea, pianista inclusă de Universitatea Bocconi din Milano în topul celor mai de succes absolvente
05/05/2024 17:45

Sinziana Mircea este pianista care a fost inclusă de Universitatea Bocconi din Milano in topul celor mai de succes absolvente din istoria sa. A fost un volum cu 99 de povesti, iar ea este singura romancă din ...

Un bărbat din Buzău a fost amenințat de o viperă
05/05/2024 10:30

Desi s-a dus in pădure ca să caute metale pretioase si alte artefacte, un buzoian a dat peste unul dintre cei mai rari serpi din Romania: vipera neagră. Întalnirile cu şerpii pe munte devin din ce in ...

Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
04/05/2024 11:51

 În timpul interviurilor pentru angajare, candidatii pot avea parte de intamplări neplăcute sau umilitoare si de multe ori sunt discriminati fătis din cauza varstei, a sexului sau a aspectului fiz ...

Cum se făceau micii acum peste 100 de ani? Rețeta din 1920, de la „Caru' cu Bere”
01/05/2024 18:14

Cum se făceau micii acum peste 100 de ani? O retetă din 1920, scrisă intr-o epistolă chiar de bucătarul-sef de la renumitul restaurant „Caru' cu Bere” contine secretul preparării corecte a cel ...

Sute de aparate de radar vor fi folosite pe toate şoselele din ţară în minivacanţa de 1 mai şi de Paşte
01/05/2024 14:16

Sute de aparate de radar vor fi folosite pe toate şoselele din ţară in minivacanţa de 1 mai şi de Paşte. Poliţiştii nu vor sta doar pe şosele, ci şi pe pasarele sau in diverse refugii, pentru a măsu ...

Atenție la vopseaua pentru ouă! Poate fi toxică!
01/05/2024 14:12

Vopseaua pentru ouăle de Paşte poate conţine peste 10 E-uri, susţine Asociaţia InfoCons. Organizaţia recomandă achiziţionarea acesteia din locuri autorizate şi atrage atenţia că pot apărea probleme ...

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. De fapt, ea l-a omorât
01/05/2024 13:12

O femeie din Bihor a ajuns in Arestul Poliţiei după ce, marti seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a injunghiat cu cuţitul de bucătărie in piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poli ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei