Aproape 50% dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în şcoli

Bullying-pexels-640x400

Dimensiune font:

| 18-10-2022 13:24

Aproape 50% dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în şcoli, iar 27% admit că au fost agresori, relevă un studiu al organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Cercetarea, dată marţi publicităţii, a fost realizată prin chestionar on-line în luna iunie, pe un eşantion neprobabilistic de 4.449 de elevi, cu vârste cuprinse între 10-18 ani. Au participat 91% elevi ai şcolilor din mediul urban şi 9% din mediul rural.

Una dintre concluziile studiului a fost că 99% dintre respondenţi sunt familiarizaţi cu termenul de bullying.

82% dintre elevi au declarat că au fost martori ai situaţiilor de bullying în şcoala unde învaţă, iar aproape trei sferturi (73%) au afirmat că au asistat la situaţii de bullying în clasă.

Aproape jumătate dintre respondenţi (49%) au precizat că au fost victime ale bullyingului, în timp ce 1 din 10 au spus că s-a aflat des sau foarte des în astfel de situaţii.

Peste un sfert dintre elevi (27%) admit că s-au aflat în poziţia de autor al actelor de bullying, în schimb proporţia celor care admit frecvenţe ridicate ale acestui comportament este de doar 2%.

"Reţelele de socializare sunt indicate ca mediu în care copiii asistă frecvent la situaţii de bullying - 79% dintre ei afirmând că au asistat la astfel de situaţii, iar 45% declarând că asistă la cyberbullying des sau foarte des", reiese din cercetare.

84% dintre elevi au afirmat că, în situaţii de bullying, au intervenit activ în sprijinul victimei. Puţin peste o treime (34%) dintre elevi afirmă că s-au aflat în poziţia de martor pasiv la situaţii de bullying.

Trei sferturi dintre copii (74%) susţin că discută cu adulţii despre situaţiile de bullying, iar 22% din ei afirmă că fac acest lucru rar sau foarte rar.

Peste trei sferturi dintre respondenţi (77%) afirmă că, în situaţii de bullying, adultul care intervine este profesorul diriginte. Cu o frecvenţă mai redusă (51%) a fost indicat directorul, urmat de alte cadre didactice (42%), alţi elevi (35%), profesorul de serviciu (25%), consilierul şcolar (18%), în timp ce 2% dintre respondenţi susţin că nimeni nu intervine în astfel de situaţii.

"Bullying-ul este un fenomen extrem de periculos, care traumatizează toţi actorii implicaţi: victima, agresorul şi martorul tăcut. Situaţiile de hărţuire şi violenţă paralizează reacţiile sociale normale şi lasă urme asupra sănătăţii emoţionale a copiilor. Este important să recunoaştem semnele, să vorbim cu copiii şi să desfăşurăm activităţi care să îi reînveţe să fie împreună, să se joace, să colaboreze şi să construiască relaţii sociale pozitive", a declarat preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

 

 

În contextul în care elevii se confruntă cu cele mai multe situaţii de bullying în pauze, Salvaţi Copiii lansează campania de informare "Dreptul la pauză", în vederea conştientizării rolului pe care profesorii, părinţii, dar şi elevii îl au în asigurarea "unui climat educaţional pozitiv" în şcoli, astfel încât toţi copiii să se simtă în siguranţă, iar pauzele să redevină timp de relaxare, socializare şi conectare.

"Vizualurile campaniei (portretele copiilor şi testimonialele video) sunt inspirate în totalitate din experienţele elevilor care au raportat situaţii de bullying pe site-ul scolifarabullying.ro, iar mesajul cheie care le însoţeşte are rolul de a responsabiliza în primul rând adulţii", transmite Salvaţi Copiii.

Campania îşi propune: să informeze publicul larg cu privire la importanţa transformării şcolilor în comunităţi bazate pe încredere, să conştientizeze adulţii cu privire la "efectele devastatoare pe care le are acceptarea socială a violenţei", să promoveze exemple de bună practică a şcolilor care au iniţiat grupuri de acţiune antibullying.

Materialele campaniei "Dreptul la Pauză" sunt disponibile pe site-ul www.scolifarabullying.ro. Tot pe site, elevii, profesorii şi părinţii care au nevoie de sprijin pentru a crea grupurile de acţiune antibullying pot apela la echipa Salvaţi Copiii.

Bullying-ul este un fenomen care apare la nivelul grupurilor de copii şi se referă la comportamente variate care umilesc şi exclud prin natura lor, sunt repetate sau fac parte dintr-un tipar care se manifestă pentru o perioadă de timp. Cel mai adesea, comportamentele de tip bullying sunt ascunse de ochii adulţilor şi continuă în absenţa unor măsuri specifice de intervenţie, transmite Salvaţi Copiii. Bullying-ul poate lua forma poreclitului sau a violenţei fizice, dar se poate manifesta şi mai subtil, prin ignorare, excludere, bârfă, zvonuri despre o persoană.

"Un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate şi a avut nevoie de consiliere şi suport psiho-emoţional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenţilor, mergând până la consecinţe extrem de grave, şi anume tentative de suicid", menţionează organizaţia. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Pensiile pentru luna mai sunt distribuite. Poșta Română aduce vestea cea bună pensionarilor.
27/04/2024 19:56

Posta Romană anuntă că pensiile pentru luna mai sunt deja distribuite. Desi este sambătă si Guvernul de abia a adoptat Ordonanta de Urgentă, o parte dintre pensionari au primit deja pensiile pentru luna m ...

Din ce în ce mai puțini români își doresc să devină părinți! În ritmul actual, populația țării ar urma să scadă cu 10 milioane în doar câțiva ani
27/04/2024 07:27

Natalitatea, la cote alarmant de mici, in Romania. Ţara noastră rămane cu o populaţie imbătranită deoarece tinerii refuză să mai facă copii. Anual, numărul nasterilor scade dramatic in tara noastră ...

Milioane de seniori nu îşi vor primi pensiile până de Paşte
23/04/2024 12:58

Bătranii vor fi nevoiti să se descurce cum pot, cu banii care le mai răman din această lună (aprilie). Aproximativ patru milioane de pensionari nu isi vor primi pensiile pană de Paste. Posta Romană va ...

Isteria. De la fenomen istoric, la înțelegere modernă
21/04/2024 16:58

 Isteria, unul dintre cele mai enigmatice si controversate subiecte in istoria medicinei, a evoluat semnificativ in perceptia si tratamentul său de-a lungul secolelor. Originand din Grecia antică, termen ...

Românii tot nu-și permit mâncarea: peștele, carnea și brânza au devenit alimente de lux
16/04/2024 00:07

De Paste, oamenii vor scoate mai multi bani din buzunare pentru alimentele de bază cum ar fi branza, carnea sau pestele. In pietele din Drobeta Turnu Severin, cele mai mari preturi sunt la telemeaua de oaie, u ...

Eurostat: România se menține la cea mai ridicată rată din UE a deceselor cauzate de accidente rutiere
13/04/2024 00:05

Numărul persoanelor din Uniunea Europeană decedate in accidente rutiere a crescut cu 4% in 2022, comparativ cu 2021, iar cea mai ridicată rată a deceselor in urma accidentelor rutiere s-a inregistrat in Rom ...

'Dependența de butoane' este boală națională: Viciul care fură prezentul și interzice viitorul
10/04/2024 20:46

Industria jocurilor de noroc a suferit prima mare infrangere in Romania. Deputatii au adoptat ieri, cu 243 de voturi pentru si 4 abtineri, proiectul de lege căruia i s-au adus patru amendamente prin care au fo ...

JAF la drumul mare: Coaliția PSD-PNL vrea să TRIPLEZE taxa pe locuințe. Primul pas spre forțarea românilor să renunțe la proprietăți?
08/04/2024 12:37

Coalitia PSD-PNL isi doreste cresterea impozitelor pe proprietate, aceste biruri urmand a fi triplate. Impactul va fi unul semnificativ, avertizează analistii, avand in vedere că Romania este tara cu cei m ...

O adolescentă de 15 ani a murit după ce a căzut de la etajul al optulea al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. Se pare că a băut fără măsură
08/04/2024 10:07

O adolescentă de 15 ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul al optulea al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. Incidentul a avut loc la ora 2:00 dimineaţa, iar echipajele medicale tri ...

Sute de oi, arse într-un incendiu din localitatea Ostrov
07/04/2024 15:59

Două sute de oi şi zece porci, precum şi tone de cereale şi baloţi de paie au ars intr-un incendiu iscat in noaptea de sambătă spre duminică la un adăpost de animale din localitatea Ostrov, a informat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei