Autoritățile promit că, în 2023, România va avea 100 de kilometri noi de șosele moderne. În 2022 au fost inaugurați doar 13

autostrada.rqw46ictn1-1000x600

Dimensiune font:

| 25-01-2023 00:11

 De Ziua Unirii Principatelor, Klaus Iohannis a cerut ca proiectele din infrastructură să nu mai fie întârziate, mai ales că țara noastră dispune de finanțări de miliarde de euro din bani europeni pentru a construi autostrăzi și drumuri expres.

Numai că nici acum nu avem 1.000 de kilometri de autostradă, după ce anul trecut au fost deschiși circulației doar 13 kilometri.

În 2023, promit autoritățile, ar trebui să avem încă 100 de kilometri noi de șosea modernă, în parte finanțați cu bani europeni.

Printre cele mai așteptate sunt porțiunile din A1, care ar lega sudul țării de Ardeal și A7 ori A8, care vor conecta Moldova de restul țării.

Klaus Iohannis, președintele României: „România dispune de fonduri europene semnificative pentru dezvoltare în următorii ani, astfel încât nu mai există justificări pentru care marile proiecte de infrastructură să sufere întârzieri. Așadar, reiterez apelul de a se utiliza toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a finaliza reformele de care are nevoie țara”.

Anul trecut au fost inaugurați doar 13 kilometri de autostradă

Din 2014 și până acum, din fondurile europene puse la dispoziția României pentru proiecte de infrastructură mare – adică autostrăzi, drumuri expres, metrou, căi ferate – doar 76% au fost atrase efectiv de țara noastră, adică undeva la 7 miliarde de euro.

Am fi putut folosi 9,3 miliarde de euro în perioada 2014-2020, pentru care avem încă un an de grație, dar lucrările au mers greu.

Anul trecut au fost inaugurați doar 13 kilometri de autostradă – de la Sibiu la Boița, ceea ce înseamnă că nici acum nu suntem la un total de 1.000 de kilometri – sunt doar 995 de kilometri.

În 2023, promite conducerea Ministerului Transporturilor, ar trebui să avem încă 100. Vorbim de loturi pe Autostrada A0 – centura Capitalei, care ar trebui să ne scape de aglomerația de la intrarea în oraș, Autostrada Transilvaniei și două porțiuni de drumuri expres la Oradea și Brăila-Galați.

Anul trecut au fost dați în circulație doar 40 de kilometri de drum expres.

Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructură: „Media ultimilor cinci ani a fost de 50 de kilometri de autostradă și drum expres. Anul acesta, în 4-5 luni ar trebui să atingem borna simbolică de 1.000 de kilometri, probabil cu lotul de 13 kilometri între Nușfalău și Suplacu de Barcău. În mod normal, în următorii ani ar trebui să vedem această medie de 50 de kilometri dusă un pic mai sus, dacă nu chiar dublată”.

Potrivit Asociației Pro Infrastructură, în curs de execuție sunt aproximativ 583 de kilometri de autostradă și drum expres în toată țara, adică jumătate din cât s-a făcut în ultimele două decenii. Sunt proiecte de aproape 7,6 miliarde de euro, parțial finanțate din bani europeni.

Una dintre cele mai așteptate autostrăzi este cea a Moldovei – A7 – Ploiești – Siret

Autostrada va avea peste 400 de kilometri și ar trebui să fie gata până în 2027.

Nicolae Ciucă, premierul României: Finanţarea este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, majoritatea tronsoanelor sunt deja contractate, iar antreprenorii au început lucrul”.

Pe Autostrada Unirii, care va lega Moldova de restul țării, între Ungheni și Târgu Mureș încă nu au început lucrările.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. SONIC MEDIA S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 3173/103/2014 aflat pe rolul Tribunalului Neamț-Secţia II civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. SONIC MEDIA S.R.L.: 1. Activ 1 – Bun mobil - Autovehiculul special N1G SNG Toyota Hillux (DSNG), nr. înmatriculare NT-10-GIG, dotat cu echipament telecomunicaţii prin satelit, parțial descompletat – Preț de pornire 70% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 81.200 Lei (exclusiv TVA); 2. Activ 2 – Bunuri mobile – Preț de pornire 70% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în data de: 20.03.2020 respectiv 03, 17 și 30.04.2020 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr. 3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr. 4, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO10PIRB2400776376001000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr. 3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr. 4, Jud. Iaşi, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei Old Age S.R.L., dosar nr. 5193/99/2015 (290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2014 vinde prin licitatie publica cu strigare urmatoarele active: Bun imobil – situat in Comuna Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași, format din: Teren intravilan in sup. de 1.976 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala cu s.c. de 681,33 mp și C2 platforma betonata (padoc) cu s.c. de 488,15 mp; Cota indiviza din teren in suprafata de 810,62 mp. Pret de pornire – 18.000 Euro (exclusiv TVA).Bun imobil – Proprietate industriala situata in Comuna Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași, formata din: Teren intravilan in sup. de 4.065 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala (grajd nr. 4) cu s.c. de 383,88 mp, C2 – platforma betonata (padoc) cu s.c. de 227,21 mp și C3 – magazie cu s.c. de 17,82 mp;Teren intravilan in sup. de 2.712 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala cu s.c. de 685,44 mp, C2 – platforma betonata (padoc) cu s.u. de 422,46 mp și C3 – hala cu s.c. de 695,86 mp; Cota indiviza din teren in suprafata de 810,62 mp. Pret de pornire - 114.660 Euro (exclusiv TVA). Bunuri mobile de natura de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport, astfel: Denumire activ / Valoare de pornire la licitatie (Lei–fara TVA) Masina de facut porumb siloz in vid SEKO SAMURAI 5 400/50, 92.153lei ; Combina recoltat porumb siloz FERABOLI model 976, 14.286 lei; Semanatoare plante paioase GASPARDO NINA model 400-29 ROWS, 8.000 lei; Semanatoare plante prasitoare GASPARDO model DORADA SP-6R, 19.268 lei; Masina de infoliat baloti rotunzi FERABOLI model RAPID 1, 17.916 lei; Combina DEUTZ-FAHR model 5485 HT, 204.412 lei; Presa balotat baloti rotunzi FERABOLI model ENTRY 120, 5.500 lei; Cositoare FERABOLI model VITTORIA FD 4, 6.702 lei; Masina de imprastiat ingrasaminte lichide ZACCARIA model ZAM C/10, 30.159 lei; Masina de erbicidat CAFFINI STARTER TSD 22, 25.133 lei; Prasitoare GASPARDO model HL DT 8R-5MDD, 6.500 lei; Rezervor carburant cu pompa 9000 L model DT090-5K, 3.000 lei; Cultivator cu fertilizare Mecanica Ceahlau, 6.002 lei; Turbojet cu presiune BOSCH AQT 35-12; 231 lei; Aparat spalat cu jet KARCHER HD9/19M, 923 lei; Compresor aer 1.477 lei; Suflanta aer model CTE 063 M6 CD, 692lei; Masina de imprastiat ingrasamant Mecanica Ceahlau, 554 lei; Balanta electronica, 162 lei; Masina de erbicidat MIL 502, 1.016 lei; Masina cusut saci, 1.526 lei; Cantar electric, 370 lei; Cultivator tractat MA/AG model CULTIRAPID CTRI 50/2Q, 41.888 lei; Autotractor RENAULT PREMIUM, 10.860 lei; Autoutilitara FURGON MERCEDES BENZ SPRINTER 311CD, 3.720 lei; Autoutilitara DACIA LOGAN PU PACK CONF.,3.000 lei. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 02, 09, 16, 23.02.2023 respectiv 02, 09, 16 și 23.03.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putand participa orice persoana fizica sau juridica. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV I.P.U.R.L., lichidator judiciar al debitoarei ARVI AGRO S.R.L., dosar nr. 10161/99/2017 (609/2017) aflat pe rolul Tribunalului Iasi, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitatie publica cu strigare urmatoarele active: Denumire active/ Valoare de pornire la licitatie (lei – fara tva). autoturism peugeot partner - 2006, 7.331 lei; autoturism peugeot partner - 2006, 3.666 lei; autoutilitara mercedes actros - 1999, 58.651 lei; autoturism volvo s60 - 2011, 21.994 lei; autoturism dacia duster - 2016, 26.882 lei; autoturism toyota avensis - 2011, 14.663 lei; autoturism volskwagen polo - 2015, 24.438 lei; electrostivuitor jungheinrich efg dh 15 - 1996, 2.444 lei; electrostivuitor jungheinrich le - ac 18 - 2006, 9.775 lei; manipulator manitou mt 732 - 2013, 141.740 lei; manipulator manitou mt 732 - 2016, 151.516 lei. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 02.02.2023, 02.03.2023, 06.04.2023 respectiv 11.05.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iasi, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iasi, putand participa orice persoana fizica sau juridica care va depune cerere de participare la licitatie insotita de: dovada achitarii taxei de participare in cuantum de 2.000 lei, la care se adauga T.V.A.; dovada achitarii garantiei de participare la licitatie in cuantum de 10% din pretul de pornire al licitatiei care se va achita in contul deschis pe numele debitoarei Arvi Agro S.R.L. Garantia nu este purtatoare de T.V.A.; actele de identificare a persoanei juridice/fizice, imputernicire pentru persoana care reprezinta societatea cu mentiunea ca are mandat de a licita indiferent de suma, stampila. Taxa de participare se va achita in contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar si va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Cum să adormi rapid atunci când nu ai somn. 3 trucuri care te vor salva la orice oră
29/01/2023 03:36

 Se intamplă uneori să mai ai doar cateva ore pană cand desteptătorul tău va suna să te trezesti, dar tu nici măcar nu ai adormit incă. În plus, sansele să dormi suficient devin din ce in ce ...

BANCUL ZILEI: O explicație pentru a te simți bine...
29/01/2023 03:35

  Nu, multumesc, ce le-aş spune după aceea copiilor la şcoală, ii răspunde tanăra? Merg mai departe şi o invită la un pahar. - Nu, multumesc, ce le-aş spune după aceea copiilor la şcoală ...

Horoscop 29 ianuarie 2023. Zodiile care au parte de o zi cu bani
29/01/2023 01:23

 Vibraţia zilei este 11 şi o să valorificam un rezultat pentru care am muncit, nu glumă! Horoscop 29 ianuarie 2023 – VĂRSĂTOR O atmosferă destinsă in grupul de prieteni cu care ieşiţi pe ...

 Un tir care a derapat, blochează traficul pe DN2 E 85
29/01/2023 00:48

 Politistii Serviciului Rutier intervin in Pufesti pe DN2 E 85, unde un tir care a derapat, blochează traficul, fiind pozitionat pe toată lătimea părtii carosabile.   A fost anuntat SDN care va ...

Untul și brânza au ajuns produse de lux și se fură tot mai mult. Magazinele le țin sub cheie, ori le-au montat sisteme antifurt
29/01/2023 00:05

 Untul, branza si pasta de dinti au devenit - din produse de bază - unele de lux. Pentru că preturile lor au crescut chiar si cu 50 la sută, unele magazine vand aceste produse cu sisteme antifurt. O mă ...

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, sunt închise circulației publice următoarele drumuri judetene
28/01/2023 23:02

 Drumuri judetene inchise : - DJ 202F Bălesti - Bogza; - DJ 202E limita jud. Buzău - Voetin; - DJ 204L Chiojdeni - Cătăuti; - DJ 204E Ciuslea - Doaga (int. cu DN24); - DJ 204B Măicănesti - Tăt ...

Ce riscă șoferii care circulă cu anvelope de vară iarna, în cazul unui accident auto
28/01/2023 22:16

 Ninsoarea i-a pus la cheltuială pe mulţi şoferi. După ce au circulat toată iarna cu cauciucuri de vară, acum au fost nevoiţi să-şi schimbe anvelopele. Cozile au fost mari, iar preţurile pe măsu ...

Zăpada nu a creat probleme la Iași. Utilajele au acționat toată noaptea pe drumurile județene
28/01/2023 22:05

 La Iasi se circulă in conditii normale de iarnă. Potrivit autoritătilor, s-a actionat toată noaptea pe drumurile judetene cu 30 de utilaje de deszăpezire. Nu sunt drumuri blocate, dar se circula in c ...

Ambulanţă care transportă doi pacienţi la un centru de dializă a rămas blocată în zăpadă pe DC37, în județul Vaslui
28/01/2023 22:02

 O ambulanţă cu doi pacienţi transportaţi pentru dializă a rămas blocată in zăpadă pe DC 37, intre localităţile Hoceni şi Urlaţi, potrivit unui apel inregistrat la numărul de urgenţă 112, a ...

Un șofer grăbit s-a izbit in radarul poliției care urmărea altă mașină
28/01/2023 19:18

 Un conducător auto s-a izbit intr-o masină neinscriptionată care apartine Inspectoratului de Politie Judetean Botosani si care era dotată cu aparat radar. Masina Politiei avea semnalele acustice si l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei