Societăţile Primăriei, pe linia de plutire!

1bugete

Dimensiune font:

| 27-03-2020 00:00

CTP Iaşi, Salubris, Citadin, Termo Service şi EcoPiaţa şi Termo Service propun bugete echilibrate, care să le asigure funcţionarea şi o listă minimă de investiţii



La viitoarea şedinţă a Consiliului Local, cea ed la finele acestei luni, pe masa aleşilor ieşenilor se vor afla  mai multe proiectele de hotărâre vizând aprobarea bugetelor pe 2020 a instituţiilor aflate sub autoritatea deliberativului. Este vorba de societăţile Compania de Transport Public, Salubris, Citadin, Termo-Service şi EcoPiaţa, nevoite anul acesta să se mulțumească cu profituri minimale comparativ cu anii precedenţi.

Compania de Transport Public (CTP) SA a prevăzut pentru anul 2020 venituri totale de 167,791 milioane lei, cu 15,05 % mai mari comparativ cu prevederile bugetului rectificate pentru anul 2019. „Această majorare a veniturilor din exploatare are la bază, în principal, creşterea cu 27,10% a ăncasărilor din servicii prestate”, spun economiştii societăţii. De asemenea, CTP estimează pentru anii 2021 şi 2022 venituri totale de 172,657 milioane lei, respectiv 177,491 milioane lei, în creştere cu 2,90%, respectiv cu 2,80% faţă de cele propuse în exerciţiul financiar 2020.

Pe de altă parte, CTP preconizează cheltuieli totale pentru anul în curs de 165,072 milioane lei, în creştere cu 15,10 % faţă de prevederile bugetului rectificat pe anul 2019. O pondere importantă la acest capitol o au cheltuielile de natură salarială, în creştere cu 13,38% comparativ cu nivelul aprobat prin bugetul rectificat pentru anul 2019, creştere influenţată de majorarea salariilor de bază şi a cheltuielilor cu bonusurile. În bugetul pe anul în curs, venitul mediu brut per angajat va fi de 4.609 lei, în creştere comparativ cu 2019 (4.454 lei). „Societatea îşi propune  în 2020 un profit brut de 2,71 milioane lei. Este un profit de două ori mai mare comparativ cu nivelul aprobat prin bugetul rectificat pentru anul 2019 (782.000 lei). Profitul net estimat pentru 2020 este în sumă de ,194 milioane lei, iar pentru perioada 2021-2022 societatea prevede un rezultat net de 2,225 milioane lei, respectiv 2,321 milioane lei, cu 2,92% respectiv cu 5,79% mai mare faţă de cel prognozat pentru anul 2020”, se arată în bugetul CTP Iaşi.

Salubris va amenaja 210 de puncte gospodăreşţti supraterane

În ceea ce priveşte Salubris SA, aceasta estimează să obţină anul acesta venituri totale de 112.445 milioane lei, reprezentând o creştere de 27,15% faţă de cele din 2019. În acelaşi timp, societatea prevede pentru anul 2020 cheltuieli totale de 106,827 milioane lei. Mai mult, Salubris SA îşi propune pentru 2020 investiţii în sumă de 18,926 milioane lei. Cea mai mare sumă – 5,72 milioane lei – va fi folosită pentru achiziţia a şase autogunoiere compactoare de 16 metri cubi, două de 7 mc şi una de 2-3 mc. De asemenea, cu 4,13 milioane lei vor fi amenajate 210 platforme supraterane de colectare deşeuri. O sumă importantă – 1,013 milioane lei – este necesară pentru achiziţia a 40 de sisteme supraveghere video pentru autovehicule, la care se adaugă 200 de sisteme supraveghere video pentru punctele gospodăreşti.

În ceea ce priveşte profitul brut preliminat pe 2019, acesta  va fi de 5,35 milioane lei, iar pentru anul 2020, profitul brut propus este de 5,59 milioane lei, cu 4,58% mai mare faţă de nivelul preliminat al anului 2019.

Fără pierderi

Citadin SA are prevăzute pentru anul 2020 venituri totale de 56, 320 milioane lei, cu 1,57% mai mari decât cele preliminate ale anului 2019, în timp ce cheltuielile societăţii sunt estimate la 54,186 milioane lei, cu 0,31% mai mari decât cele preliminate pentru anul 2019. La rândul ei, Termo-Service SA a prevăzut pentru 2020 venituri totale de 11,573 milioane lei, în timp ce cheltuielile sunt estimate la valoarea de 11,036 milioane lei, rezultând un profit brut de 537.000 lei. Societatea va cheltui 788.000 lei pe o serie de investiţii, cuprinzând, printre altele, un autovehicol, 17 sisteme video şi o autovidanjă.

În fine, EcoPiaţa SA îşi propune pentru anul 2020 venituri totale de 7,5 milioane lei şi cheltuieli totale de 7,540 milioane lei. De asemenea, EcoPiaţa SA estimează pentru 2020 un profit brut de 40.000 lei, cu 33,33% mai mare decât nivelul aprobat în bugetul rectificat al anul 2019, profitul net urmând a fi de 28.000 lei. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Caz halucinant la Cluj-Napoca. Pacient cu accident vascular, transferat cu elicopterul la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici
05/05/2024 09:50

 Un pacient cu accident vascular a fost transferat cu elicopterul SMURD la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici. Practic, in tot Centrul Universitar Cluj nu s-a găsit o clinică unde să fie oper ...

Urșii își fac de cap la Slănic Moldova
05/05/2024 09:35

Un grup de turişti, din care făcea parte şi un britanic, s-a intalnit, vineri, cu patru urşi pe traseul ‘300 de scări’ din Slănic Moldova, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău ...

Poveste de film tragic: O femeie din Vaslui a fost ucisă de o mașină fix în timp ce mergea la Înviere
05/05/2024 09:12

O femeie de 85 de ani a murit, in noaptea de sambătă spre duminică, pe un drum din judeţul Vaslui, după ce a fost lovită de un autoturism in timp ce se indrepta spre biserică, să asiste la slujba de Inv ...

„Școala modulară” de la Colegiul Pedagogic va fi realizată în patru luni!
05/05/2024 08:15

* primarul Mihai Chirica a semnat luni, 29 aprilie, contractul privind amenajarea platformei modulare in care urmează să-si desfăsoare activitatea elevii si cadrele didactice de la Colegiul Pedagogic „ ...

Parteneriate care salvează vieți sau cum să fii un catalizator pentru schimbare în comunitate
05/05/2024 07:30

9 ore. Atat a stat pe masa de operatie Ana, fiica Roxanei Ciuhulescu. Vorbim de o interventie chirurgicală pe coloană care i-a redat nu doar bucuria de a face din nou balet ori demnitatea de a merge pe strad ...

Încendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, Neamț
05/05/2024 06:26

Un incendiu a izbucnit, in noaptea de sambătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu fla ...

Chinul lui Andrei, băiatul de 14 ani omorât de tată într-un sat din Vaslui. Pedeapsă minoră primită de criminal
05/05/2024 06:01

Un bărbat din Vaslui si-a rănit mortal fiul pe fondul consumului de alcool si al unor probleme psihice netratate. Băiatul era maltrat de tatăl său de ani de zile, care de multe ori il bătea fără motiv. ...

Continuă războiul surd, pentru Cheile Bicazului, între Secuime și Neamț. Alt proces pierdut de Harghita
05/05/2024 05:30

De ani de zile, autorităţile din Harghita incearcă, fără succes, să preia in administrare celebrul defileu, considerand că li se cuvine. Recent, au pierdut un nou proces, la fel ca multe altele. „Inal ...

Gheorghe Flutur: Foarte mulţi creştini cu zâmbetul pe buze au venit să primească Sfânta Lumină- Uitaţi-vă cum pleacă de la Suceava către Cernăuţi
05/05/2024 04:45

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat, sambătă seară, după ce Lumina Sfantă a ajuns la Suceava, că foarte mulţi creştini au venit să ia această lumină, iar de a ...

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extragerea cheagului
04/05/2024 21:47

Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sambătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extrage ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei