Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf

1poli

Dimensiune font:

| 14-04-2024 21:39

* Dinamo – Poli Iași 1-0, în runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide și are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matematicii îi mai ajută pe politehniști să spere, deși senzația generală e aceea că nu se poate, că e totul pierdut

Poli Iași a intrat pe gazonul Stadionului „Arcul de Triumf”, aseară, decisă să răstoarne calculele tot mai numeroșilor specialiști în tehnologia jocului cu balonul rotund și să blocheze operațiile „chirurgilor” federali, pentru a rămâne cu șanse de supraviețuire în bâlciul acesta botezat, pompos, SuperLigă.

Cu câteva ore mai devreme, la Botoșani, formația locală umilea Craiova lui Mititelu (scor 4-1) și devenea, din victimă sigură în războiul supraviețuirii, una dintre candidatele la locul 12 salvator.

Ce legătură au între ele aceste partide? Nu multe, dacă am scoate din statistici arbitrajul și cartonașele roșii, acordate sau refuzate, dar care au lăsat la vedere tendințele în moda finalului de sezon.

Iașul n-a jucat ca niciodată, dar a pierdut ca-ntotdeauna. În minutele de prelungiri, victimă a propriilor erori, de marcaj, de poziționare, de tactică, de arbitraj, de orice altceva, mai puțin de șansă.

Sigur, de vină poate fi și arbitrajul, inimosul Hațegan lăsându-i pe ieșeni fără șanse încă din prima parte a jocului și refuzând reechilibrarea disputei într-un moment în care până și medicii de pe ambulanță își făceau cruce la faultul aproape criminal al dinamovistului Homawoo asupra fragedului Liviu Mihai.

Acum, sigur, la cald, se poate spune că partida a avut un destin prestabilit, că așa trebuiau să cadă zarurile în cutiile de table ale unor sau ale altora, dar mă tem că jocurile n-au fost făcute acum, pe ultima sută de metri. Totul s-a pus la dospit vara trecută, la Iași, cu un antrenor care s-a „doctorat” în faliment, alături de o echipă de management alintată din punct de vedere politic, dar devastatoare la ora de a așeza șansele clubului pe un teren sănătos.

Nu, să nu credeți cumva că e mare tragedie, la Iași, acum, când bașkanii au dat cu capul, din plin, în pragul de sus. Aroganța, lipsa de comunicare, pierderea simțului realității și, zi după zi, a simțului ridicolului, cu care continuă să se împăuneze tot mai numeroșii manageri înscăunați ca Dumnezei la un club falimentar.

Aici ar fi multe de spus, dar e bine să ne oprim, tocmai pentru a le da celor avizați posibilitatea să vorbească.

Poli mai are de disputat cinci partide și are nevoie de 14 puncte pentru a se menține în SuperLigă. Evident, doar rigorile matematicii îi mai ajută pe politehniști să spere, deși senzația generală e aceea că nu se poate, că e totul pierdut.

Urmează, sâmbătă, o altă partidă a suferinței, cu FC Voluntari, în Copou. O partidă care poate pecetlui soarta Politehnicii nu doar în actualul campionat. Din păcate! Dan M.BREZULEANU

Dinamo – Poli Iași 1-0

Dinamo: Golubovic – Patriche, Velkovski (min. 82 Bani), Homawoo (min. 46 Costin) – De Moura, Pavici, Gnahore, Amzăr – Abdallah (min. 72 Milanov), Goncalo, Politic (min. 61 Selmani). Rezerve neutilizate: Răilean, Ie, Grigore, Bordușanu, Iglesias, Roșu, D. Irimia, Neagu, Antrenor Zeljko Kopic.

Poli Iași: Lung jr. – Samayoa (min. 64 Itu), Bouhenna, Garobbio – Todoroski, Roman (min 24, Fl.Ilie), Bordeianu (min. 64 Jatoba), Mihai (min.36 Gheorghiță), Ispas – Bettaieb, Buș (min. 64 Allanzinho). Rezerve neutilizate: Ailenei, Martac, Katanec, Ștefanovici, Harrison, Saghiri, Kabran. Antrenor Tony da Silva.

A marcat  Bani  (min. 90+3).

Artonașe roșii: Bouhenna (min.20).

Cartonașe galbene: Homawoo, Politic, Amzar / Ispas.

Posesie: 63–37.

Ocazii de gol: 16-9.

Șuturi pe poartă: 5-4.

Cornere: 5-1.

Faulturi: 18-15.

Atacuri periculoase: 53-24.

Ce spun tehnicienii

Tony da Silva (Poli Iași): „Totul a fost împotriva noastră. Luca Mihai are multiple fracturi, hematom, hemoragie. Nu știu ce să mai zic. Au murit jucători pe teren. Am câștigat o echipă, o inimă. Am încercat, am luptat. Nu meritam ce s-a întâmplat. Bouhenna are fața umflată, de dinainte să ia roșu. Felicitări lui Dinamo pentru 3 puncte. Noi mergem supărați, avem 7 ore de drum. Jucătorii mei plâng la vestiar. Astăzi am văzut o adevărată echipă care a luptat împotriva tuturor. Astăzi plângem, ne doare mult, dar trebuie să ne facă mai tari. E cel mai dureros, am pierdut un jucător. Noi după 20 de minute luăm roșu, apoi avem un accidentat foarte grav. Eu a trebuit să fac două schimbări în prima repriză. E greu să mai faci apoi schimbări în repriza a doua. Au făcut tot ce au putut. S-au jucat 100 și ceva de minute, cu un în minus am avut și ocazii. Nu pot să zic mai mult, mă doare inima”.

Etapa viitoare

FC Hermannstadt – FC Botoșani (19 aprilie, ora 17,30)

Poli Iași – FC Voluntari (20 aprilie, ora 15)

FCU Craiova – Dinamo (20 aprilie, ora 17,30)

Oțelul – „U” Cluj (21 aprilie, ora 16)

Petrolul Ploiești – UTA (22 aprilie, ora 19)

Clasament

7. FC Hermannstadt     4        2        1        1        7-3    27p

8. Oțelul Galați             4        3        1        0        5-2    27p

9. UTA Arad                 4        2        1        1        6-6    27p

10. „U” Cluj                 4        1        2        1        5-3    26p

11. Petrolul Ploiești      4        2        1        1        4-6    25p

12. FC Voluntari           4        2        1        1        9-5    21p

13. Dinamo                   4        1        1        2        2-5    19p

14. Poli Iași                   4        0        1        3        1-4    18p

15. FC Botoșani            4        2        0        2        6-6    17p

16. FCU Craiova           4        0        1        3        2-6    17p

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Șase românce vor juca în calificările pentru Roland Garros 2024
19/05/2024 19:59

 Cel de-al doilea Grand Slam al anului debutează peste o săptămană la Paris, iar Romania are sase jucătoare pe tabloul calificărilor pentru Roland Garros. Gabriela Ruse  Ruse, Bara, Mitu ...

Un gol de senzație al lui Campana îi oferă lui Inter Miami victoria în fața lui D.C. United
19/05/2024 13:04

 Leonardo Campana (23 de ani) a iesit de pe bancă si a marcat golul victoriei in minutele de prelungire, iar Inter Miami a invins D.C. United cu 1-0, sambătă, in Major League Soccer. În ciuda rev ...

VIDEO Iga Swiatek, campioană la WTA Roma în fața Arynei Sabalenka - Al patrulea titlu din acest an
18/05/2024 22:14

 Lidera mondială Iga Swiatek a cucerit pentru a treia oară trofeul turneului de categorie „WTA 1000” de la Roma, după ce a invins-o in finală pe Aryna Sabalenka (2 WTA), scor 6-2, 6-3. A ...

Florin Talpan intervine după ce FCSB a anunțat că va juca din nou pe stadionul Steaua: “Nu au ce căuta în Ghencea!”
18/05/2024 20:57

Florin Talpan, nou atac impotriva FCSB-ului! Juristul de la CSA Steaua oferă un nou mesaj pentru echipa lui Gigi Becali: „Nu au ce căuta in Ghencea” Florin Talpan, a atacat din nou gruparea patronată de ...

 Final pe muchie de cuțit în SuperLiga
18/05/2024 06:00

FC Botosani a ratat, aseară, o sansă uriasă de a transa barajul rămanerii/accederii in SuperLiga. Desi toată lumea ii vedea favoriti pe fotbalistii moldoveni, acestia s-au chinuit teribil cu ocupanta locul ...

VIDEO SuperLiga: Victorie la limită pentru FC Botoșani, în prima manșă a barajului
17/05/2024 23:19

 FC Botosani a invins vineri la limită CS Mioveni, scor 1-0, in prima mansă a barajului de mentinere / promovare in SuperLiga, cu un gol venit in minutele de prelungire ale partidei.  FC Botosani ...

Trofeul Clarins: Gabriela Ruse, în semifinale după o victorie categorică – Duel cu principala favorită
17/05/2024 21:59

 Gabriela Ruse a reusit vineri calificarea in semifinalele Trofeului Clarins (competitie de categorie WTA 125), după un succes categoric in fata frantuzoaicei Alize Cornet (99 WTA), scor 6-1, 6-2. Gabr ...

Echipa națională: Edi Iordănescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele amicale înainte de Euro 2024
17/05/2024 19:44

 Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat lista preliminară cu jucători din străinătate in vederea celor două jocuri de pregătire rămase de disputat inaintea participării la Campionatul Europea ...

CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine conform hotărârii Curţii de Apel
17/05/2024 15:59

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care şi-l dispută cu gruparea FCSB, ii aparţine conform motivării primite, vineri, din partea C ...

Vineri se joacă primul meci al barajului pentru menținerea/promovarea în primă ligă
17/05/2024 06:43

FC Botosani si CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru mentinerea/promovarea in prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei